La moartea regelui detronat al Greciei Constantin al II-lea

Tânărul prinț Constantin a reprezentat la începutul anilor 1960 speranța monarhiei în Grecia. Oamenii sperau că el învățase ce are de făcut de la tatăl său, regele Pavlos I, aflat pe tron începând din 1947. Acesta provenea din familia Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg și fusese căsătorit cu o nepoată a împăratului german Wilhelm al II-lea. Până și ziarul atenian de stânga To Vima l-a lăudat pe Pavlos la moartea acestuia drept "rege nobil, demn și susținător al democrației".

Constantin s-a remarcat pe plan internațional deja la 20 de ani, după ce la Olimpiada din 1960, de la Roma, a câștigat în premieră o medalie de aur pentru Grecia în proba de navigație. Câțiva ani mai târziu, logodna sa cu prințesa Anne-Marie a Danemarcei l-a adus din nou în atenția opiniei publice internaționale. Susținătorii monarhiei din Grecia vorbeau de "cea mai frumoasă pereche regală din toată Europa". Părea să fie o poveste frumoasă ca de basm.

Dar soarta urma să aducă în curând evoluții neașteptate: în 1964, regele Pavlos a murit bolnav de cancer. Trei ore mai târziu, tânărul Constantin, neexperimentat politic, era numit în fruntea statului elen - tocmai într-o perioadă în care haosul cuprindea scena politică greacă.

Să ne amintim, pe scurt: la vremea aceea, abia trecuseră 15 ani de la sfârșitul războiului civil din Grecia care a dus la moartea a 150.000 de oameni. Partidul Comunist al Greciei (KKE) era interzis, dar formațiunea legală de stânga EDA devenea a treia forță politică a țării. Conservatorii, odinioară atotputernici, erau în cădere liberă, după ce liderul lor Konstantin Karamanlis s-a refugiat la Paris din motive necunoscute. După alegerile din februarie 1964, câștigător a fost un politician din garda veche: Giorgos Papandreou. Șef al Partidului Centrului, adept al unei politici moderate, dar care reușește să-și irite atât prietenii, cât și dușmanii prin retorica sa de stânga.

Vremuri agitate în politica greacă

Se aud tot mai des zvonuri privind un posibil puci. Constantin vrea să se implice în numirea noului ministru al Apărării, dar premierul Papandreou refuză. "Potrivit Constituției din 1952, șeful statului are dreptul să numească sau să concedieze miniștri, dar decizia sa depinde de sprijinul unei majorități parlamentare", explică istoricul Sotiris Rizas în ziarul Kathimerini. Pentru casa regală, amestecul în politică era de la sine înțeles, crede istoricul.

Papandreou este obligat să demisioneze. Regele încearcă luni în șir să găsească un guvern loial iar în toamna lui 1965 candidatul său preferat primește votul majorității parlamentare. Politicianul de opoziție Panagiotis Kanellopoulos vorbește de voturi cumpărate. "Cine guvernează Grecia? Regele sau poporul?", se întreabă Papandreou. Alegerile din mai 1967 ar urma să faciliteze un nou început. Dar nu se mai ajunge la ele.

Lunga noapte a puciștilor

În noaptea de 21 aprilie 1967, pe străzile Atenei au ieșit tancurile: un puci militar în mijlocul Europei, condus de trei ofițeri de rang mijlociu: Georgios Papadopoulos, Stylianos Pattakos și Nikolaos Makarezos. Aceștia s-au dus inclusiv peste rege în acea noapte, la reședința sa de la Tatoi, lângă Atena. Militarii i-au cerut suveranului elen învestirea urgentă a guvernului lor marionetă.

Cine a sperat că regele s-a opus coloneilor la fel de înverșunat cum o făcuse, cu trei ani înainte, unui șef de guvern ales democratic, a fost dezamăgit. Șeful statului le-a permis pur și simplu să se impună, lucru care nu îi va fi iertat niciodată de majoritatea grecilor. Într-un interviu mai târziu la postul TV atenian MEGA, Constantin a explicat că ar fi vrut astfel să împiedice o vărsare de sânge, fapt pentru care nu ar fi avut altă soluție decât învestirea guvernului puciștilor. El a adăugat: "Am dorit astfel să câștig timp și să iau legătura cu armata, pentru a-i înlătura ulterior pe puciști".

Suveranul a făcut și poze cu puciștii în acea noapte. O ocazie potrivită pentru șeful juntei Papadopoulos, care a afirmat la prima sa conferință de presă: "Relația noastră cu regele puteți să o vedeți din pozele apărute în presă. Îl vedeți acolo în mijlocul miniștrilor săi." Constantin a oferit la rândul său o explicație ciudată pentru fotografie: "Toți știu în Grecia că eu sunt un tip relaxat, care zâmbește tot timpul. Am crezut că, dacă în poză o să apar trist și încruntat, lumea va înțelege că nu-i susțin pe puciști."

Anii din exil

La sfârșitul lui 1967, regele Constantin a încercat un contra-puci, dar a eșuat lamentabil și a plecat în exil la Roma. "Dacă regele Pavlos ar mai fi fost la sfârșitul anilor 60 la conducerea țării, atunci istoria Greciei ar fi arătat cu totul altfel iar junta militară nu ar fi ajuns la putere", susține istoricul Kostas Stamatopoulos într-un documentar TV despre familia regală elenă.

Grecii au decis în 1974 într-un referendum desființarea monarhiei. Constantin a devenit brusc persona non grata. Până și cuvântul "rege" a devenit tabu, fostul șef de stat a fost pomenit peste tot cu numele "Glücksburg". În 1981, în Grecia are loc o serioasă criză guvernamentală, după ce premierul conservator de atunci Georgios Rallis i-a dat "domnului Glücksburg" o permisiune specială de a veni pentru câteva ore la Atena pentru a participa la înmormântarea mamei sale. 

Revenirea în Grecia

Fostul suveran a obținut o victorie târzie împotriva republicii elene în 2000, după ce Curtea Europeană a Drepturilor Omului i-a dat dreptate și a decis că are drept la despăgubiri, după confiscarea proprietăților sale imobiliare în Grecia. Guvernul elen a reacționat cu indignare, dar a respectat verdictul instanței de la Strasbourg. La puțin timp după aceea, Constantin și-a cumpărat o vilă de lux în Peloponez. În apropiere, și-a construit un domiciliu de vacanță și familia regală olandeză.

Timpul vindecă multe răni. În ultimii ani de viață, Constantin poate veni oricând în Grecia și acordă chiar interviuri. Presa relatează despre "nunțile regale" ale fiilor săi. Republica dă dovadă de generozitate. Constantin nu a abdicat niciodată. La întrebarea dacă înlăturarea sa a însemnat sfârșitul monarhiei în Grecia, el a răspuns astfel într-un interviu televizat: "Nu există nici început, nici sfârșit, decizia este în mâinile poporului grec. În decursul istoriei noastre, monarhia a fost desființată de două ori prin referendum, dar ulterior reintrodusă. Doar poporul decide."

Constantin al II-lea a murit pe 10.01.2023 după un atac cerebral la vârsta de 82 de ani într-un spital din Atena.