Lagarde: "O criză care poate declanşa un efect al dominoului în întreaga lume"
28 ianuarie 2012
"Presiunile au crescut considerabil, iar acum a sosit momentul pentru soluţionarea problemei", a spus răspicat, sâmbătă, directorul Fondului Monetar Internaţional. Creşterea economică, sporirea competitivităţii şi consolidarea bugetului ar tebui să fie, în opinia sa, o prioritate pentru ţările din spaţiul euro.
Christine Lagarde a mai avertizat faţă de riscurile globale pe care criza euro le implică. "Aceasta nu este o criză europeană, ci o criză care poate declanşa un efect al dominoului în întreaga lume", a mai spus Lagarde, adăugând că "la această criză nimeni nu e imun".
Directorul FMI a apelat la statele din zona euro să combată o eventuală răspândire a crizei şi să recâştige încrederea pieţelor financiare internaţionale. În ce priveşte apropiatul summit de la Bruxelles, consacrat crizei euro, Christine Lagarde s-a arătat totuşi încrezătoare, apreciind că există semne bune privind soluţionarea chestiunii.
Într-un interviu acordat Deutsche Welle, ministrul indonezian al Comerţului, Gita Wirjawan, a subliniat la rândul său importanţa pentru statele emergente a stabilităţii zonei euro. "Cu toţii ştim prea bine, a spus Wirjawan, că pieţele depind unele de altele. Avem nevoie de o Europă puternică, aşa cum avem nevoie şi de o Americă puternică.".
La Davos statele emergente se prezintă sigure de sine. Deloc de mirare dacă, potrivit unui recent studiu dat publicităţii de Ernst & Young, în aceste ţări se estimează, în 2012, o creştere economică de aproximativ 6 procente, şi nici una în zona euro.
Nu departe de centrul de conferinţe, în două mari pavilioane Mexicul, de pildă, îşi face reclamă şi invită la discuţii bilaterale. Preşeditele mexican, Felipe Calderon, a sosit în staţiunea montană elveţiană însoţit de o numeroasă delegaţie. Miercuri, Calderon a participat la o conferinţă de presă împreună cu şeful Renault, Carlos Ghosn. Producătorul francez de automobile a anunţat investiţii în valoare de câteva miliarde în Mexic. 20.000 de locuri de muncă urmează a fi create cu ajutorul Renault în următorii ani în statul latino-american. Mexicul deţine şi preşedinţia prin rotaţie a grupului G20.
Ministrul indonezian al Comerţului, Gita Wirjawan, a participat recent la o conferinţă a investitorilor, organizată la Frankfurt pe Main şi a pledat, cu acel prilej, pentru plasarea de capital străin pe piaţa indoneziană. "În industria de automobile, în sectorul energetic şi comerţ există bune posibilităţi pentru investiţii", a spus Wirjawan. În ce-i priveşte pe investitorii germnai, aceştia au semnalizat la Frnakfurt pe Main că doresc să se implice, chiar puternic, pe piaţa indoneziană.
Autori: dpa, Medana Weident, Manuela Kasper-Claridge
Redactor: Robert Schwartz