MCV, biciul Occidentului și norocul României

Bucureștiul a scăpat de Mecanismul de Cooperare și Verificare, mai degrabă în urma unui context geopolitic favorabil țării, dar nu e clar încă dacă scopul Comisiei Europene a fost să ajute Bucureștiul în cursa pentru Schengen sau să-i dea o compensare în cazul în care va fi din nou exclusă din cel mai mare spațiu de liberă circulație din lume.

În mod surprinzător, declarațiile de satisfacție ale oficialilor români după ridicarea de către Comisia Europeană a MCV, Mecanismul de Cooperare și Verificare, nu leagă această realizare de eventualitatea aderării țării la Spațiul Schengen.

MCV era un sistem de monitorizare a justiției instituit de Comisia Europeană pentru România și Bulgaria, la acceptarea acestor state în UE, pornind de la constatarea că în ambele corupția era endemică, iar sistemul judiciar se afla în conexiuni bolnave cu politicul. Bulgaria a scăpat de această monitorizare acum doi ani, dar România a continuat să rămână sub lupă, după aroganța antireformelor avansate de PSD în perioada lui Liviu Dragnea (2017-2019). Demolările făcute atunci de social-democrați în Justiție n-au fost cu totul reparate între timp, fiindcă accesul politicii în Justiție, prin numiri și clanuri bine solidificate la nivelul magistraților, a rămas un deziderat pentru destui politicieni din arcul de guvernământ.

România va rămâne sub lupa Comisiei Europene, fiindcă pe mai departe monitorizarea Justiției se va face în interiorul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) prin care UE oferă 29 de miliarde de euro Bucureștiului pentru următorii cinci ani. Rezultă implicit că acești bani ar putea fi blocați în cazul în care Bucureștiul derapează din nou de la statul de drept. Spre deosebire de perioada Dragnea, însă, când PSD intra cu bocancii în Justiție, acum modificările se fac pe tăcute, uneori destul de subtil, alteori cu ajutorul Curții Constituționale, în așa fel încât beneficiile să fie maxime pentru clasa politică și frăția magistraților organizați în feude, iar zgomotul să fie minim. Altfel spus, guvernul nu respinge criticile făcute de Comisia de la Veneția asupra pachetului Legilor Justiției: Legea organizării judiciare, Legea statutului judecătorilor și procurorilor, Legea organizării Consiliului Superior al Magistraturii, sugerând că e gata să treacă la modificări. Viteza cu care au trecut prin Parlament, au fost promulgate de președinte și validate de Curtea Constituțională indică, însă, o oarecare consecvență în filosofia juridică autohtonă, care între timp ar trebui să accepte o rupere de trecut.

Comisia de la Veneția recomandă practic schimbarea celor mai controversate puncte din interiorul acestor legi și cere (i) o selecție meritocratică pentru toate nivelurile instanțelor și parchetelor, deci organizare de concursuri; (ii) apoi insistă că procurorii de rang înalt, inclusiv procurorul general, procurorii șefi ai Direcției Naționale Anticorupție (DNA) și ai Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), precum și adjuncții acestora să fie numiți pe o perioadă mai lungă de timp fără posibilitatea reînnoirii mandatului lor. În acest fel posibilele ingerințe politice se reduc, la fel și tendințele liderilor de parchete spre servicii făcute persoanelor care i-au numit sau ajutat să ajungă în aceste fotolii și care i-ar putea sprijini din nou.

Acum aceste mandate sunt de 3 ani și pot fi reînnoite; (iii) în același scop al păstrării distanței față de politică și al respectării verticalei ordinelor, procurorul general nu ar trebui să poată ocoli ierarhia subordonaților atunci când constată că măsurile de urmărire penală sunt ilegale sau nefondate; (iv) și fiindcă noile prevederi îi mută pe polițiștii judiciari la Ministerul de Interne, experții Comisiei de la Veneția consideră că ar trebui să se prevadă în mod explicit prin lege că poliția judiciară nu raportează cu privire la activitatea sa către ministrul de Interne.

În mod normal, parcursul Legilor Justiției ar trebui reluat, pentru evitarea tăierii fondurilor, fiindcă aceste legi permit sau chiar încurajează intruziuni ale politicului în Justiție. Fără insistența și presiunile Comisiei Europene nimic nu se va întâmpla, pentru că elita politică actuală preferă laxitatea și letargia.  

Ridicarea MCV la 15 ani după admiterea României în Uniunea Europeană este cu adevărat un moment important, iar Klaus Iohannis, Nicolae Ciucă, ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, merită să se laude, deși nu li se datorează. România a beneficiat și acum, ca de atâtea ori în istorie de o șansă, pe care urmează să o joace cum poate. Cu talent și diplomație sau dând cu bâta în baltă. În ultimii 150 de ani, țara a avut câteva șanse pe care le-a jucat bine și altele pe care nu a știut cum să le urmeze. De fiecare dată, însă, pentru a merge înainte a avut nevoie de biciul Occidentului, încă de la obținerea independenței, când la Congresul de la Berlin din 1878, cancelarul Bismarck a condiționat recunoașterea independenței de acordarea cetățeniei române tuturor evreilor din țară în bloc. Și atunci, însă, liderii români s-au fofilat. Pe moment, Ion Brătianu și Mihail Kogălniceanu nici n-au vrut să audă, au încercat să facă aranjamente paralele, dar până la urmă, acela a fost un punct important în evoluția țării, chiar dacă naturalizarea evreilor a durat ceva vreme.

România a avut noroc să fie primită în UE cu ultimul tren, a fost acceptată în NATO, fiindcă și-a jucat bine cărțile în războiul din Kosovo, iar acum se află într-o poziție privilegiată în aranjamentul Vestic. Cu toate acestea, încă mai face aranjamente pe sub masă, încă mai vrea să ajusteze lucrurile în favoarea unor mici interese și privilegii, în defavoarea celor mari.