Managementul Dacia implică justiţia în conflictul de muncă
25 martie 2008Plângerea conducerii Dacia, înaintată Tribunalului de la Argeş, reclamă în primul rând că discuţiile dintre conducere şi sindicat nu au parcurs toate cele patru capitole de negociere înaintea declanşării grevei generale.
Mai mult, administraţia Dacia contestă listele sindicatului privind numărul participanţilor la grevă.
Directorul de comunicare al Dacia, Liviu Ion a declarat:
„Eu am susţinut astăzi că în schimbul întâi care a intrat în grevă generală din totalul de oameni care au semnat statul de plată, 49% au scris că sunt de acord cu greva, iar 51% că nu sunt. Asta este o problemă”.
Viceliderul sindical Ion Iordache, de la sindicatul Dacia Renault susţine însă că: „Noi avem listele de semnături care atestă că 79% din salariaţii noştri au semnat pentru greva generală.”
„O să se judece şi instanţa va stabili adevărul şi cine a încălcat legea”, a replicat directorul de comunicare al Dacia.
Reamintim că angajaţii Dacia Piteşti au intrat în grevă generală pe termen nelimitat luni dimineaţă, după ce negocierile salariale dintre conducere şi sindicat au eşuat.
Administraţia Dacia a oferit o creştere de 18,5% pentru angajaţii cu salariu minim şi o majorare cu 12% a salariului mediu brut, ofertă considerată a fi insuficientă de către sindicat.