Analiză: Jocul geostrategic al BOR în Ucraina

Încă din luna martie, conducerea Bisericii Ortodoxe Române (BOR) a negociat acest subiect cu autoritățile de la Kiev și cu liderii ortodocși ucraineni. Proiectul Patriarhului Daniel este de a extinde pentru prima dată după al Doilea Război Mondial jurisdicția BOR pe teritoriile locuite de români, atât  în Republica Moldova, cât și în Ucraina, și de a recupera bisericile românești cu tot cu enoriași.

Astă primăvară, mitropolitul Epifanie al Bisericii Ortodoxe Ucrainene desprinse de Mitropolia Moscovei a fost destul de dur și i-a răspuns patriarhului român că „numai Biserica Ortodoxă a Ucrainei are jurisdicție canonică asupra întregului teritoriu recunoscut al Ucrainei”. Răspunsul are legătură cu reacția liderilor ortodocși români din 2020, când BOR a amânat recunoașterea bisericii ucrainene care s-a rupt de cea rusă. Răspunsul de susținere al BOR a întârziat, cu explicația că în viitor se va lua o decizie ținând cont „cu prioritate” că în Ucraina există 130 de parohii ortodoxe româneşti, în special în zona Bucovinei de Nord, aflată în jurisdicţia Bisericii Ucrainene care a rămas sub Patriarhia Moscovei”. 

Astă vară, pe 20 august, Parlamentul Ucrainei a adoptat o lege care prevede interzicerea în Ucraina a Bisericii Ortodoxe Ruse. La fel ca în Republica Moldova, o parte importantă a ortodoxiei ucrainene a fost dirijată de la Moscova și în multe biserici ortodoxe din Ucraina slujba este încă în limba rusă.

Legea le dă termen nouă luni comunităților religioase care țin de biserica pro-rusă să rupă cu totul legăturile cu Patriarhia Moscovei. Între timp, biserica autocefală ucraineană încearcă să-i aducă pe enoriașii de limbă română de partea ei.

Profesorul Radu Carp amintește că, în discursul de la Cernăuţi, mitropolitul Epifanie a lansat conceptul de „lume ucraineană”, în contrast cu „russkiy mir” sau „lumea rusească”, un proiect de extindere a influenței rusești nu doar prin cultură, ci și prin iredentism, pornind de la ipoteza că suveranitatea Rusiei se manifestă oriunde există comunități vorbitoare de limbă rusă. În viziunea mitropolitului Epifanie, din „lumea ucraineană” ar urma să facă parte şi etnicii români din Ucraina. Între “lumea rusească” şi “lumea ucraineană”, etnicii români din Ucraina se întorc cu fața spre România. Aceste lumi pe care le menționează mitropolitul ucrainean sunt însă în contrast cu proiectul european care le garantează libertate bisericilor și care mizează mai mult pe federalizare decât pe structurile naționale.

Noul naționalism radical, care se extinde în Uniunea Europeană, are în Ucraina alte înțelesuri, fiindcă această țară se bate pentru existență și pentru dreptul de a-și alege drumul. Poate că vecinii ei ar trebui să fie mai răbdători. În același timp, Patriarhul Daniel în viziunea lui geopolitică înțelege că acum e cel mai ușor pentru BOR să reia legătura cu Bucovina de Nord, unde până la al Doilea Război Mondial funcționa Mitropolia din Cernăuți, înființată încă de la sfârșitul secolului al 19-lea, în perioada habsburgică. În Ucraina există 130 de parohii ale etnicilor români. Majoritatea rămăseseră sub tutela Moscovei, în vreme ce altele au aderat la Mitropolia Basarabiei integrată în BOR.

Biserica Ortodoxă Română a reactivat această mitropolie în 1992 într-o perioadă tulbure, dar Chișinăul a recunoscut-o abia în 2001. În multe privințe, BOR a fost mai eficientă și mai rapidă decât statul român în crearea de punți și în extinderea influenței Bucureștiului în spațiile pe care le administra în perioada interbelică și care au fost ocupate de Uniunea Sovietică după al Doilea Război Mondial. 

Recunoașterea Bisericii Ortodoxe Române în Ucraina depinde de voința politică de la Kiev, în final chiar de felul în care președintele Volodimir Zelenski vede relațiile cu vecinii săi. Prin România au trecut nu doar cerealele ucrainene, ci și armele de care au nevoie soldații pe front în războiul dur cu rușii, dar nu acestea sunt argumentele în virtutea cărora Kievul ar trebui să recunoască dreptul BOR în Ucraina.  

Kievul e pus într-o situație dificilă, a interzis biserica rusească și nu o poate accepta pe cea românească, deși credincioșii sunt egali în drepturile lor. În același timp, Ucraina se teme de propaganda rusă și n-ar vrea să aibă de-a face cu cea românească. Se teme nu doar de incendiile prezentului, ci și de cele ale viitorului.