Lăcomia, omenia şi bogăţia

Crizele sunt invariabil însoţite de predici morale. Frecvenţa cu care s-au făcut auzite în lunile din urmă apelurile la cumpătare, la reformarea şi controlul pieţelor financiare, la solidaritatea socială, nu pare a mai surprinde pe nimeni. Mai ciudată este însă ocolirea ocaziei de a aborda şi cauzele morale ale exceselor concrete, anume, lăcomia, nepotolita poftă de profit. Spre a preîntîmpina dezastrul financiar, a fost necesară intervenţia statului tocmai cu banii contribuabililor. Ceea ce nu i-a împiedicat pe marii manageri bancari să-şi împartă între ei pe mai departe copioasele prime. În atari împrejurări, nu doar pentru adversarii ireconciliabili ai globalizării şi ai neoliberalismului economic, pare de-a dreptul inexplicabilă nu atît absenţa unor temute convulsii sociale pe fundalul crizei, cît slăbirea rezonanţei generale a propovăduitelor idealuri de dreptate socială.

Dar unde sunt idealurile de altă dată?

Multe dintre acestea au fost asimilate, ce-i drept în doze infinitezimale, de chiar clasa politică aflată la putere. Cît despre realitatea dată, asociată istoricului eşec pe toate planurile a socialismului real existent, ea a demonstrat clar lipsa de alternativă la capitalism.

Triumful definitiv al acestuia a fost marcat în anul 2000 de revenirea în forţă a neoliberalismului şi deregularizarea pieţelor financiare. Deja în 1998, sub deviza „O altă lume este posibilă”, s-a născut în Franţa, lansată de publicaţia Le Monde Diplomatique, Asociaţia pentru Taxarea Tranzacţiilor financiare în folosul cetăţeanului, pe scurt ATTAC. Doi ani mai tîrziu, la mişcarea, al cărui adversar a fost şi a rămas „capitalismul de casinou” şi „cursa pentru marele profit”, în Germania se înfiinţează o filială ATTAC. La ora actuală, în întreaga lume, organizaţia numără peste 100.000 de membri.

În acelaşi an 2000, ia naştere Forumul Social Mondial, ca alternativă la Forumul Economic de la Davos.

Ambele organizaţii ATTAC şi desigur, Forumul Social Mondial, militează pentru o lume mai bună dar fără a se putea sustrage pe deplin tentaţiilor utopiei, idealului unei societăţi care, dincolo de legile pieţii şi ale statului, să poată oferi generoase şanse de împlinire individuală şi o viaţă mai bună pentru toţi.

O victorie argumentativă

Or, tocmai aceste atît de greu realizabile deziderate, marginalizează, din persepctiva acţiunii politice, ambele organizaţii. Victoria lor rămîne una pur argumentativă avînd funcţia unui corectiv moral în profilaxia darwinismului social. Nu în cele din urmă, lupta se reduce la combaterea arhetipalului păcat al lăcomiei, vizat de ultima din cele zece porunci. Luată în răspăr, încălcată în secularizata societate de consum, de sloganul comercial ”lăcomia tentează”, porunca s-a făcut reauzită tale quale, după declanşarea crizei financiare…

La ce e bună lăcomia

Şi totuşi, lăcomia tot este bună la ceva, afirmă pragmatic, adversarii rigorismului moral. Chiar dacă este greu de decelat unde sfîrşeşte spiritul de afaceri, hărnicia, iniţiativa economică şi unde începe pofta nesăbuită de profit, lăcomia, hămeseala, analiştii mai toleranţi ai ancestralului păcat îi conced acestuia şi cîteva efecte pozitive.

În fond bine temperată de cîteva precepte morale şi sociale, dorinţa de bunăstare, de progres material, nu este condamnabilă în sine. Ea este cea care, în era globalizării, se soldează pentru tot mai numeroşi locuitori ai pămîntului cu o bunăstare inimaginabilă în urmă cu doar 100 de ani, susţin apologeţii neoliberalismului şi ai economiei de piaţă.

Forţa autodestructivă a lăcomiei

Excesele, cum prea bine se ştie, netezesc calea spre dezastru. Cu lăcomia lucrurile nu stau cu mult altfel.

Mitologia antică exprimă forţa ei autodestructivă prin destinul regelui Midas căruia, împlinirea dorinţei de a vedea transformat în aur tot ceea ce putea atinge, i-a pregătit şi cumplitul sfîrşit.

Iar dacă excesele sunt fructele otrăvite ale libertăţii, în privinţa lăcomiei, rezultatele par a fi ambivalente. Parafrazîndu-l pe Mefisto, lăcomia ar fi acea forţă care ţintind profitul individual, poate crea, prin ricoşeu, şi o bunăstare generală. Iar cine doreşte să trăiască într-o societate epurată de accesele de lăcomie şi pofta de profit, acela este bine sfătuit să se retragă într-o mănăstire, într-o şcoală coranică sau să emigreze în Coreea de Nord.

Este recomandarea cinică făcută de un adept necondiţionat al pieţii libere, convins că orice am face, următoarea criză se va produce, ea făcînd parte din însăşi natura capitalismului, care deocamdată, este lipsit de alternativă. Nu însă şi de posibilitatea de a reveni, fie şi cu ajutorul unor acţiuni locale şi a unor strategii globale, spre a cita o formulă a asociaţiei ATTAC, la cel puţin cîteva din principiile „revizuite” ale economiei sociale de piaţă.

Autor: Rodica Binder
Redactor: Medana Weident