Minorităţile istorice solicită protecţie la Bruxelles

Comisia Europeană s-a pronunţat recent cu privire la o iniţiativă cetăţenească care strânsese un milion de semnături şi care avea ca obiectiv protecţia minorităţilor etnice în UE. Iniţiativa s-a numit Minority SafePack şi a solicitat UE să ”consolideze protecţia persoanelor care aparţin minorităţilor naţionale şi lingvistice şi să protejeze diversitatea culturală şi linvistică în sânul Uniunii”. În 16 septembrie, secretarul General al Comisiei, Catherine Day, a expediat semnatarilor o scrisoare prin care a exprimat refuzul Comsiei de a asuma acest subiect. În esenţă Catherine Day a argumentat că subiectul minorităţilor ţine cu precădere de politicile statelor naţionale şi că nu îşi poate asuma prerogative în acest domeniu. ”Cu părere de rău vă informăm că în urma examinării, Comisia nu poate accepta înregistrarea iniţiativei pe temeiul faptului că ea excede competenţele Comisiei aşa cum sunt ele prevăzute în tratatele constitutive” (16 septembrie 2013).

Scrisoarea este adresată principalilor organizatori ai acestei campanii, Hans Heinrich Hansen, preşedintele FUEN (organizaţia pan-europeană a minorităţilor naţionale autohtone) şi Kelemen Hunor, preşedintele UDMR. Printre iniţiatori se mai găseau Anke Spoorendonk, ministru în guvernul landului Schleswig-Holstein, Jannewietske de Vries, ministru în Guvernul Provinciei Frizia - (Friesland), Karl-Heinz Lambertz, ministru-preşedinte al Comunităţii Germane din Regatul Belgiei, Valentine Inzko, reprezentantul principal al Bosniei- Herţegovina la ONU, şi Luis Durnwalder, guvernatorul provinciei autonome Tirolul de Sud.

Cu siguranţă însă că minoritatea maghiară din România ar fi fost una din principalele beneficiare ale acestei iniţiative dacă ea ar fi fost reţinută şi asumată de Comisia Europeană. De altfel preşedintele UDMR, Kelemen Hunor nu şi-a ascuns dezamăgirea: ”În opinia mea, decizia Comisiei Europene a fost una politică, deoarece această iniţiativă, prin care am urmărit validarea juridică a drepturilor minorităţilor şi crearea unui cadru legal adecvat, a fost elaborată în mod corespunzător din punct de vedere juridic şi profesional”.

Problema este spinoasă. Crearea unor competenţe noi ale Comisiei Europene indiferent de domeniu e de natură să limiteze principiul subsidiarităţii şi să micşoreze şi mai mult spaţiul de manevră al politicilor naţionale. Uniunea Europeană este şi aşa profund divizată de propunerile menite să limiteze libertatea guvernelor de a decide cu privire la politicile bugetare.

Totuşi problema minorităţilor istorice din unele state UE nu s-a bucurat pe plan local de toată atenţia necesară, fiind adesea topită în problematica mai largă a tuturor minorităţilor. Ne aflăm într-o situaţie paradoxală: stânga socialistă şi cea liberală care acordă minorităţilor în general şi ideii de diversitate culturală o importanţă foarte mare devine subit opacă când e vorba de situaţia unor minorităţi istorice. Ţine mai curând de spiritul conservator de a distinge un specific al acestor comunităţi şi de a le recunoaşte o anumită preeminenţă.

În România cel puţin tema ungurilor continuă să suscite sentimentele cele mai tulburi care împiedică de fapt orice conceptualizare. Ne aflăm încă pe pragul sentimentelor noastre, mai înainte de a face pasul către adevărata politică, cea a conceptelor şi a raţiunii.