Macron, candidatul preferat la București

Diplomația românească pare să fi tras lozul câștigător, căci mizase pe Emmanuel Macron încă de la începutul campaniei electorale. Cu o lună în urmă, candidatul social-liberal fusese invitat de Amabasada României de la Paris la o dezbatere pe teme europene, inițiativă care nu a fost repetată cu alți candidați. Dacă avem în vedere cel puțin obsesia românească pentru libera circulație a forței de muncă, Emmanuel Macron a dat satisfacție așteptărilor, căci el apărase în campanie, împotriva tuturor, Directiva lucrătorilor detașați. Ne amintim că subiectul a fost abordat și în timpul vizitei la București a președintelui Francois Hollande care criticase concurența neloială a lucrătorilor est-europenei pe piața franceză, pronunțându-se apăsat pentru modificarea acestei directive, fără ca președintele Klaus Iohannis să reacționeze. Or, în cursul unei dezbateri televizate cu toți candidații, Emmanuel Macron, fost ministru al economiei în guvernul prezidat de Hollande, a apărat directiva, considerând că nu concurența muncitorilor străini ar fi miezul problemei, ci doar insuficiența mijloacelor de control a legalității. Nu ar fi fost prima dată când fostul ministru își dezmințea președintele. În schimb, alți candidați s-au arătat revoltați de concurența neloială a esticilor, românii fiind evocați și ei de câteva ori. Interesant a fost că atât stânga cât și dreapta revendicau protecția muncitorilor autohtoni față de concurența străinilor.     

Dar polemica pe acest subiect, aparent de importanță secundară, a fost atât de pasionată pentru că, în subsidiar, se juca ideea Europei ca spațiu asimetric care mizase la momentul extinderii sale pe avantajele comparative. Muncitorii români, de exemplu, nu sunt plătiți la fel de bine ca cei francezi dacă sunt angajați ca "detașați" pe un șantier din Franța, dar întrebarea este: Ar mai fi ei angajați cu prioritate? De ce ar prefera un antreprenor lucrători străini, dacă aceștia nu ar fi mai ieftini? Dar și salariile din România sunt mai modeste, ca și contribuțiile sociale, ceea ce permite de astă dată unui antreprenor occidental să-și instaleze afacerea aici, unde, în plus, se muncesc cele mai multe ore pe săptămână din întreaga Europă. Tot în dezbaterea franceză, Jean-Luc Melenchon îl întreba, intrigat, pe Francois Fillon: "Vreți să ajungem ca România?"

În favoarea "Europei cu două viteze"

Emmanuel Macron pare să fie candidatul acestei Europe văzute "de sus", dornice să conserve pe cât posibil "diferențele de potențial". În primul rând el este, categoric, candidatul Europei, prin opoziție față de Marine Le Pen, care pretinde abandonarea monedei comune și restabilirea frontierelor. Dar în al doilea rând, el este candidatul Europei asimetrice, ceea ce revine la a spune că va acționa, fie și în moduri disimulate, în favoarea "Europei cu două viteze". Nu întâmplător, el este preferatul germanilor, care, de la stânga la dreapta, de la politicieni la intelectuali, s-au întrecut în a-l elogia pe Macron. În același timp însă - este și expresia sa preferată - Macron caută să dea speranțe și țărilor din eșalonul al doilea, cultivând o ambiguitate avantajoasă asupra tuturor subiectelor delicate.

Ar trebui poate să clarificăm câteva presupoziții, de regulă nerostite. Diplomația românească dă impresia că lucrează cu imaginea unei Românii slabe aflate în postura de solicitantă veșnică, ceea ce face ca Macron să pară preferabil nu doar Marinei le Pen, dar și unui François Fillon, acum ieșit din cursă, dar care reprezintă Franța conservatoare. Românul cult, crescut în admirația Franței istorice, a cărei disoluție o contemplă cu dezolare, l-ar fi preferat, desigur, pe Fillon, omul care părea menit să-i păstreze întrucâtva idealul. E adevărat că despre decăderea ineluctabilă a Franței vorbise Emil Cioran cu mai bine de o jumătate de secol în urmă în prima carte scrisă pe sol francez (De la France, o declarație de iubire, în cele din urmă), dar, în fața transformărilor care se petrec neîntrerupt, mereu mai e ceva de păstrat. În fine, asta nu înseamnă că, în sens practic, un politician ca Fillon ar fi fost favorabil României (poate dimpotrivă), dar idealul trece adesea în fața unor interese de moment.

Macron, în schimb, este candidatul preferat de cei care contestă imaginea declinului istoric și aspiră să întrețină iluzia viitorului luminos "en marche", fără să-și propună să ajungă undeva. Un comentator de la un post de televiziune observase foarte bine specificul campaniei lui Macron, faptul că nu își propune un punct de plecare, dar nici o destinație bine definită ideologic. Centrul pe care îl exprimă el nu este o sinteză între stânga și dreapta, ci, de fapt, o suspendare a gândirii istorice. Emmanuel Macron este chiar candidatul liberalismului post-istoric de care vorbea Francis Fukuyama și tocmai de aceea el pare și cel mai "european", iar pentru diplomația română și cel mai lesne de abordat.

Autor: Horațiu Pepine