Moarte și suferință la graniță

Cel decedat a fost un tânăr de 19 ani și a fost înmormântat în sătucul Bohoniki, din apropierea punctului de trecere polonez Kuznica. Locul unde și-a găsit odihna veșnică Ahmad al Hasan este marcat de o curiozitate istorică: în secolul 17, acolo s-au stabilit tătari musulmani. Au mai rămas doar câțiva care trăiesc azi acolo, dar această comunitate mică s-a simțit obligată să se ocupe de înmormântarea lui Ahmad al Hasan ca și când ar fi făcut parte din rândurile ei.

"A fost și el om, musulman și încă foarte tânăr", ne-a spus conducătorul local Maciej Szczesnowicz și a fost necesar să primească "o înmormântare demnă". Mormântul său, în capătul cimitirului musulman din Bohoniki, este la mii de kilometri de orașul său natal Homs, distrus de războiul civil din Siria. Este un loc singuratic, care dă într-o alee de-a lungul căreia se află mesteceni și mai departe într-o pădure la fel cu cea în care și-a pierdut viața Ahmad.

"Este o tragedie"

Tânărul sirian fugise dintr-o tabără de refugiați din Iordania, după ce a citit pe social media, la fel ca mulți alții, că prin Minsk s-ar putea ajunge ușor în UE. El dorea să-și continue acolo pregătirea profesională și să aibă o șansă la o viață mai bună. Regimul Lukașenko a răspândit sistematic această dezinformare, cu consecințele deja cunoscute: mii de oameni au venit în Belarus, mai ales din regiunile kurde din Irak, din Siria și din Afganistan.

Ahmad a murit la sfârșitul lui octombrie, alături de un tânăr kurd irakian, în timp ce au încercat să traverseze fluviul înghețat Bug de la frontieră. Nu se poate verifica dacă au fost puși să meargă în acel punct de la graniță de către soldații belaruși. Dar numeroase relatări susțin că armata belarusă încearcă mereu să-i determine pe migranți să sară garduri, să traverseze păduri și mlaștini de-a lungul frontierei de 400 de kilometri.

În mica moschee din Bohoniki, comunitatea a rostit noaptea trecută câteva rugăciuni pentru Ahmad și l-a însoțit pe ultimul drum. Localnica Eugenia este disperată de situația în care se află migranții de aceeași credință cu ea aflați la graniță: "Este groaznic să vezi așa ceva, este frig, îngheață cu toții afară, este o tragedie. Este tragic ce se întâmplă, nu pot să înțeleg cum de se permite să se întâmple așa ceva."

Ajutoare neajutorate

Localnicii din regiunea de frontieră sunt dispuși să ajute în tăcere. Ca la Bohoniki, peste tot se adună pentru migranți haine călduroase și alimente. Dar există doar câteva zeci de lucrători ai ONG-urilor poloneze care operează pe ascuns în zonă. În zona cu acces interzis nu au încredere să intre, pentru că poliția de frontieră îi arestează pe loc dacă îi prinde acolo. Îi ajută prin urmare noaptea în acțiuni secrete doar pe acei migranți care reușesc să-și transmită prin telefoane mobile coordonatele și care sunt la distanță de câțiva kilometri de graniță.

"Primul lucru pe care îl fac grănicerii este să le confiște migranților telefoanele mobile", povestește Agata Kolodziej de la ONG-ul "Ocalenie". Ea este obosită și frustrată de munca ei, pentru că autoritățile fac tot posibilul pentru a-i pune bețe în roate.

Pushback-uri ilegale

"Uneori îi ajutăm pe oameni noaptea în pădure și când mai târziu ei dau peste grăniceri, aceștia îi trimit imediat înapoi în partea belarusă (așa-numitele pushbacks - n.red.). Întâlnim refugiați care au experimentat deja șase-șapte astfel de respingeri, dar tot continuă să încerce." Agata a văzut cum o femeie în lacrimi cu copii mici a fost trimisă înapoi din Polonia în Belarus. Grănicerii polonezi nu l-au lăsat să rămână nici pe un cardiac pe care ajutoarele îl aduseseră într-un spital local. "În noaptea următoare am primit de la el un mesaj pe mobil din partea cealaltă", spune Agata. Tot efortul ei a fost degeaba.

"Toate aceste pushback-uri sunt ilegale conform dreptului internațional și comunitar", insistă Agata, dar guvernul de la Varșovia a emis recent o ordonanță prin care aceste respingeri sunt declarate legale. Iar UE nu se preocupă nici ea că la această graniță se încalcă de zeci de ori pe zi dreptul comunitar. În noaptea de luni spre marți, poliția poloneză a înregistrat aproximativ 200 de tentative ale migranților de a trece granița în Polonia și 29 de așa-numite "escortări în afara teritoriului polonez".

Un război de propagandă împotriva migranților

În presa poloneză, migranții sunt prezentați drept pericol la adresa securității naționale, ca persoane care încearcă să treacă ilegal frontiera și ca refugiați economici, care nu ar avea ce căuta în Polonia și Europa. Televiziunea publică TVP a relatat marți: "Imagini șocante din tabăra de refugiați de la graniță, unde migranții își folosesc copiii pentru a face presiuni asupra Poloniei. Ei suflă fum de țigară în fețele copiilor, pentru a-i face să plângă." Gazeta Polska scrie: "Organizațiile de ajutorare de la graniță sunt o armă-hibrid a lui Putin. Sunt folosite împotriva Poloniei și dăunează securității țării, prin faptul că blochează construirea unui gard". Guvernul de la Varșovia a anunțat că va începe în decembrie ridicarea unui gard la granița cu Belarus pe o lungime de 180 de kilometri.

Iar Krzysztof Bosak de la partidul de extremă dreaptă "Konfedericja" scrie: "Nu le-aș da migranților nicio pătură să se încălzească, după ce am văzut cum doi frați își loveau propria mamă în apropierea unui medic." Ar fi vorba de oameni dușmănoși, care nu au venit în Europa pentru că ar fi prigoniți acasă, ci pentru că ar vrea să ajungă în Germania.

Opinie publică divizată în Polonia

În presa de dreapta din Polonia, migranții sunt prezentați mereu nu ca oameni care au nevoie de ajutor, ci ca străini care tulbură pacea locală. Guvernul polonez face totul pentru a consolida această imagine și îi laudă pe "grănicerii-eroi", care servesc din greu țara în plin frig.

Opinia publică pare masiv divizată. Ultimul sondaj arată că peste 50% din cei chestionați cred că amintitele pushback-uri sunt corecte, totuși peste 60% din polonezi ar fi de părere că migranții ar trebui să aibă dreptul să ceară o procedură de azil. Martin Duma, șef al institutului de sondare a opiniei publice "Ibris", explică: "Am vrea să ne găsim o scuză și să nu părem niște oameni reci și răi." Ceea ce este cu atât mai ușor, cu cât din regiunea cu acces interzis de la graniță nu pot veni defel relatări obiective despre starea lucrurilor.