Jean-Claude Juncker exprimă îndoieli la adresa României
29 decembrie 2018România este "din punct de vedere tehnic foarte bine pregătită" pentru misiunea de şase luni, a declarat Juncker pentru ziarul german Welt am Sonntag. "Însă cred că guvernul de la Bucureşti nu a înţeles pe deplin ce înseamnă să prezidezi ţările UE", a adăugat el.
Oficialul european apreciază că "acţiunea prudentă necesită disponibilitatea de a-i asculta pe alţii şi o dorinţă puternică de a pune deoparte propriile preocupări". Juncker a afirmat că din această perspectivă are unele îndoieli în cazul României.
România, membru al Uniunii Europene din 2007, va prelua pentru prima dată președinția statelor membre ale UE la 1 ianuarie. Aceasta înseamnă că țara conduce consiliile ministeriale, stabilește priorități politice pentru UE și încearcă să negocieze compromisuri între cele (încă) 28 de state membre.
În lunile următoare, Uniunea se va confrunta cu provocări deosebite. Ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, care nu a fost încă reglementată, este programată pentru 29 martie, iar alegerile europene vor avea loc la sfârșitul lunii mai.
Deficiențe în ceea ce priveşte statul de drept și lupta împotriva corupției
În plus, executivul de la Bucureşti se află în contradicție cu președintele român Klaus Iohannis.
Starea internă a României este de așa natură încât țara nu poate acționa ca o "entitate compactă" în Europa, a declarat Juncker, adăugând: "Este nevoie de un front unit acasă pentru a promova unitatea Europei în timpul Președinției Consiliului".
În noiembrie, un raport al Comisiei Europene a criticat guvernul român din pricina nerespectării statului de drept și a frânării luptei împotriva corupției.
În centrul criticii se află mai presus de toate legea vizând amnistia pentru oficialii și politicienii corupți. În plus, Bruxellesul se teme de o slăbire a independenței sistemului judiciar din România pe fondul reformelor judiciare ale guvernului.
Procesul de reformă din România face paşi înapoi, fiind afectat de numeroase obstacole, se arată în document. Cu largă majoritate, Parlamentul European a adoptat, de asemenea, o rezoluție care exprimă îngrijorarea cu privire la statul de drept în România.
După aderare, acum 11 ani, România şi Bulgaria au rămas sub monitorizarea Bruxellesului din cauza nerespectării statului de drept şi a corupţiei foarte răspândite.
Guvernul de la Bucureşti respinge acuzaţiile
Guvernul român condus de Viorica Dăncilă respinge vehement astfel de acuzaţii. "Suntem criticaţi nemeritat, fiind pedepsiţi doar pentru că suntem o ţară est-europeană", a declarat Dăncilă acum câteva zile.
Există pe de altă parte indicii că Partidul Social-Democrat și președintele Klaus Johannis sunt gata să renunţe la confruntare pentru moment pentru buna funcţionare a preşedinţiei semestriale a UE.
dw.de/ag