1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Abbas produce indignare la Berlin

17 august 2022

Liderul palestinian Mahmoud Abbas a provocat indignare la conferința de presă cu cancelarul Olaf Scholz, după ce a acuzat Israelul de "holocaust".

https://p.dw.com/p/4FeLb
Mahmoud Abbas şi Olaf Scholz la Berlin
Liderul Autorităţii Palestiniene Mahmoud Abbas şi cancelarul federal Olaf Scholz în timpul conferinţei de presă de la BerlinImagine: Wolfgang Kumm/dpa/picture alliance

Cancelarul Olaf Scholz nu vede "apartheid" în teritoriile palestiniene ocupate de Israel și respinge această formulare, a declarat șeful guvernului federal la finalul întâlnirii de la Berlin cu președintele Autorității Palestiniene, Mahmoud Abbas. Abbas a făcut acuzații grave la adresa Israelului și a cerut UE și Organizației Națiunilor Unite (ONU) să recunoască pe deplin statul palestinian.

În prezent, palestinienii au doar statut de observator la ONU. Scholz a respins cererea lui Abbas. Germania continuă să susțină o soluție cu două state întreisraelieni și palestinieni, a spus cancelarul, în opinia căruia ”nu este momentul să schimbăm acest lucru".

Abbas și-a exprimat dezamăgirea că, nici după vizita președintelui american Joe Biden, SUA nu au făcut niciun pas în direcția unei noi inițiative pentru Orientul Apropiat. "Așteptăm până astăzi ca vorbele să fie urmate de pași practici”, a spus el, referindu-se la Biden, care s-a pronunțat și el în favoarea soluției celor două state.

Abbas acuză Israelul de "holocaust”

Abbas a provocat iritare acuzând Israelul de un "holocaust" împotriva palestinienilor. Scholz, vizibil iritat de aceste remarci, a încercat să le răspundă. Cu toate acestea, purtătorul său de cuvânt, Steffen Hebestreit, a declarat conferința de presă încheiată imediat după răspunsul lui Abbas. Întrebarea adresată președintelui palestinian fusese deja anunțată ca fiind ultima, a explicat biroul de presă. Hebestreit a relatat ulterior că Scholz a fost indignat de declarația lui Abbas.

Corespondenta DW Nina Haase, prezentă la conferința de presă, a analizat incidentul astfel: "Scholz nu a făcut o figură prea bună. Este neclar dacă Abbas a făcut o favoare cauzei sale provocându-l în mod conștient pe cancelarul german în acest mod. Aceasta ar putea avea un impact asupra viitoarei disponibilități a lui Scholz de a-l susține."

Scholz: Intolerabil și inacceptabil

Ulterior, cancelarul Scholz a respins fără echivoc acuzația de Holocausta președintelui palestinian împotriva Israelului. "Pentru noi, germanii, orice relativizare a Holocaustului este intolerabilă și inacceptabilă", a declarat Scholz pentru ziarul Bild. 

Critici au venit și din partea comisarului pentru antisemitism al guvernului german, Felix Klein. "Prin relativizarea Holocaustului, președintele Abbas a fost lipsit de orice sensibilitate față de noi, gazdele germane", a declarat Klein pentru RND. "Acest lucru este valabil mai ales în ceea ce privește întrebarea pusă cu privire la atentatul cu bombă de la Jocurile Olimpice, care a fost comis de teroriștii OEP."

Noul ambasador al Germaniei în Israel, Steffen Seibert, fost purtător de cuvând al Angelei Merkel, a criticat comparația făcută de Abbas cu Holocaustul, catalogând-o drept falsă și inacceptabilă. "Germania nu va tolera niciodată o încercare de a nega unicitatea crimelor Holocaustului", a scris fostul purtător de cuvânt al guvernului german pe Twitter.

Critici dure din partea Comitetului Internațional Auschwitz

Comitetul Internațional Auschwitz l-a acuzat pe Abbas că a folosit în mod deliberat scena politică din Berlin pentru a "defăima cultura germană a memoriei și relațiile cu statul Israel". Vicepreședintele executiv Christoph Heubner a comentat că, "prin comparația sa rușinoasă și nepotrivită cu Holocaustul, Abbas a încercat încă o dată să servească agresiunea anti-israeliană și antisemită din Germania și Europa." 

Heubner a criticat de asemenea guvernul german: "Este uimitor și deconcertant faptul că partea germană nu a fost pregătită pentru provocările lui Abbas și că declarațiile sale privind Holocaustul au rămas necontestate în cadrul conferinței de presă".

vd/os (Reuters, dpa, DW)