Acuzaţii de genocid pentru uz politic intern

Este vorba despre încadrarea juridică a nenumăratelor crime de război, comise atât de sârbi, cât şi de croaţi între 1991 şi 1995, în războiul care a dus la destrămarea fostei Iugoslavii. Războiul a costat multe vieţi omeneşti. Doar în Croaţia au murit aproximativ 13.000 de oameni. Plângerea înaintată de croaţi invocă bombardarea oraşului Vukovar de către armată controlată de Belgrad şi masacrele comise de unităţi paramilitare sârbe asupra populaţiei civile din estul ţării.

La rândul său, Serbia acuză Croaţia de acte de răzbunare sângeroase asupra sute de civili, comise, spre finele războiului, de armata croată, precum şi de "epurarea etnică", care a forţat până la 200.000 de sârbi să părăsească Croaţia.

Reconsiderarea critică a trecutului

Până acum judecătorii de la Haga au fost destul de rezervaţi în ce priveşte acuzaţiile de "genocid", tribunalul recunoscând drept genocid doar masacrul comis asupra musulmanilor la Srebrenica. Drept vinovat a fost numit nu Serbia ca stat, ci armata sârbilor bosniaci şi diferite unităţi paramilitare. Zijah Becirovic, de la Institutul pentru studii balcanice din Ljubliana, se aşteaptă ca actuala sentinţă să se încadreze în aceeaşi logică. Nu în cele din urmă pentru că sentinţele Curţii Internaţionale sunt adesea rezultatul unui compromis al marilor puteri, care n-au, acum, niciun interes să lase impresia că apeciază un stat drept învingător, iar altul drept perdant.

Cu toate acestea, verdictul de la Haga nu va reprezenta ultimul cuvânt în confruntarea celor două ţări vecine privind la interpretarea războiului sârbo-croat. Croaţia a înaintat plângerea încă în 1999, când la Zagreb şi Belgrad se aflau la conducere Franjo Tuđman şi Slobodan Milošević. Între timp, ambii au murit, dar succesorii lor n-au avut până acum curaj să retragă plângerea, respectiv contra-plângerea, înaintată de Serbia în 2008.

"Fiecare om de stat din Croaţia şi Serbia a fost prizonierul propriei politici interne, marcate de aşa-numitele proiecte naţionale. Retragerea acuzaţiilor de genocid ar fi echivalat cu un dezastru în politica internă" explică politologul croat Jaroslav Pecnik.

Plângerile nu sunt serioase, a afirmat Pecnik pentru DW, întrucât politicienilor din cele două ţări nu le pasă de fapt de victime sau de dreptate, ci "vor numai să demonstreze putere politică".

Adevărata catastrofă e că inclusiv social-democraţii au alimentat şi exploatat sentimentele naţionaliste, este de părere Aleksandar Popov, coordonator al Centrului pentru Regionalism din Serbia. "Politicienii evită să abordeze serios problema trecutului fiindcă atunci ar fi obligaţi să se confrunte şi cu propriile lor fapte. Dar, fără o dezbatere pe această temă, vor continua să iasă la iveală fărădelegile ascunse" mai spune Popov.

Zijah Bećirović apreciază, în plus, că în războiul din fosta Iugoslavie, au fost activi aproximativ 500.000 de oameni, dintre care câteva miiau fost implicaţi direct sau indirect în crimele comise. Pentru tribunalele internaţionale, ar fi prea mult. Or, "în condiţiile în care tribunalele naţionale îi apără pe criminalii de război, nu se va înregistra niciun progres", spune expertul.

Relaţii reci între cele două state

Relaţia celor două ţări balcanice a intrat în hibernare de când la conducerea Serbiei s-au instalat conservatorii, afirmă Aleksandar Popov. Preşedintele Tomislav Nikolić şi premierul Aleksandar Vučić - care o fac pe pro-europenii - sunt foşti ucenici ai ultranaţionalistului Vojislav Šešelj, care acum îşi aşteaptă sentinţa de la Haga. Un trio al cărui rol în război nu va fi dat uitării de partea croată.

"În altă ordine de idei, însă, şi croaţii au un preşedinte conservator care, adesea, face declaraţii problematice la adresa sârbilor. Verdictul Curţii de la Haga ar putea să fie picătura care umple paharul", apreciază Popov. Potenţialele focare de conflict nu lipsesc. Rămân neclarităţile legate de persoanele dispărute, disputele privind drepturile minorităţilor şi, parţial, controversata frontieră la Dunăre.

Deşi clasele politice gândesc după acelaşi tipar, experţii opinează că, în această dispută, ele nu sunt pe picior de egalitate. Ca membră a Uniunii Europene, Croaţia recurge şi la bici, şi la zăhărel, fiindcă statul candidat la aderare - Serbia - e dependent şi de aprobarea Zagrebului, consideră Pecnik. "Croaţia va juca această carte până când Angela Merkel - sau o viitoare Angela Merkel - va pune capăt jocului." Dar ar putea dura mult timp. Se apreciază că Serbia va fi aptă pentru aderarea la UE abia peste 7 ani.