Merită să întreprinzi ceva împotriva calviţiei?
8 august 2024Nimeni nu-şi doreşte pierderea părului. În plus, persoanele cu calviţie nu se bucură de o reputaţie prea bună. Când a câştigat un premiu Emmy în 1993 pentru rolul jucat în serialul american Seinfeld, comediantul Larry David a declarat cu năduf: "Da, toate bune şi frumoase, dar eu sunt chel în continuare".
David are o serie de reţete pentru bărbaţii cu calviţie care încearcă să compenseze pierderea părului şi care nu se dau bătuţi cu asta. În anul 2000 el a scris un articol pentru New York Times Magazine intitulat: "Pupă-mi capul".
"Sunt un bărbat chel care se află prin preajmă. Fără meşe, fără transplanturi, fără pălării, fără barbă...cum ar putea avea cineva respect pentru un bărbat chel dacă apelează la asemenea trucuri ridicole? De aceea tipii cu păr sunt atât de condescendenţi faţă de noi", a scris el.
Chiar dacă 85% din bărbaţi trec prin experienţa de a-şi pierde părul în timpul vieţii lor, aceasta nu este o problemă tipic masculină. Şi 33% din femei se confruntă într-o formă sau alta cu pierderea părului sau cu subţierea firelor de păr.
Dar în ciuda încercărilor unor avocaţi ai celor cu calviţie cum este David, mulţi încearcă să-şi redobândească podoaba capilară. Iar acum există mai multe posibilităţi în acest sens ca niciodată.
Mai întâi să ne uităm la cauzele calviţiei.
Este chelia moştenită de Ia părinţi?
Pierderea părului este o chestiune genetică. Estimările variază, dar 60-70% din riscul de a cheli se datorează zestrei genetice. Cea mai răspândită cauză este ereditară. Denumirea ştiinţifică este alopecie androgenetică şi ea afectează până la 50% din bărbaţi şi femei.
Calviţia este poligenică. Adică implică multe gene, în jur de 200, potrivit unor estimări. Doar câteva din ele sunt moştenite pe linie maternă iar o mulţime pe linie paternă. În plus, din cercetări reiese că mai bine de 80% din cei care se confruntă cu pierderea părului au sau au avut un tată chel.
Calviţia nu este ceva garantat
Dar genele nu pecetluiesc soarta podoabei noastre capilare. Nu este sigur că vom cheli nici dacă toţi bărbaţii din familia noastră stau de sărbători în jurul mesei arâtând ca nişte ouă într-un cofraj. Şi sunt mulţi bărbaţi cu calviţie care au descendenţi cu plete superbe.
La factorii genetici se adaugă alte elemente care pot determina pierderea părului, cum ar fi cei de mediu, stresul şi nutriţia necorespunzătoare.
Stresul la serviciu şi acasă, chimioterapia, nutriţia deficitară pot provoca pierederea temporară sau definitivă a părului. O altă cauză este alopecia areata, care este provocată de o reacţie autoimună.
Şi hormonii joacă un rol. Există teza că nivelurile ridicate de testosteron ar duce la calviţie, dar nu este decât în parte adevărat. Mai degrabă este vorba de hormoni specifici şi de efectul lor asupra părului. În particular despre hormonul dihydrotestosterone (DHT), care derivă din testosteron. Pierderea părului este determinată de gradul de sensibilitate al foliculilor faţă de DHT.
Şi nu doar bărbaţii îşi pierd părul din pricina hormonilor. Mai bine de 50% din femei se confruntă cu aceeaşi problemă în jurul vârstei de 80 de ani, cel mai adesea din pricina schimbărilor hormonale din menopauză, din timpul sarcinii şi de după naştere.
Cum se poate repara pierderea părului?
Comerţul abundă de produse pentru creşterea şi regenerarea părului. Această piaţă a fost estimată în 2020 la 3 miliarde de euro. Şi se aşteaptă să se dubleze până în 2030.
Există mai multe "tratamente de restaurare a părului" la dispoziţia celor care îşi pierd podoaba capilară, ca şi cum aceasta ar fi o boală.
Apoi, în ultimele decenii, operaţiile de transplant al părului au devenit ceva la ordinea zilei. Se transplantează fire existente deja pentru a umple zonele de unde părul a dispărut. Turcia a devenit o destinaţie căutată pentru cei care vor transplant de păr sau alte operaţii cosmetice.
Apoi există medicamente pentru creşterea părului, pentru care este nevoie de reţetă medicală. Unul din ele este Finasteride, care blochează DHT pentru a stopa efectul hormonului asupra firelor de păr. Altul este Minoxidil, un vasodilatator, dar este greu de înţeles cum ar putea acesta stimula creşterea părului.