Lampedusa: "Aceste morţi puteau fi evitate"

"De acum nu mai avem nevoie de echipaje de salvare ci de sicrie", au anunţat reprezentanţii autorităţilor locale. Dintre cei aproximativ 500 plecaţi spre Europa din portul libian Misrata, doar circa 150 au mai putut fi recuperaţi în viaţă. Ambarcaţiunea cu care au traversat Mediterana a naufragiat în largul insulei Lampedusa. Nu sunt nici primii, nici ultimii refugiaţi africani sfârşind tragic astfel - dar bilanţul raportat săptămâna aceasta de către garda financiară italiană (autoritatea responsabilă şi de serviciile de poliţie vamală) este cel mai negru din valurile repetate de imigranţi care şi-au pierdut viaţa între cele două continente.

Pe insula stâncoasă, cu o suprafaţă de 20 de kilometri pătraţi, trăiesc deja zeci de mii de africani fugiţi către Europa din calea sărăciei sau a războaielor. În iunie, noul papă avea să spargă liniştea aşternută în jurul secvenţelor de groază ce se petrec pe Lampedusa: "Este o ruşine!", a spus răspicat Suveranul Pontif, venit personal la faţa locului - şi s-a făcut cu siguranţă auzit.

Despre "accident" e greu de vorbit. Tragedia petrecută săptămâna aceasta repetă scenariul tragediilor precedente: prea multă lume la bord, prea puţină experienţă din partea cărăuşilor şi a navigatorilor, derivă, panică. Ingredientele deja tradiţionale. Anul acesta, estimează poliţia de frontieră italiană, Mediterana a înghiţit în jur de 1000 de imigranţi. De oameni. Din Somalia stăpânită de bande criminale, din instabilul Egipt, din Libia sfărâmată de atâta libertate cucerită după sfârşitul dictaturii, din Eritreea foametei veşnice. O mie de victime la 22.000 de refugiaţi debarcaţi pe Lampedusa în primele nouă luni ale acestui an.

Cei mai mulţi se îmbarcă în Libia. În trecutul recent a existat un acord semnat de oficialii Uniunii Europene cu fostul dictator libian Muammar Gaddafi. Când europenilor le-a devenit clar că nu mai pot sta deoparte în războiul civil din statul nord-african, Gaddafi a ameninţat că va dezlănţui valuri de bărci cu refugiaţi către ţărmurile Europei. Ceea ce a şi făcut: câţiva imigranţii au povestit că au fost suiţi cu arma în spate pe ambarcaţiuni. Unele dintre bărci erau atât de pline încât au existat "pasageri" care au călătorit toată Mediterana cu picioarele în apă.

Vidul de putere din Libia le-a deschis traficanţilor de refugiaţi spaţiu nelimitat de manevră. De când cu războiul civil din Siria, aceştia au descoperit o nouă sursă serioasă de venituri: dacă un african trebuie să plătească 1000 de euro pentru un loc în barca spre Europa, sirienilor li se cer până la 8000 de euro.

"Aceste morţi puteau fi evitate", a declarat, în faţa Adunării Generale a Naţiunilor Unite, la New York, François Crépeau, raportorul ONU pentru refugiaţi, precizând că "imigraţia ilegală nu poate fi combătută strict prin măsuri represive". Legile se cer modificate, a adăugat Crépeau, atrăgând atenţia că nu refugiaţii ci angajatorii care le oferă locuri de muncă ilegale ar trebui să fie pedepsiţi. Preşedintele italian Giorgio Napolitano a cerut, la rândul său, rectificarea legislaţiei actuale. Primăriţa din Lampedusa, Giusi Nicolini, l-a invitat pe premierul Enrico Letta "să vină să îi ajute pe localnici la număratul cadavrelor". Iar Roma urlă către instituţiile europene (fostul premier Silvio Berlusconi ameninţa că va da drumul imigranţilor să umble liber prin UE). De la Bruxelles şi din celelalte capitale europene, politicenii, arbitrii "spaţiului libertăţii şi securităţii", se plâng că "barca este plină", că Europa nu mai poate suporta atâtea valuri de imigranţi. Politicile comune privind migraţia şi azilul, convenite în acordurile de la Amsterdam, semnate în 1999, nu au funcţionat niciodată.