Independența în primul rând trebuie să fie economică
24 august 2021Tânăr și ambițios, cu o carieră de succes în organele de conducere ale partidului comunist. Așa l-a prins anul 1991 pe Andrei Bargan, un tânăr din raionul Cimișlia, care abia făcuse 30 de ani. În scurt timp a fost luat de valul evenimentelor de renaștere națională, crezând sincer că în următorii ani Republica Moldova va deveni o țară prosperă, cu o economie puternică. De atunci au trecut 30 de ani de independență și, privind retrospectiv, Andrei Bargan înțelege care au fost greșelile și de ce idealurile de atunci nu s-au mai împlinit.
DW: Să facem o escapadă în istorie. Cum vă amintiți ziua de 27 august 1991?
Andrei Bargan: În acea zi am fost prezent în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău. Era foarte multă lume. Erau și patru deputați din partea raionului Cimișlia, care au ieșit împreună cu alții din clădirea Parlamentului și au venit în mulțime. Era o euforie generală, ne părea că am ieșit dintr-un cerc închis, aveam mari speranțe de viitor.
Vreau să menționez că, până a ajunge în această zi de 27 august, noi deja simțeam acel vânt al schimbărilor. Îmi aduc aminte cum, în 1988, la deschiderea sezonului sportiv în Cimișlia, eu fiind secretar de partid în colhozul din satul Hârtop, eram în fruntea sportivilor. Atunci am ieșit cu o pancartă scrisă în grafia latină. A fost mare gălăgie și am fost chemat la ședința Comitetului de partid. Mi-au adus aminte că m-am abonat la „România socialistă”, publicație în grafie latină, și că am lipit-o pe un panou în brigada de tractoare pentru ca toți s-o citească. Nu eram înțeles și eram învinuit că promovez grafia latină (n.a. în Uniunea Sovietică, moldovenii scriau cu caractere chirilice, iar limba se numea moldovenească).
Noi, cei care cunoșteam mai bine gramatica, eram convinși că grafia latină era parte a limbii române. Apoi au urmat în 1989 acțiunile de susținere a limbii române și a alfabetului latin. Am participat la mitinguri. Am vrut să avem o țară independentă, dar nu a fost să fie. A urmat conflictul din regiunea găgăuză iar mai apoi și cel din 1992 din Transnistria. Cineva a spus că „independența este ca un cadou”. Nu e chiar așa, pentru că noi nu am stat să așteptăm, ci am fost printre țările active care au luptat pentru independență.
DW: Atunci aveați 30 de ani. Cum vă imaginați viitorul R. Moldova?
A.B.: Îmi făcusem trambulina în sistemul vechi, sovietic. Absolvisem Institutul Agricol și am început să fac agronomie în statul Hârtop. Pe urmă am devenit prim-secretar al Komsomolului, care era o unitate a partidului. Și, în 1989, au început brusc să se schimbe timpurile, valorile, punctele de referință. Noi ne gândeam ce o să facem mai departe. Totuși, era cert că vedeam o speranță, eram tineri, aveam putere. Am crezut că în cinci ani o să punem totul la loc, o să pornim întreprinderile și economia. Sigur că poate sunt și frustrări care au urmat. Fie că era vorba de unele reforme negândite, privatizarea întreprinderilor și am ajuns astăzi să avem corupție și furturi de miliarde. Ne dăm seama că toate acestea nu le-am dorit.
DW: Vă pare rău că s-a destrămat Uniunea Sovietică? Mulți și până astăzi îi duc dorul?
A.B.: Cum să vă spun... Ca structură, pentru oamenii simpli era un teritoriu unde se circula liber, era o valută unică, comerțul era bine pus la punct. Deci, din punct de vedere economic era avantajos. Dar nu era economie de piață, ci una dirijată de sus și depindea totul de Moscova. În rest, eram tineri, studenți, energici și ni se părea că toată lumea este a noastră. Făceam parte dintr-o țară mare și eram stimați de alte țări socialiste. Mulți au încă o nostalgie după acea țară, dar ceea a fost bun acolo trebuia valorificat și pe urmă. Noi ne-am învățat în istoria noastră să distrugem tot până la temelie, apoi să construim totul din nou. Nu întotdeauna această teorie se justifică, acum avem un fenomen dezvoltat al migrației. De exemplu, dacă în Cimișlia acum 15 ani aveam 15000 de copiii, acum avem doar 3000.
DW: Ce s-a schimbat în acești 30 de ani? Am devenit cu adevărat independenți?
A.B.: Sigur că nu. Independența în primul rând trebuie să fie economică. Dacă avem una economică este și cea politică. Atunci când ți se spune că închidem robinetul la gaz sau nu-ți cumpăr produsele demonstrează acest fapt. Noi am spus că suntem independenți, dar de fapt suntem un stat care nu controlează în totalmente hotarele, un stat care energetic peste 90% depindem de importul de energie. Suntem un stat în care domină această diferențiere între săraci și bogați. Sunt oameni care au venituri până în 1000 de lei și alții care au peste 60 de mii pe lună. Salariile la nivelul celor din conducere sunt mari iar ale lucrătorilor de rând sunt mult mai mici. Nu este normal. Republica Moldova a rămas tot într-o zonă gri. Adică a rămas la fel ca în urmă cu 30 de ani. O parte vrea spre Occident, o altă parte spre Orient. Poate este specificul acestui teritoriu, care a stat în calea diferitelor imperii, războaie. Am avut o șansă să fim independenți iar noi nu am văzut avantajele acestei independențe. Poate din această cauză noi ne aruncăm ba înspre Rusia, ba înspre Uniunea Europeană. Eu aș vrea totuși să ne simțim egali cu alte popoare. Atunci când ne așezăm la masă cu un german sau francez să nu avem acel complex de inferioritate.
DW: Ce trebuie să facem ca peste 30 de ani țara noastră să devină cu adevărat una prosperă?
A.B.: Peste 30 de ani aș vrea să o văd, pentru că voi avea atunci 90 de ani. Totuși, acum este greu de prevăzut unde vom fi. Dacă pe timpuri spuneam că suntem cu 20 de ani în urmă față de țările dezvoltate și încă peste 20 vom fi ca ei, acum este greu de zis. Eu cred că, pentru a deveni o țară prosperă, trebuie să înțelegem că acesta este pământul nostru. Din moment ce fiecare se gândește că Republica Moldova este o autogară, învață aici, prinde aripi, își ia valiza și se duce.
Când cei plecați vor dori să se întoarcă acasă, atunci vom trăi mai bine. Pentru că, oriunde te vei duce, cineva îți va aminti că tu ești venit, că ai venit unde totul e gata. Noi nu suntem asemeni cucilor, care se duc și depun ouă în cuibul altor păsări. Noi suntem acele rândunele care fir de fir își construiesc cuibul, care cresc puii iar aceștia se întorc peste ceva timp înapoi acasă. Așa ar trebui să fie moldovenii. Și, nu în ultimul rând, trebuie se ne gândim la oameni. Omul când vede că nu valorează nimic, când vede că nu are cu ce cumpăra alimente iar alții umblă în mașini de lux, el nu se simte bine la el acasă. Eu cred că noi trebuie să creștem aici și să ne dăm seama că nu doar nivelul de bogăție al omului este statutul cel mai înalt.