Nicio nouă pană în cazul NSU

Vechea Republică Federală Germania se confrunta în anii 70 ai secolului trecut cu terorismul exclusiv de stânga. Crimele, răpirile şi atentatele cu bombă ale Fracţiunii Armata Roşie (RAF) au pus statul la grea încercare şi organele represive au răspuns cu tot ce aveau la dispoziţie. Statul a recurs la operaţiuni poliţieneşti de căutare la scară naţională, la misiuni ale recent înfiinţatei unităţi antiteroriste speciale, GSG 9, în scopul eliberării unor ostatici. În plus, guvernul a refuzat să negocieze cu teroriştii, mergând până acolo încât l-a sacrificat pe preşedintele patronatului german, Hans-Martin Schleier, răpit şi executat de militanţii RAF. Inamicul era pe atunci de extremă stângă şi toţi - clasa politică, justiţia, poliţia şi serviciile secrete - au făcut front comun împotriva "terorii roşii".

Dar, pe cât de intransigent s-a dovedit statul german cu 40 de ani în urmă, pe atât de delăsător pare a fi acum, când trebuie traşi la răspundere vinovaţii pentru cele 10 crime comise de membri ai celulei clandestine neonaziste NSU în intervalul 2000-2007. Este greu de crezut, dar din anul 1990, anul reunificării Germaniei, şi până acum, aproape 150 de oameni au devenit victime ale terorii de extremă dreaptă. RAF nu a fost niciodată atâta de " eficientă". Aparent, anchetatorii au suferit de miopie, refuzând să ia act de existenţa unei extreme drepte criminale în Germania. Negustori de legume, croitori, proprietari de dughene au fost ucişi fiindcă proveneau din Turcia. Motivul crimelor a fost ura. Pe cât de hotărât a intervenit odinioară statul pentru a eradica terorismul de stânga, pe atât de diletant s-a dovedit în lupta contra extremei drepte.

Multe dintre victime ar mai fi astăzi în viaţă dacă autorităţile ar fi acţionat cu profesionalism. Crimele au fost cercetate separat, mult mai târziu s-a constatat că poartă aceeaşi semnătură. Apoi, serviciul secret intern, Verfassungschutz, organizat pe landuri federale, nu a făcut schimb de informaţii la nivel federal. Fiecare a păstrat ceea ce aflase pentru el. Probe ADN prelevate la locul crimelor nu au fost comparate, iar poliţişti de provincie căutau spărgători de bancă în loc de terorişti. Faptul că membrii, în număr de trei, ai celulei teroriste NSU comiteau spargeri pentru a-şi finanţa acţiunile ucigaşe a scăpat anchetatorilor. Neonaziştii au fost în general priviţi ca nişte rătăciţi inofensivi, incapabili să ucidă sistematic. Iar căutarea, ani îndelungaţi, a autorilor crimelor în mediul turcesc sau printre kurzi trebuie să li se fi părut rudelor victimelor o adevărată batjocură. Poliţia vorbea pe atunci de o "delincvenţă mafiotă" şi de "răfuieli între bande rivale". Abia după cea de-a noua crimă din totalul celor zece asasinate, anchetatorii au început să bănuiască existenţa unei motivaţii de extremă dreaptă.

Începând de săptămâna viitoare, sala de judecată A101 a Tribunalului regional Suprem de la München va deveni locul în care se va judeca cel mai grav caz de terorism din Germania ultimelor decenii. Vor fi cinci inculpaţi, 71 de co-acuzatori, 12 apărători, cinci procurori şi zeci de martori. Procesul va dura mai bine de doi ani şi se va desfăşura în condiţii de maximă securitate.

De aceea a şi fost aleasă sala A101. Are dimensiuni reduse. Locuri pentru presă sunt numai 50, iar rezervări au reuşit să-şi facă doar ziariştii cei mai rapizi. În urma acestei proceduri, tocmai reprezentanţii presei turceşti au rămas fără locuri. În aceeaşi situaţie se află şi jurnaliştii de la New York Times, BBC sau Neue Zuercher Zeitung.

Plângerilor ziariştilor rămaşi pe dinafară li s-a răspuns că regula rapidităţii este o uzanţă a casei. Nici transmisiuni video în timp real într-o altă sală în care să încapă toţi cei interesaţi nu au fost aprobate, fiind interzise de statutul instanţei.

După seria de pane din perioada anchetei, judecătorii se tem de un apel aprobat din motive formale. Ar fi un adevărat coşmar.