Lichidatorii de la Cernobîl: „Noi nu știam unde ne ducem”

26 aprilie 1986. Ora 01:23. O puternică explozie provocată de o eroare umană distruge reactorul Nr. 4 al Centralei Atomoelectrice de la Cernobîl, Ucraina. 56 de oameni mor imediat sau în lunile ce au urmat. Pentru alte sute de mii destinul s-a schimbat într-o clipă. Peste 300 000 de oameni au fost evacuați din zonele contaminate. 6,6 milioane de oameni au fost expuși radiațiilor, alte 6 000 de cazuri de cancer tiroidian fiind raportate până în 2005, în special în rândul copiilor și adolescenților. Sunt doar câteva date statistice a celei mai mari catastrofe nucleare din istoria omenirii.

De 24 de ori pe reactor

Asemeni altor cetățeni din fosta Uniune Sovietică, peste 3 550 de moldoveni au fost mobilizați la acțiunea de lichidare a avariei. Treziți din somn și luați de lângă soții și copii, ei au mers să-și facă datoria, fără să știe ce va urma.

Alexandru Motângă din oraşul Ialoveni avea pe atunci 29 de ani. Lucra la extracţii petroliere dintr-o regiune a Rusiei, de unde a fost chemat urgent la Comisariatul Militar şi trimis în regiunea afectată. A ajuns la Cernobîl chiar din primele zile de avarie şi i s-a spus că va sta doar câteva săptămâni, dar a fost nevoit să stea trei luni. Astăzi îşi aminteşte greu despre acele timpuri şi mereu îi apar în coşmaruri colegii care au decedat subit.

„Am ajuns în zona de securitate, care măsura 30 km². Acolo ne-au spus că vom lucra la curăţarea deşeurilor nucleare de după explozie. În fiecare zi, la ora cinci dimineaţa, deja eram în maşini. Acestea se numeau „maşini murdare” pentru că erau contaminate de radiaţie. La staţie, ne urcam pe o platformă, măsuram radiaţia şi calculam timpul care trebuia petrecut acolo. Eu am fost pe reactor de 24 de ori. Acolo aveam dreptul să ne aflăm doar un minut. Acest minut mi se părea că durează veşnic. Noi primeam o mare doză de radiaţie. Ni se spunea că nu avem voie să fim afectaţi de mai mult de 0,5 roentgen pe oră. Dar eu cred că era mai mult de trei, deoarece noi cunoşteam că eram afectaţi de radiaţie după ochi. Ochii erau roşii, aveam spasme şi schimbări de comportament. Pentru a lichida avaria, la centrală lucrau 24/24 ore circa 20 de mii de oameni”, ne-a spus Alexandru.

În scurt timp, populaţia din regiune a fost evacuată. Dar norii radioactivi au afectat toată fauna din raza reactorului. Unele trupe de lichidatori au fost antrenate la îngroparea animalelor şi chiar a pădurilor din apropiere. Cu toate că au fost făcute numeroase rapoarte, nici până azi nu se cunoaşte câte substanţe radioactive au ajuns în sol. Însă cert este că a fost afectată toată Europa, deoarece norii de ploaie au dus substanţe în diferite colţuri.

„Era îngrozitor. Totul era contaminat. Tehnica, îmbrăcămintea, pădurile, peştele ... Animale, nici măcar câini nu am văzut. Pădurea în apropiere de staţie era roşietică. Brazii care sunt verzi tot anul erau arşi de radiaţie. Oameni în regiune nu mai erau. Satele erau părăsite. Am văzut doar două sau trei bătrâne care nu vroiau să plece. Peste tot erau posturi de militari. Nici o maşină nu avea acces în zonă”, ne-a mărturisit Alexandru Motângă.

Cine se face vinovat de catastrofă?

Tudor Căpăţină, președintele asociației „Cernobîl” din Moldova și fost lichidator, crede că vina ține de încălcarea tehnicii de securitate şi a iresponsabilităţii personalului centralei.

„Avaria s-a produs noaptea, când la reactorul nr. 4 s-a încercat un experiment. Acest reactor a fost deconectat de la generatorul electric pentru a urmări ce se va întâmpla cu el dacă va fi deconectat de la toate sistemele. Au fost deconectate şi sistemele de securitate care protejau reactorul de supraîncălzire. A fost o greșeală foarte mare. Astfel, la un moment dat a început să se mărească catastrofal temperatura şi presiunea în reactor. În acel moment pereţii de şase metri grosime nu au mai rezistat. Prima explozie a aruncat în aer capacul reactorului. Cea de a doua a distrus propriu zis reactorul şi toată radiaţia a nimerit în atmosferă”, spune Căpățină.

Viața de după avarie a devenit insuportabilă

Chiar dacă li s-a promis să se întoarcă degrabă acasă, mulţi participanţi au fost nevoiţi să lucreze în condiţii inumane mai multe luni. Erau la o vârstă tânără şi nu au simţit de la început efectul nociv. Coşmarul a început după ce s-au întors acasă. Bolile şi durerile deveneau insuportabile, iar copiii născuţi din părinţi lichidatori sufereau de grave afecțiuni. Aproximativ 90% din cei prezenţi acolo au rămas invalizi pe viaţă şi nu mai pot duce o viaţă normală.

„După avarie am revenit acasă. Nu am mai putut fuma după aceea şi nici nu puteam bea alcool. La început nu simţeam nimic. Eram tineri. Dar pe urmă a început să mă doară capul, să îmi pierd memoria. După cum am aflat mai târziu, noi am fost iradiaţi cu stronţiu, substanţă care dispare din organism după 70 de ani. Noi am lăsat sănătatea noastră acolo. În scurt timp mi s-a născut a doua fată. Ea avut 5-6 operaţii complicate. De la nouă la 20 de ani a avut probleme de sănătate foarte serioase. Nici acum nu a scăpat de aceste probleme”, ne-a destăinuit Alexandru.

Luați cu forța și neinformați

Cu toate că la lichidarea avariei din Ucraina nu au participat mulţi moldoveni, puţini cunosc că cei mai mulţi au fost trimişi fără voia lor. Ei au fost luaţi de la casele lor la miezul nopţii, pentru că operaţiunea de lichidare era una secretă. Doar după căderea regimului comunist au putut spune deschis ce li s-a întâmplat. Tudor Căpăţină crede că foştii participanţi nu ar fi avut atât de mult de suferit dacă Uniunea Sovietică ar fi acceptat ajutorul comunităţii internaţionale.

„La lucrările de lichidare a catastrofei de la Cernobîl au participat peste 850 de mii de oameni din toată Uniunea Sovietică. Din Moldova au participat 3 550 persoane. La moment au rămas în viață puțin peste 2 000 de participanți. Fiecare a patra persoană deja a decedat. De la unul din părinţi, care a fost în Cernobîl s-au născut 1 760 de copiii. Majoritatea sunt bolnavi, 90% dintre lichidatori sunt invalizi. Principale afecţiuni ale lor sunt cele cardiace, ale sistemului nervos, sistemului digestiv şi ale glandei tiroide. Aceşti oameni suferă nu numai de o boală, ci de mai multe. Dacă aceşti oameni nu se duceau acolo, pe o rază de 500 de km de la centrală totul ar fi fost ars. La centrală au avut loc două explozii termice, iar dacă nu plecau aceşti oameni să ajute, s-ar fi produs cea de a treia explozie, una termo-nucleară. Lichidatorii, cu preţul sănătăţii şi vieţii lor au salvat sute şi mii de alte vieţi omeneşti”, ne-a spus Tudor Căpăţină.

La 30 de ani de la producerea catastrofei, lichidatorii moldoveni se află într-o situaţie dificilă. Ei au o pensie mică din care trebuie să-şi cumpere medicamente, să-și facă intervenţii chirurgicale costisitoare. De asemenea, ei nu au beneficiat niciodată de despăgubiri din partea Ucrainei sau Federaţiei Ruse, iar guvernanţii moldoveni îşi amintesc doar o singură dată pe an de ei.

„Un invalid de gradul I are o mulțime de boli care necesită tratament foarte serios. De exemplu, după o operaţie la inimă primesc un medicament fără de care eu nu pot trăi. El costă 800 de lei pe lună. Doar un medicament costă atâta, dar mulţi dintre noi au nevoie de 20 de preparate pe lună. O să vină timpul când statul nu va mai trebui să se mai cheltuie cu noi, deoarece în fiecare săptămână moare câte unul dintr-un raion sau altul. De aceea, eu zic că acum trebuie să ajutăm aceşti oameni, dar nu să vină pe la mitinguri o dată pe an şi să ne promită că o să ne ajute. Totul se termină doar cu promisiuni”, spune Căpăţină.