Tiberiu Căpudean: "Eu vreau doar să fiu respectat"

"Artistului cu veleități social-politice" și activistului LGBT Tiberiu Căpudean i se va înmâna pe 1 noiembrie în cadrul LesGaiCineMad - cel mai mare festival internațional de film LGBT din spațiul vorbitorilor de limbă spaniolă - Premiul European pentru Toleranță.

Distincția este oferită de KulturForumEuropa din Köln, iar președintele acestei organizații, Dieter Topp, a declarat pentru DW că acordarea premiului reprezintă și o " încurajare a minorităților din România".

De altfel, laureatul Premiului European pentru Toleranță este considerat de forumul cultural german drept "artizan al legăturilor dintre est și vest, dintre România și UE. Acesta se implică în proclamarea drepturilor comunității LGBT ca fiind drepturi fundamentale, el este un bun ambasador cultural, care ajută la înlăturarea barierelor sociale și istorice, promovând înțelegerea, toleranța și acceptarea."

Înainte de a primi premiul la Madrid, Tiberiu Capudean a acordat un scurt interviu redacției DW în limba română.

DW: Sunt românii toleranți?

Tiberiu Căpudean: Nu. Și deși nu îmi place să generalizez, pot spune liniștit că românii nu sunt un popor tolerant. Nici cu persoanele de alte etnii, nici cu cei care cred în altceva decât în biserica ortodoxă, nici cu persoanele cu dizabilități și nici cu minoritățile sexuale. Îi deranjează cam tot ce e diferit, fără să știe prea bine de ce și fără să încerce măcar să înțeleagă despre ce e vorba. E suficient să ieși din “tipar”, că brusc te transformi fie în dușmanul poporului, fie auzi cum că românii trebuie să-și apere strămoșii  și valorile tradiționale de unul ca tine.

Motivul pentru care nu îmi place să generalizez este simplu - un popor e un mozaic. Sau cel puțin așa cred că ar trebui să fie. Pentru că diversitatea e ceva normal. Dar dacă poporul român ar fi un mozaic alb-negru, ar fi mult prea multe pătrățele albe și negre... și mult prea puține gri. Sunt diferențe notabile de mentalități și comportamente în funcție de nivelul de educație sau vârstă. Pot înțelege asta. E firesc. La fel dacă vorbim despre mediul rural sau urban. Chiar și atunci când vorbim despre orașele mici, oamenii au un alt mod de a privi lucrurile comparativ cu cei din orașele mari. Și asta o pot înțelege. Dar ce nu pot înțelege este lipsa de empatie, lipsa de civilizație chiar. Există studii care vorbesc despre lipsa toleranței la români. Sigur că ne tot place să ne lăudăm cu “ospitalitatea”, însă eu nici pe-asta n-am văzut-o.

Și știu că poate sună ciudat, însă eu niciodată nu mi-am dorit să fiu tolerat. A tolera pe cineva presupune că acel cineva face ceva greșit, iar că ceilalți închid ochii, strâng din dinți și îi fac o favoare că-l lasă în pace. Eu nu cred că a fi diferit e ceva greșit. Nu cred că a fi gay e ceva greșit. Sunt atât de multe țări în care a fi gay e la fel de banal ca a fi șaten. Țări în care oamenii știu ce să le spună copiilor lor atunci când văd pe stradă doi bărbați ținându-se de mână. La români, falsa pudoare și ignoranța sunt justificarea perfectă a îngrădirii drepturilor altor oameni și supunerii la vot atât a Libertăților Fundamentale, cât și a Drepturilor Omului. Eu vreau doar să fiu respectat.

Sunt mii de români care povestesc despre cum ar fi fost ei cândva undeva prin Covasna sau Harghita și-au cerut pâine într-o brutărie… și “unguroaica” n-a vrut să le dea. Că erau români și-au vorbit în românește. Iar mulți dintre ei nici nu știu unde-i Covasna pe hartă. Și spun “mii”, deși cred că aș putea spune “zeci de mii”.

Sunt mii de români care le spun nepoților lor că dacă nu sunt cuminți, o să vină “țiganu’ și-o să-i bage-n sac”… și alte mii de români care folosesc expresii ca “Te-ai înecat ca țiganu’ la mal” fără să aibă habar de unde vine expresia asta.

"Una dintre pedepsele aplicate fugarilor de unii deţinători de sclavi era şi aceea de a lega fugarul de picioare cu o funie şi de a-l arunca într-un râu. Acolo, victima se zbătea şi încerca să scape înotând, oferind amuzament boierului, dar şi teroare celor din şatră. Când cel ce era pedepsit ajungea aproape de mal, vătaful îl trăgea înapoi spre apă de unde ţiganul trebuia să o ia de la capăt în încercarea lui de a se salva. Chinul nefericitului era văzut de familie şi de întreaga şatră care asista neputincioasă, până când, epuizat, 'ţiganul se îneca la mal', servind exemplu de ceea ce poate păţi cel ce va face ca el.” (Adevărul.ro/ Gelu Duminică )

Dar au devenit românii mai toleranți în ultimii ani?

Nu, nu cred nici că românii au devenit mai toleranți. Toleranţa înseamnă respectul opiniei contrare şi este strâns legată de libertatea persoanei. Referendumul de modificare a Constituției mi-a arătat atât care este nivelul clasei politice din România, cât și care este nivelul de înțelegere și implicare al majorității românilor.

Sigur că nu sunt atât de naiv încât să cred că motivul pentru care referendumul nu a trecut a fost că brusc românii au început să-i simpatizeze pe membrii comunității LGBTQI+. Sigur că nu. Absenteismul tradițional de la vot - ăsta a contat. Sigur că boicotul a fost singura variantă, însă n-are rost să ne îmbătăm cu apă rece. Dar pentru că-mi place să văd lucrurile pozitiv, chiar dacă în realitate comunitatea LGBTQI+ nu a câștigat nimic, eu tot mă încăpățânez să văd povestea asta cu referendumu’ ăsta ca pe o victorie. Atât împotriva bisericii ortodoxe române care a instigat la ură în loc să îndemne la acceptare, cât și împotriva guvernului corupt care a irosit atâția bani pentru a demonstra că poate face orice.

Știind că părăsești România, vei continua să atragi atenția - prin alte proiecte, de exemplu - asupra situației precare de acolo?

Chiar dacă am ales să plec din țară, nu-mi doresc să se reinstaureze o nouă dictatură în România. Nici a lui Dragnea și nici a majorității. Și deși proiectele mele de până acum nu au fost centrate pe România sau pe problemele din România, voi continua să fiu la fel de vocal și incomod ca și până acum, ori de câte ori voi asista la o nedreptate. Discriminarea de orice fel e greșită. Nu există niciun fel de justificare pentru așa ceva.

Printre laureații Premiului European pentru Toleranță se numără dramaturgul american, distins cu Premiul Pulitzer, Doug Wright pentru pelicula Sunt propria mea soție ( I am my own wife), compozitorul german Ludger Vollmer cu opera "Against the Wall", dar și Dirk Weeber-Arayatumsopon din Thailanda, care mediază între diferitele grupuri etnice și luptă pentru drepturile copiilor cu nevoi speciale. Și actorul francez Georges Du Fresne a fost laureat pentru filmul "Ma Vie en Rose" ("My Life In Pink"), ca și regizorul bulgaro-german Vladimir Danovsky pentru spectacolul The Rescue (Salvarea), în care abordează tema salvării evreilor din Bulgaria în perioada nazistă.

Revenind la Tiberiu Căpudean, proiectul lui N•a•k•e•d, care a avut vernisaje la București și Paris, poate fi vizionat la Madrid până pe 5 noiembrie. Evenimentul a fost precedat de expoziția intitulată •Family•, găzduită în luna octombrie de Muzeul Național de Artă Contemporană de la București.