Microbul xenofob din tribune și centenarul primului Război Mondial

Anul acesta se împlinește un secol de la izbucnirea primului Război Mondial. Memoria colectivă româno-ungară a păstrat, din întregul conflict, un singur nume: Transilvania.

Nu se întâmplă foarte des ca pe stadioanele de fotbal din România să fie intonat imnul naţional când competitorii vin din interiorul țării. Excepţie face partida dintre Steaua Bucureşti, cea mai titrată dintre formaţiile României, înfiinţată în 1947 ca asociaţie sportivă a armatei aflată, atunci, sub proaspăt patronaj sovietic, şi CFR Cluj, unul dintre primele cluburi fotbalistice de pe teritoriul actualei Românii, fondat în 1907 de către feroviarii maghiari din oraşul transilvan aflat, la acea vreme, sub stăpânire ungară. În pragul secolului 21, echipa clujeană, rămasă decenii întregi în negura diviziilor inferioare, a fost cumpărată de un influent om de afaceri român de etnie maghiară şi a ajuns până în prima ligă de fotbal a României, pe care a şi câştigat-o de câteva ori. O situaţie pe care unii nu au putut-o uşor înghiţi.

Mințile aprinse de la colțurile întunecoase ale arenelor

Din când în când, România şi Ungaria se întâlnesc în diverse competiţii sportive. Şi chiar dacă mare parte dintre competitori sunt în relaţii excelente iar înfruntarea în sine nu iese niciodată din limitele sportivităţii, în jurul arenei, atmosfera se încinge. Presa de la Bucureşti aruncă titluri la limita incendiarului, la fel face şi presa de la Budapesta. Câteodată intră în scenă şi politicienii. Şi, atunci, nu e deloc de mirare că pe la diverse colţuri mai întunecoase de stradă, minţi înfierbântate din unele galerii se răzbună pe vitrine sau indicatoare rutiere. Din fericire, contactele fizice directe între suporterii adverși sunt rare și de mică amploare. Ceva mai multă violență - mai mult verbală dar, uneori, și fizică - se manifestă în lumea hocheiului, unde, pe de o parte, România și Ungaria au o competiție comună - iar în campionatul intern al României, lupta pentru titlu se dă, tradițional, între Steaua București și SC Miercurea Ciuc.

De vină pentru perpetuarea tensiunilor nu sunt doar suporterii înfierbântați din peluze ci și personaje care, de fapt, ar trebui să liniștească spiritele. Fostul europarlamentar român George Becali, al cărui nume este asociat cu finanțele echipei de fotbal Steaua București și care se află în prezent în închisoare, și-a făcut de-a lungul vremii un titlu de glorie din a transmite mesaje cu un grad ridicat de intoleranță. Nici la Budapesta nu lipsesc astfel de personaje. Toamna trecută, în preajma unui meci direct de fotbal între selecționatele celor două țări, Marton Gyöngyösi, reprezentând, în Parlamentul de la Budapesta, gruparea de extremă dreapta Jobbik, declara, pentru New York Times, că visează să trăiască ”într-o lume în care Ungaria îşi recucereşte teritoriile pierdute – şi cred că aşa ar trebui să gândească toţi maghiarii”.

Meciul istoricilor

Primul Război Mondial a consacrat o redesenare a graniţelor în Europa Centrală şi de Răsărit. Tratatul de la Trianon a costat Ungaria două treimi din teritoriu, în mare parte în detrimentul României. Pierderea Transilvaniei a fost, cum le place istoricilor ungari să-l citeze pe diplomatul britanic Bryan Cartledge, „cea mai mare catastrofă de după înfrângerea de la Mohacs, din 1526”. Până la urmă, comentează jurnalistul şi istoricul român George Damian, la asta se rezumă şi memoria primei conflagraţii mondiale din secolul 20: „Atenţia este concentrată asupra problemelor din interiorul Imperiului Austro-Ungar, în special asupra măsurilor de asimilare etnică promovate de Guvernul de la Budapesta împotriva minorităţilor naţionale (români, cehi, slovaci, sârbi etc.) Conform acestei viziuni, Primul Război Mondial apare ca o luptă de eliberare naţională, acest conflict intern al Imperiului Austro-Ungar aflându-se la baza declanşării conflictului general în regiune”.

Istoriografia românească păstrează, şi la o sută de ani de la declanşarea confruntării militare, aceiaşi parametri trasaţi de învingători iar “cauzele declanşării acestui conflict nu se află pe agenda istoricilor din România”, după cum explică Damian. E cât se poate de limpede că, dacă gestul lui Gavrilo Princip (autorul atentatului de la Sarajevo în care şi-a pierdut viaţa arhiducele Franz Ferdinand şi care a dus la declanşarea ostilităilor, în 1914) este privit cu simpatie, „orice viziune românească asupra Primului Război Mondial va intra în conflict cu interpretările maghiare asupra acestui război”.

Basmul cu Europa

Extinzând părerea istoricului român, ne putem da seama cât de complicat poate fi efortul de a aşeza cap la cap naţiunile europene în vederea construcţiei unei istorii comune. Nu trebuie omis nici faptul că, odată cu prăbuşirea sistemului totalitar sovietic, istoricii din fostul bloc comunist s-au concentrat mai degrabă asupra istoriei recente, absentând, în general, de la zbaterile colegilor lor vest-europeni.

Periodic, însă, chestiunea transilvană şi consecinţele primului Război Mondial revin în actualitate, fiind deseori subiect de dezbatere publică în absenţa istoricilor. Se întâmplă fie când, la Bucureşti sau Budapesta, forţe politice încearcă să speculeze electoral nişa naţionalistă, fie când vreo competiţie sportivă aduce faţă în faţă o echipă din România şi una din Ungaria. Sentimentul unei apartenenţe comune la familia europeană este, încă, un basm frumos. Poate că de vină sunt şi cei care, în anii scurşi de la căderea comunismului, au găsit de cuvinţă să camufleze eşecuri administrative în dosul unor retorici patriotarde.