Lupii, haita, berbecul și miorița

Vai de exemplarele umane care nu stau cu mâinile în sân să asiste impasibil la jefuirea țării, la bătaia de joc a clasei politice, la corupția ei endemică și la nefăcutele mafiei jugulând statul postcomunist. 

Vai de berbecii care nu cad nici în depresie, nici în refugiul tradițional al fatalismului, ca sport național în spațiul Mioriței, în care hrana abundentă e limitată și rezervată masculilor alfa ai oligarhiei, resturile jalnice revenind corbilor și câinilor lor de pază din presa cumpărată. 

Edificatul berbec-șef de la MS față cu isteria generală

Fiindcă aparențele înșală, Vlad Voiculescu, în ciuda naturelului său blajin, e mai degrabă un astfel de berbec luptător, decât un miel nevinovat și fără de păcat. Ministrul român al sănătății știe bine că, dacă sporește prin reforme constrângerea într-un domeniu masiv căpușat de corupție, iar procurarea diminuatei hrane rezultate din afaceri oneroase, șpăgi și alte infamii devine tot mai dificilă, crește și mărimea haitei lupilor care-i vor vâna oile. Și sporește și agresivitatea flămândelor carnivore. 

Nu-l va fi surprins, deci, prea tare, isteria din mass-media și clasa politică, nu în ultimul rând, de la vârful ”aliaților” din PNL, după ce, noaptea ca hoții, s-a implementat decizia, culmea, comprehensibilă, a lui Raed Arafat, de evacuare a Spitalului Clinic Foișor. Necesară, spre a se face loc pacienților de Covid în condițiile în care se diminuaseră amenințător locurile disponibile de tratament în secțiile de terapie intensivă, decizia s-a dovedit și rău transpusă, și prea puțin convenabil comunicată.     

Să blamăm urma ca să nu scape nici turma

Că decizia era menită să salveze vieți, pasă cuiva? Când haita s-a dezlănțuit, oare cine s-a trezit alergat? Vinovatul? Hoții, incompetenții, trufașii care ar fi trebuit de ani și decenii să răspundă pentru reaua gestiune a sănătății și să furnizeze din timp secții de terapie intensivă? 

Defel. Ci berbecul căruia i s-a reîncredințat portofoliul sănătății pentru că se știe despre el că e cinstit, cum a fost și în primul guvern Cioloș. 

Atunci va fi aflat el că orice inițiativă ori decizie reformistă a vreunui demnitar se lovește-n România, invariabil, de un zid inexpugnabil. Nefericitul impuls al facerii de bine e instantaneu și masiv sabotat de activiștii din rândul doi și trei ai unei mafii ubicue și de clientela aferentă. Iar dregătorul reformist atrage, ca lupii dominați când îndrăznesc să se apropie și să se înfrupte din prada șefului de haită, fulgerele de ură ale gangsterilor politici. Ce dacă e omul școlit la școli înalte, apusene? Ce dacă e un excelent expert? Ce dacă ar fi putut face o strălucită carieră la Viena? Pe malul Dâmboviței devine, dimpreună cu apărătorii lui, inamicul public numărul unu și "ținta legitimă" a unei brutale hăituiri de către gonacii presei, ai oștirilor de postaci și ai televiziunilor arondate.  

Ultimul cincinal uselist n-a schimbat, esențial, obiceiurile și situația. Lupii continuă să comunice între ei prin urlat și urinat și împroșcat de ură în mass-media. Masculii alfa nu tolerează nicio rezistență într-un teritoriu pe care voința de modernizare a românilor, cerând tot mai clar evacuarea hoților din codrul național, îl restrânge tot mai mult. Încearcă, deci, să-i captureze pe berbeci. Pe care îi sfâșie urgent, când pot.  

Arafat și scaunul de care-i sudat

Dar oare cine e în România, în domeniul antifrastic numit al ”sănătății”, când de fapt e al bolii fără leac, aparent invincibilul mascul alfa, pasămite intangibil? Cine e infailibilul, care-și domină copios nu doar confrații, ci și colegii demnitari, indiferent de partidul din care fac parte? 

Nu cumva e șeful de la MAI al Departamentului pentru Situații de Urgență, Arafat? Restul lupilor politici și mediatici dintre Carpați și Dunăre obișnuiesc, în fața lui, să stea pe burtă, să-i lingă botul și să-și țină coada strâns, între picioare, căci i-a mers buhul, c-ar fi, chipurile, imbatabil. Nu e. Dar e tare narațiunea colportând mitul competenței și al invincibilității lui. Care a debutat când a încercat Băsescu să-l dea jos, iar protestele apărătorilor lui pesediști au debarcat guvernul Boc. 

Apoi s-a întărit peste măsură după Colectiv. Când încă un premier, neavenitul Victor Ponta, s-a văzut silit să-și dea demisia, în timp ce Arafat, culmea, a rezistat. Nici o nefăcută, cinism, minciună și nerușine care i s-au imputat pe drept, ori ba, nu i-au putut veni de hac nemăsuratei sale pofte de putere: nici moartea evitabilă a unei Aura Ion, nici episodul înecului de la Siutghiol, nici catastrofa de la Colectiv și groaznica gestiune a tragediei arșilor de către departamentul său condus inept nu l-a convins să nu se mai țină cu dinții și ghearele de scaunul său de demnitar. Și a găsit mereu în rândul scribilor ignari și ignoranți condeie de închiriat și de vânzare care, la comandă, să-l apere și să-l alinte, să-l giugiulească și să-l justifice.  

Recent, Arafat a pus în operă evacuările de la Spitalul Foișor. A vorbit cu cine trebuia, în speță cu premierul Cîțu și cu primarul general Nicușor Dan. Și a obținut și avizul Ministerului Sănătății, de care zisul spital nu depinde, dar al cărui șef a regretat pe loc modul în care s-a derulat operațiunea. Ia să-i fi refuzat el, ortomanul, acest aviz. Din ”criminal și asasinul” bolnavilor de Covid fără loc la ATI, oare cine-l mai scotea pe Voiculescu? Și cine e de vină, oare, pentru degringolada de la Foișor? Până la urmă, cine este vinovat? 

Nu Arafat, departamentul său, managerul spitalului, inșii care au alarmat haita cu microfoanele băgate în ochii și gura nemascată a unor pacienți pe targă? Nu demnitarii care nici măcar o dată n-au verificat prestația lui la DSU într-un răstimp de peste-un an? Nu presa care, indiferentă la subiect, n-a făcut presiunile necesare și n-a cerut persuasiv nici înaintea nici în timpul pandemiei asanarea unui domeniu cheie ca al sănătății, dar se repede cu neostoită poftă la gâtlejul fraged al junelui ministru? 

Marcarea teritoriului prin zgârieturi este, de altfel, o binecunoscută metodă de comunicare între lupi. Cum să nu i se aplice, cu asupra de măsură și cu urlatul aferent, oricărui animal mai slab din haită? Și cum să nu se ia la ochi mai orice exemplar părând plăpând din turma atacată?  

Nerozii ciobănești

În fața prădătorilor, pe unii din tartorii puși vânători de un electorat din ce în ce mai disperat i-a părăsit curajul. O parte a semnalizat că se alătură haitei, poate va prinde o ciosvârtă, ori măcar se va vedea scutită de a fi jertfită. În fruntea acestei tabere, lideri poltroni ai coaliției. În loc să-i privească în ochi pe agresori, să arunce în ei cu orice le va fi venind la îndemână, dacă n-au gloanțe să-i calmeze, premierul și șeful partidului său chipurile liberal le-au întors spatele jivinelor. Sau lovesc cu sete în potențiala victimă ei înșiși, când nu se pregătesc să dea bir cu fugiții, de parcă ar putea cineva scăpa cu fuga de colții bestiilor descătușate. 

E la mintea cocoșului și a celor mai proaste dintre oi, că, în aceste condiții, ciobanii lași ori necinstiți riscă să-și vadă toată alianța ruptă, sfâșiată și exsanguinată. O bilă nu laie, ci bucălaie i se cuvine, în context, păstorului Dan Barna. Spre deosebire de vrâncean, ungureanul a înțeles ce-ar însemna să-și abandoneze omul la ananghie, ”după ce mări, se vorbiră/ și se sfătuiră/pe l-apus de soare/ ca să mi-l omoare”...În speță să-l vadă, după crimă, pe stăpânul turmei, suveranul, cum nu-i va ierta, ci îi va apuca și îi va sancționa și pulveriza, când l-or chema, de va mai vota.