Jan Palach, torța vie a Cehiei

Jan Palach, studentul de 20 de ani de la Universitatea Carol din Praga, s-a autointitulat "Torța numărul unu". El a anunțat că și alți protestatari își vor da foc dacă solicitările sale nu vor fi îndeplinite.

Protest împotriva ocupației și cenzurii

"El nu a protestat față de invadarea și ocuparea Cehoslovaciei de către Armata Roșie, așa cum s-a spus mereu despre el și cum se mai spune și azi", arată scriitorul și jurnalistul slovac Martin Milan Šimečka în dialog cu Deutsche Welle. "Palach a protestat față de indiferența oamenilor, care s-au adaptat foarte repede la noua realitate".

Istoricul Łukasz Kamiński de la Universitatea Breslau (Wrocław) vede lucrurile în mod diferit. "Autoincendierea sa nu a fost defel un protest", susține Kamiński, care studiază istoria Europei Centrale în perioada comunismului. "Prin moartea sa groaznică, Palach a vrut să-i încurajeze pe cehi și pe slovaci să se opună ocupației străine. A dorit să-i impulsioneze pe cetățeni", spune Kamiński.

Și a reușit. Unii au intrat în greva foamei, alții au ieșit în stradă. Atât timp cât studentul s-a mai aflat în viață, protestatarii au cerut cu voce tare îndeplinirea solicitărilor din scrisoarea lui de adio: renunțarea la cenzură și închiderea foii de propagandă a ocupanților sovietici "Zprávy".

La trei zile de la moartea sa, protestatarii au venit la Carolinum, sediul istoric al rectoratului Universității Carol, pentru a îngenunchea în fața sicriului său. 200.000 de oameni l-au condus pe ultimul drum prin Praga, până la cimitirul din cartierul Wolschan (Olšany).

"Săptămâna Palach"

Cererile lui Palach nu au fost îndeplinite. Liderii de la Praga nu au abandonat cenzura și nici ocupanții sovietici nu și-au închis agenția de propagandă. Cehii și slovacii au  căzut într-un fel de "letargie a normalizării".

Din care s-au trezit abia 20 de ani mai târziu. Nu ei, de fapt, ci generația următoare: "copiii cehi". Așa s-a autointitulat o inițiativă anarhist-monarhistă care a chemat la proteste.

La moartea lui Palach, acești oameni erau doar niște copii mici. Dar, 20 de ani mai târziu, ei și-au amintit de lupta sa politică. Duminică, 15 ianuarie 1989, ei au apărut în Piața Venceslas din Praga. S-au strâns acolo pentru a comemora gestul de disperare al lui Palach. Și au continuat să vină, zi după zi, timp de o săptămână întreagă. Aceste șapte zile au rămas în istorie drept "Săptămâna Palach".

"S-a dovedit cât de puternică era încă prezența lui Palach în conștiința cehă", spune Šimečka. A fost începutul sfârșitului pentru comunismul din Cehoslaovacia, chiar dacă atunci aproape nimeni nu a realizat acest lucru. Agonia comunismului a început pe 17 noiembrie, când studenții din Praga nu s-au mai temut de polițiștii care stăteau în calea protestului lor pașnic. Înainte de sfârșitul acelui an, sistemul politic s-a prăbușit iar fostul dușman numărul unu al regimului dictatorial, Václav Havel, a fost ales președinte.

"Palach este azi una din personalitățile cele mai cunoscute ale istoriei cehe", spune Łukasz Kamiński. "El reprezintă un punct de legătură inclusiv cu realitatea de azi. Nu este întâmplător că o mare demonstrație în Piața Venceslas împotriva guvernanților de azi a fost convocată tocmai pe data de 16 ianuarie."