Măsuri de securitate la un ștrand din Düsseldorf
29 iulie 2019Fără carte de identitate nu mai intri. E o măsură nouă la ștrandul Rheinbad din Düsseldorf. Motivul? Trei incidente în ultimele patru săptămâni. Ultimul, chiar vinerea trecută. Ce s-a întâmplat? În jur de 60 de tineri - conform poliției toți de origine nord-africană - au pus monopol pe turnul de sărituri al piscinei și pe tobogan, interzicându-le celorlalți vizitatori accesul. Când angajații ștrandului au intervenit, au fost amenințați. ”Șeful” tinerilor i-ar fi spus unei angajate că ”o dă cu capul de pereți”.
Nici măcar cei șase oameni de ordine aduși la fața locului de la începutul incidentelor nu au reușit să pună lucrurile la punct. Într-un final, autoritățile au trimis acolo 18 forțe de poliție care au evacuat întregul ștrand, în care se aflau în jur de 1.500 de oameni. După incidentele respective, a avut loc o ședință de urgență, la care s-a decis permiterea accesului numai pe bază de act de identitate, precum și suplimentarea personalului de securitate. Cu succes?
Ștrandul-Fortăreață
Cine a dorit să vină la acest ștrand începând de sâmbăta trecută, a trebuit să se legitimeze. Până aici, totul clar. Dar personalul de securitate a lipsit cu desăvârșire. ”Să te bazezi numai pe faptul că astăzi nu e soare și sunt 32 de grade mi s-a părut o neglijență”, critică Andreas-Paul Stieber, consilier al orașului Düsseldorf din partea partidului conservator CDU, care a fost la fața locului la orele dimineții.
Spre 12:30 situația se schimbă radical. Mai întâi apar 8 oameni ai unui serviciu privat de securitate, iar jumătate de oră mai târziu, poliția comunitară tot cu 8 oameni și un câine. O adevărată fortăreață. Ștrandul arată mai degrabă a loc de maximă securitate, decât a spațiu de relaxare.
Cine asigură liniștea?
O tânără, care se apropie de intrare și vede acolo forțele de ordine, se oprește brusc și întreabă: ”Ce se petrece aici?” ”Nu vă speriați, suntem aici pentru siguranța dvs.”, i se răspunde. La ștrand e acum liniște, chiar foarte multă liniște, dacă nu ar trece pe deasupra câte un avion de la apropiatul aeroport Düsseldorf. Piscina cu tobogan și trambuline, în care s-a creat atâta zarvă până deunăzi, este acum goală. În cealaltă piscină, oamenii înoată liniștit. Nici urmă de huligan sau scandalagiu. Un succes al conceptului de secuirtate aplicat imediat?
Nu neapărat. Poate fi și un succes al vremii, care s-a mai stricat. Cerul e gri, temperaturile au scăzut la 20 de grade Celsius. Nimic nu mai amintește de canicula de până la 40 de grade și de soarele arzător de zilele trecute. Ai avea impresia că numărul forțelor de securitate îl depășește pe cel al clienților. Așa că dacă acest concept de securitate a fost într-adevăr eficient, vom putea vedea la următoarea caniculă.
De unde vine un astfel de comportament?
Același ștrand din Düsseldorf a trebuit evacuat și în ultima sâmbătă din luna iunie. Unii tineri s-au comportat neadecvat față de alți clienți doritori de relaxare și răcorire. Un tată a încercat să-i pună la punct. Și dintr-o dată, în jur de 400 de tineri l-au înconjurat și i-au amenințat familia. În număr foarte mare, poliția a reușit să scoată familia de la ștrand, evacuând ulterior întregul areal. Și oamenii legii au fost agresați verbal de câtre tinerii respectivi, care, pe deasupra, au aruncat în ei cu diverse obiecte. Chair în ziua următoare s-a întâmplat ceva similar, forțele de ordine fiind nevoite din nou să evacueze ștrandul.
Și la alte ștranduri din Germania s-au înregistrat incidente asemănătoare. Peter Harzheim, președintele Asociației Federale a Supraveghetorilor de Înot, a declarat într-un interviu DW că incidente au existat dintotdeauna la ștranduri. ”Dar din 2015 ele s-au înmulțit extrem. După părerea mea este vorba despre nord-africani din țările Magrebului și de arabi, care calcă în picioare valorile noastre”.
În special personalul feminin nu este luat în serios. De cele mai multe ori, făptașii nu sunt trași la răspundere și de aceea continuă cu acest comportament inadecvat, adaugă Harzheim. Conform mass media, tinerii pentru care s-a evacuat ștrandul la sfârșitul lunii iunie erau nord-africani și arabi.
Consilierul local Stieber spune că a vorbit cu cineva care activează ca voluntar pentru ajutorarea refugiaților: ”Și mi-a povestit: există, din păcate, tineri, care știu când pot să facă aici probleme fără să fie prinși, iar seara își postează pe Facebook sau Instagram actul de ‘curaj’”.
Soluția problemei?
Andreas-Paul Stieber consideră că personalul de securitate și camerele de supraveghere sunt importante. În plus, ștrandurile ar putea începe să utilizeze brățări ca la hotelurile all-inclusive. În acest fel vezi imediat dacă a sărit cineva peste gard, sustrăgându-se de la controlul de securitate la intrare.
Președintele Asociației Federale a Supraveghetorilor de Înot, Harzheim, crede că făptașii trebuie pedepsiți și nu trebuie să se facă excepții pe baza unei false toleranțe față de o cultură diferită. Numai acțiunile consecvente ale personalului de securitate ar putea fi o soluție, e de părere Harzheim.