Lumea între fanatisme şi raţiune

Fructele "primăverii arabe" încep să aibă un gust amar. Nu demult, fostul ministru american de externe, Henry Kissinger avertiza occidentul (în paginile unei publicaţii germane de cultură politică, revista CICERO) să se pregătească să aibă de-a face în unele ţări eliberate de dictatori cu regimuri autoritare islamice. Chiar dacă previziunile versatului şi experimentatului politician american nu s-au împlinit încă în întregime, actele de violenţă declanşate de fanaticii islamişti după difuzarea pe youtube a unui inept film în care profetul Mohammed este grotesc prezentat, pune la încercare capacitatea noilor lideri ai lumii arabe de a face faţă acestei provocări.

În cazul în care primăvara arabă se va solda cu un triumf al islamismului intolerant şi antioccidental, occidentul va trebui urgent să-şi revizuiască sprijinul acordat revoluţionarilor- recomandă LE FIGARO.

Dincolo de motivele violenţelor care ameninţă să se extindă mai ales după rugăciunile de vineri, după cum se teme NEUE RUHR ZEITUNG, există un model care explică de ce este posibil ca nişte caricaturi sau un film să devină scînteia ce declanşează un incendiu de proporţii. Acest „tipar” al mîniei arabe îl descrie NÜRNBERGER ZEITUNG: mulţi oameni care provin din păturile sociale dezavantajate, inculte, au religia ca unic punct de sprijin şi reper valoric şi pot fi, prin urmare, lesne provocaţi şi manipulaţi. Pe de altă parte, încearcă să desluşească ziarul complicata ecuaţie, adversarii înverşunaţi ai Islamului răstălmăcesc felul în care mediile occidentale prezintă realitatea, insinuînd că acestea ar încuraja islamul şi musulmanii să ia cu asalt o societate secularizată, lîncezită, lipsită de voinţă, dispusă să se predea fără să lupte.

Şi pentru cotidianul francez DERNIERES NOUVELLES D'ALSACE violenţele din unele state arabe sunt un prilej de reflecţii asupra lumii de azi. Aceste excese demonstrează cît potenţial emotiv există pe întregul glob, un potenţial maladiv desigur, malefic. Tehnologia înaltă de care dispunem zi de zi ne face să credem că epoca noastră ar fi una raţională. Dar este suficient să navighezi în internet pentru a te convinge de contrariul, emoţiile sunt amplificate paroxistic, supraevaluate, au funcţia unor trofee. Emoţia este o armă ale cărei efecte devastatoare le cunoaştem şi care se răspîndesc pe întregul glob.

Mai la obiect este opinia cotidianului LE MONDE, care întrevede mobilul politic al agresivităţii islamice, războiul împotriva evreilor şi a "cruciaţilor" creştini. Dar, ucigînd în numele propriei lor religii, islamiştii fac un imens deserviciu tocmai musulmanilor.

O descreţire a frunţilor a provocat rezultatul scrutinului parlamentar din Olanda care, deşi nu marchează victoria indiscutabilă a eurofililor, este incontestabil un triumf asupra extremismelor. Olandezii au optat aşadar pentru raţiune şi optimism, pentru un curs politic european clar şi împotriva izolării şi a naţionalismului, observă DER STANDARD, avansînd ipoteza că exemplul lor ar putea face şcoală pe continent.

BERLINER ZEITUNG relevă că olandezii nu o duc strălucit, şi poate tocmai de aceea nu au nici un chef de experimente politice. Ceea ce explică şi rămînerea la conducerea noului guvern a vechiului premier, atrage atenţia NEUE OSNABRÜCKER ZEITUNG.

Pe preşedintele Băsescu a vrut să-l alunge cu orice preţ de la Cotroceni, dar în cele din urmă fără succes. Cine? Nimeni altul decît Crin Antonescu, preşedintele Senatului. FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG publică un portret al bărbatului „care ştie cine este”, însoţit de o fotografie. Portretul e semnat de Karl-Peter Schwarz. Jurnalistul german identifică în comportamentul  liderului liberal, pe durata scurtului său statut de locatar al Cotrocenilor,  un dispreţ faţă de instituţiile în al căror vîrf vrea să stea.(…) Strîngerea lui de mînă este molatecă, privirea nesigură. Nu are nimic din caracterul „machist” al „bărbaţilor tari” din Balcani . În continuare, semnatarul articolului face o observaţie interesantă: nu Ponta ci Antonescu a fost de la bun început forţa motrice a procedurilor de suspendare din funcţie a preşedintelui Băsescu. Ponta a intenţionat iniţial să stea în expectativă, dar cînd a ieşit la iveală plagiatul  tezei sale de doctorat, iar mentorul său, fostul premier PSD-ist Adrian Năstase, a ajuns după gratii, s-a alăturat întregii campanii. Noua majoritate a pus  rapid mîna pe poziţii cheie, încălcînd, la nevoie, legile. După o scurtă cronică a acestei „uzurpări a legalităţii”, sunt citate şi isprăvile lui Crin Antonescu comise în cele trei săptămîni cît a fost preşedintele ad-interim al României. Antonescu a acuzat Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii de amestec în treburile interne ale României şi i-a cerut cancelarei germane Angela Merkel să-l cheme pe Băsescu în Germania dacă îl preţuieşte într-atît şi să-i dea o bucată de pămînt ca loc de joacă. Spre deosebire de Ponta, care se exprimă mai precaut, Antonescu a adoptat un ton mai dur. In finalul portretului, sunt evocate şi reflecţiile lui Andrei Pleşu despre cuplul Ponta -Antonescu şi penibilele, ridicolele şi incompetentele prestaţii ale  fostului preşedinte interimar, cu ocazia vizitei delegaţiei FMI la Bucureşti.