Lucrările Forumului germano-rus de la Dresda
10 octombrie 2006Pentru a şasea oară reprezentanţi ai organizaţiilor şi asociaţiilor germane şi ruse se întîlnesc în cadrul aşa numitului dialog de la Petersburg, de data aceasta în capitala landului Saxonia, Dresda. Scopul: o apropiere şi un schimb mai intens la nivelul societăţii civile între cele două state, pe fundalul viitoarelor relaţii dintre Rusia, Germania şi Uniunea Europeană. Este vorba despre probleme economice şi de securitate. Lupta contra terorismului, aprovizionarea cu energie şi cooperarea cu Uniunea Europeană figurează printre principalele teme ale Forumului coprezidat de fostul preşedinte sovietic Mihail Gorbaciov şi de ultimul premier al fostei RDG Lothar de Maiziere. Întîlnirea este însă umbrită de asainarea motivată politic a ziaristei ruse Ana Politkovskaia.
200 de experţi participă de ieri la Dialogul de la Sankt Petersburg, o întîlnire anuală plasată în acest an sub mottoul: “responsabilităţile europene ale Germaniei şi ale Rusiei.“ In cursul întrevederii cei doi oameni politici vor discuta despre controversatul dosar nuclear iranian, despre criza ruso-georgiană şi relaţiile dintre Rusia şi Uniunea europeană, a cărei preşedinţie turnană este asigurată pentru şase luni de la 1 ianuarie 2007 de către Germania. Cei doi vor inaugura şi un monument în memoria scriitorului rus Fiodor Dostoievski şi vor vizita colecţia barocă a curţii de Saxa. In cursul vizitei la Dresda unde Putin a activat ca ofiţer KGB între 1985-1990, el va fi confruntat şi cu voci critice. Reprezentanţi ai organizaţiilor de apărare a drepturilor omului din Rusia au fost invitaţi pentru prima dată la o masă rotundă cu liderul din Kremlin. 30 de secunde de reculegere au fost prevăzute la începutul întîlnirii care va începe la orele 14.30, ora locală, în memoria ziaristei ruse asasinată sîmbăta trecută în faţa locuinţei sale, la Moscova şi înmormîntată astăzi. Ana Politkovskaia a relatat mereu în mod deschis şi a promovat dialogul critic, a subliniat Mihail Gorbaciov, rămînînd fidelă principiilor ei, abordînd teme ca problema cecenă, corupţia şi starea din armata rusă. Politkovskaia este al 42-lea ziarist rus asasinat din 1991 încoace. De abea după două zile de la omorîrea ei, preşedintele Vladimir Putin a rupt tăcerea şi a evocat “moartea tragică“ a ziaristei promiţînd o „anchetă obiectivă“ într-o convorbire telefonică cu George Bush, departe însă de camerele de luat vederi. In ceea ce-l priveşte pe Mihail Gorbaciov el a cerut răbdare şi toleranţă faţă de Rusia, precizînd că nu se poate atinge în cîţiva ani nivelul democraţiei la care SUA au ajuns în 200 de ani. Europa nu poate avea succes fără Rusia în politica mondială. Astăzi cotidianul rus Kommersant şi în general presa rusă se referă la darul neşteptat pe care-l va face Vladimir Putin, cancelarului Angela Merkel. Putin îi va propune ca Germania să devină principalul partener energetic al Rusiei în Europa. Rusia va aproviziona nu doar America cu gaze naturale, ci şi Germania, sporind livrările de gaze de 25-45 de miliade de metri cubi pe an. In cadrul întîlnirii de la Dresda vor fi semnate o serie de acorduri de cooperare economică. Germania este cel mai mare partener economic al Rusiei din Uniunea Europeană.