Libertatea, declinul Americii şi construcţia de legende
24 august 2011Ce poate slăbi mai mult anticorpii democratici ai unei societăţi deschise decât refuzul unui grup important din interiorul ei de a-şi asuma adevăruri neplăcute; de a accepta realităţile inconfortabile aşa cum sunt ele şi de a combate bunăoară voinţa manifestă a unui alt segment larg al aceleiaşi societăţi de a nu-i accepta sau chiar de a-i dinamita regulile de convieţuire şi principiile de bază.
O parte importantă a societăţii globale se resimte şi din cauza semnalelor generatoare de erori lansate de o parte din elita politică occidentală. La Washington, în capitala lumii libere, establishmentul se pregăteşte să facă faţă anului electoral 2012.
În răstimp, pe vechiul continent, adepţii preşedintelui american, net mai numeroşi în Europa decât peste ocean, au început să meşterească nu doar la îngroparea sub munţi de datorii a eficienţei economice şi a monedei euro, ci şi la construcţia unei noi legende.
Menit să aurească blazonul Casei Albe şi să contracareze tendinţa lui Obama de a sparge şi cele mai surprinzătoare recorduri de impopularitate în rândul propriilor săi compatrioţi, noul mit, dat în lucru deopotrivă în Europa şi America, pune în circulaţie nişte inepţii ieşite din comun.
Ziarul italian La Stampa din Torino susţine, bunăoară, că debarcarea lui Gaddafi ar fi, chipurile, ca şi lichidarea lui Bin Laden, rezultatul unei prezumtive „doctrine Obama”, de eliminare a „despoţilor şi dictatorilor acestei lumi”.
Legenda cu pricina mai acreditează ideea potrivit căreia America lui Obama ar conduce lumea către libertate, operând din fundal, din rândul al doilea şi din camera din dos, fără să iasă în evidenţă prin imixtiuni vizibile şi muşchiuloase, dar cu atât mai eficient.
Realitatea e cu totul alta. Moralmente inexplicabilă, reţinerea Americii este motivul pentru care, în Siria, la putere se mai află un despot sângeros precum Assad. La rândul ei, lichidarea lui Bin Laden s-a datorat unei politici de refacere programatică a vigorii americane şi de contracarare activă a extremismului în lume, iniţiate de neo-conservatorii lui George Bush după tragedia atentatelor de la 11 septembrie 2001, fiind fructul ei tardiv, recoltat de administraţia Obama.
Iar dacă opoziţia libiană s-ar fi bizuit doar pe Obama şi pe excesiv de prudenta diplomaţie americană, prea de tot grijulie să nu înfunde SUA într-un nou coşmar arab de tipul celui irakian, Gaddafi ar fi rămas, bine mersi, la cârmă.
Rebelii ar fi populat cimitirele din Benghazi şi de aiurea ori ar fi zăcut cu oasele zdrobite de torţionari în temniţele dictatorului din nordul Africii, dacă protestatarii n-ar fi beneficiat de clarviziunea intervenţionismului umanitar al unor Nicolas Sarkozy şi David Cameron.
În privinţa debarcării şi lichidării variilor tirani sau lideri extremişti, „doctrina” Obama pare, prin urmare, a fi un pic ca industria română din epoca lui nenea Iancu. „E admirabilă, sublimă putem zice, dar lipseşte cu desăvârşire”.
Dacă n-ar fi decât atât şi ar fi destul de grav, dat fiind că libertatea e o floare rară, pentru care trebuie luptat din greu şi zi de zi într-o lume globalizată, în care dictatorii, mafioţii ruşi, China comunist-sclavagist-totalitară şi Iranul fundamentalist-islamic îşi fac de cap şi dau cu tifla SUA.
Fără America, această luptă pentru libertate este extrem de dificilă. Or, greutăţile economico-financiare prin care trece Lumea Nouă vor avea efectul fatal de a reduce şi mai mult potenţialul implicării active a Washingtonului întru apărarea şi promovarea democraţiilor şi statelor de drept.
Declinul tot mai accelerat al superputerii e o veste de rău augur pentru toţi iubitorii şi apărătorii libertăţii. La fel şi cotizarea stupidă sau răuvoitoare la bursa miturilor şi legendelor politic corecte ale timpurilor noastre.
Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Ovidiu Suciu