1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW
PoliticăGlobal

Natalitatea scade, Germania îmbătrânește

Rina Goldenberg
1 august 2020

În Germania a scăzut din nou natalitatea. Un studiu internațional prevede aceeași evoluție dramatică pentru majoritatea țărilor.

https://p.dw.com/p/3gFY5
Trei nou-născuți
Trei nou-născuți într-o clinică din HalleImagine: picture-alliance/dpa/W. Grubitzsch

”Copilul va veni atunci când nivelul meu de trai va fi adecvat”. Medicul ginecolog Christine Biermann aude des astfel de afirmaţii în cabinetul ei din Hamburg. ”Căutarea unui loc de muncă mai bun este unul dintre factorii decisivi, care amână cu câţiva ani decizia de a avea copii”, spune aceasta. 

În 2019, numărul copiilor născuți în Germania - 778.000 - era cu 9.400 de nou-născuți mai mic decât în anul precedent, conform Institutului German de Statistică (Destatis). Rata natalității a scăzut anul trecut la 1,54 copii la fiecare femeie, în comparație cu 2018, când aceasta era de 1,57 copii la fiecare femeie. Natalitatea în Germania este în prezent sub media UE. Cei mai mulți copii se nasc în Franța și cei mai puțini în Malta.

Pregătirea profesională, înainte de toate

Femeile din Germania nasc din ce în ce mai târziu: în medie la 30,1 ani. Și mai în vârstă sunt mamele din Italia. Cele mai tinere mame sunt în Bulgaria, în medie la 26 de ani. Media europeană se situează la 29 de ani. România continuă să fie țara cu cele mai multe mame minore din UE.

Rata natalității în UE
Rata natalității în UE

Un nivel de educație ridicat al femeilor le deschide acestora mai multe oportunități în carieră. Viața familială cu copii devine, astfel, una din multele opțiuni în viață.

Mai ales în vestul Germaniei, numărul femeilor fără copii este mai mare: acolo, fiecare a cincea femeie cu vârsta între 45 și 54 de ani nu are copii. Mai ales femeile cu studii superioare aleg această opțiune, femei care au investit mult timp și energie în studiu și vor să profite de calificările lor pentru succesul în carieră.

”În Germania avem în momentul de față un record de studente. Când termină studiile, se așteaptă de la ele un nivel ridicat de mobilitate. Ceea ce reprezintă o provocare pentru viața de familie. Trebuie găsite soluții pentru o balanță corectă familie-carieră și garantate locurile la grădinițe, astfel încât ambii părinți să poată să fie activi pe piața muncii”, spune Philipp Deschermeier, de la Societatea Germană pentru Demografie, într-un interviu DW.

Dr. Martin Bujard, director la Institutul Federal de Cercetări Demografice (BiB), nu consideră că natalitatea scăzută ar fi un semn ca trendul pozitiv al ultimilor ani să fie oprit. ”Creșterea natalității începând cu 2010 a fost un succes”, spune acesta pentru DW. ”Este clar că se datorează subvenționării locurilor la grădinițe și creșe. Numărul copiilor cu vârste sub 3 ani în grădinițe și creșe era în 2007 mai mic de 10%. Între timp, acesta s-a triplat”.

Copii numai pentru bogați?

Un sondaj al BiB arată că trei sferturi din cei întrebați, cu vârste între 24 și 43 de ani, consideră copiii o decizie bună. Dar peste jumătate dintre aceștia cred că numai familiile care au destui bani își pot permite copii mulți.

Dar realitatea arată altceva. Același institut constată că aproape o treime din familiile cu mulți copii sunt sărace.

În Germania, oamenii au, în general, unul sau doi copii. Numai 16% din familiile din Germania au trei sau mai mulți copii. La acest capitol, Germania se află în a doua jumătate a statisticilor, Irlanda fiind pe locul întâi, cu 36 procente.

Un studiu din 2019 al Institutului Federal de Cercetări Demografice arată că familiile cu mulți copii fac parte din grupuri religioase musulmane sau catolice și locuiesc în zone rurale.

Rata fertilității în Germani
Rata fertilității în Germani

Imigrația crește rata natalității

Ar fi nevoie în Germania de 2,1 copii la fiecare femeie, pentru ca densitatea populației să se mențină constantă, fără imigrație. Dar astfel de cifre nu se mai înregistrează de la așa-numita ”revoluție a anticoncepționalelor”, de acum jumătate de secol.

Din anii 1950, de când au sosit lucrători mai ales din sudul Europei, în Germania imigrația este mai mare decât emigrația. Vârful a fost atins în 2015, când în Germania au venit peste două milioane de persoane.

Imigranții sunt în medie mai tineri decât populația autohtonă. Cei mai mulți sunt oameni activi pe piața muncii, care plătesc taxe și care întemeiază familii.

În rândul femeilor cu cetățenie străină, rata natalității a fost în 2019 de 2,06 copii, situându-se peste media generală. Dar și în rândul imigrantelor este valabil un lucru: în cazul femeilor cu educație superioară, rata natalității este la fel de scăzută ca la femeile născute în Germania.

”Mulți oameni tineri vin în Germania. Ceea ce pune în balanță deficitul nașterilor”, spune Deschermeier.

Acesta subliniază ”creșterea surprinzătoare a nașterilor în 2016”, pe care Oficiul Federal de Statistică o explică prin imigrația multor femei din Europa de Sud-Est. Germania a profitat de această imigrație în contextul crizei datoriilor în UE, spune Deschermeier.

Germania, la fel ca majoritatea țărilor

La jumătatea lunii iulie, o echipă internațională de cercetători conduși de Christopher Murray, de la Institute for Health Metrics and Evaluation din Washington, a prezis o rată a natalității la nivel global de 1,5 copii la fiecare femeie, la fel ca în Germania, spre deosebire de cifrele preconizate de Națiunile Unite, de 1,8 copii.

Studiul a fost publicat în revista medicală "The Lancet" și prevede o scădere a populației globale cu două miliarde de oameni, până la sfârșitul secolului, spre deosebire de prognozele ONU.

Peste 20 de țări, printre care Japonia, Spania, Italia și Polonia vor pierde, până în anul 2100, jumătate din populație, dacă nu vor avea parte de o imigrație masivă. Și China ar ajunge de la actuala populație de 1,4 miliarde de oameni la 730 milioane, spun cercetătorii.

Demograful german Martin Bujard este sceptic față de astfel de studii. ”Prognozele demografice, pe perioade atât de lungi, sunt, din punctul meu de vedere, pure speculații”. Se poate prevedea densitatea populației și vârsta pe o perioadă de câteva decenii, dar ”rata natalității depinde de o serie de factori necunoscuți”.

Copii și bătrâni
Copii dintr-o grădiniță în vizită la un cămin de senioriImagine: K. Erdmann

Mai puțini copii, mai mulți bătrâni

Studiile germane și internaționale confirmă că în condițiile natalității scăzute și a unei speranțe de viață crescute, populația îmbătrânește, în ciuda imigrației.

Modificările privind raportul categoriilor de vârstă în cadrul aceleiași populații sunt grave, confirmă experții în demografie ai guvernului federal german. De exemplu, tinerii de sub 20 de ani reprezentau 30 de procente din populație în anul 1950, iar acum aceștia au scăzut la 18 procente. Populația îmbătrânită devine un fenomen de masă: în 1950, unul din 100 de cetățeni germani avea peste 80 de ani. În prezent, fiecare al 15-lea are această vârstă. Începând cu 2040, ar putea să se încadreze în această categorie unul din zece.

Mai mulți bătrâni, înseamnă, în termeni de sisteme sociale și de sănătate, o povară, pentru că numărul persoanelor apte de muncă scade.

Cancelara Angela Merkel declara încă în 2013 că ”tranziția demografică reprezintă, alături de globalizare, cea mai mare schimbare în viața noastră socială, dar și în viața personală a fiecăruia, la începutul secolului 21”.

Expertul în demografie, Wolfgang Lutz, nu vede neapărat o problemă în această evoluție: ”Ar trebui să ne uităm în primul rând la productivitate. Dacă mai multe femei lucrează și oamenii sunt mai mult timp activi pe piața muncii, urmările tranziției demografice sunt mai puțin dramatice decât se crede”, spune acesta.

Coronavirus și demografia

În perioade de criză, scade natalitatea: În Germania, de exemplu, acest lucru s-a întâmplat după criza economică din 1929. În estul Germaniei, la fel a fost în anii nesiguri de după reunificare. În 1994, acolo s-a înregistrat cea mai mică rată a natalității, de 1,2.

Având în vedere că pandemia COVID-19 a generat o recesiune, atât în Germania, cât și în alte țări, demografii se așteaptă ca aceasta să aibă un efect asupra natalităţii. Dar în ce fel?

”Sunt foarte curios ce se va întâmpla cu natalitatea în timpul pandemiei”, spune Deschermeier. ”Oamenii își fac gânduri cu privire la sănătate și la viitorul lor economic, așa că probabil mulți se gândesc că nu e momentul potrivit să facă copii. În același timp, e posibil ca lockdown-ul, în care multe cupluri au fost nevoite să rămână în casă, să fi avut exact efectul opus”.

Dar un sondaj efectuat în aprilie și mai de London School of Economics (LSE) în Italia, Franța, Spania și Germania arată un trend clar: pandemia de coronavirus a avut efecte negative asupra planificării familiale în rândul celor intervievați, cu vârste cuprinse între 18 și 34 de ani.