O altă Yaltă

Ceea ce a divizat Europa, lăsând o parte din ea pradă comunismului, jafului, violului și asasinatului în masă practicat de ruși, precum și de ciracii lor esteuropeni, după comunizarea lor.

De această dată s-a impus, odată cu militarii ucraineni avansând iute pe front într-o ofensivă care a aruncat în haos trupele ruse invadatoare, tabăra bună. Gazda reuniunii ”Yalta European Strategy (YES)”. Tabăra ucraineană. Alături de reprezentanții ei, demnitari politici, diplomați și economiști de top ai puterilor apusene și ai statelor NATO din prima linie, care contează, fiindcă ajută Ucraina masiv și pe față, ca Polonia și țările baltice, au participat zilele trecute la tainica reuniune din Kiev.

Nu s-ar fi știut mare lucru despre ea, dacă nu-i divulga secretul Kiev Independent. Potrivit publicației ucrainene, întrunirea, care s-a derulat în subsolul unui hotel din centrul capitalei ucrainene, a abordat un punct central. Același pare să fi fost și subiectul convorbirii telefonice dintre cancelarul german și Putin, căruia i s-a explicat ceea ce s-a convenit în capitala Ucrainei. Și-anume că nu va mai exista un acord Minsk, că Rusia nu se poate aștepta la un armistițiu înaintea retragerii complete a trupelor ei din Ucraina, că nu se vor tolera noi încercări de anexare, căci, fapt esențial și cheie de boltă a discuțiilor, Ucraina nu va mai accepta nici un fel de concesii teritoriale.

Altfel decât în 1945, Rusia nu mai are a se aștepta la hatâruri și favoruri occidentale. Dar nu pentru că ar fi insistat Vestul să nu le mai facă spre bucuria Moscovei. Împăciuitorismul lui sinucigaș încă n-a putut fi clasat definitiv.

Însă Ucraina și mai ales militarii ei de excepție și succesele lor extraordinare pe câmpul de luptă i-au convins până și pe cei mai poltroni și retractili politicieni occidentali din SUA, Marea Britanie, Germania și Polonia să se îmbărbăteze și să înțeleagă esențialul. Și anume, că Ucraina nu va mai face nici un fel de concesii teritoriale. Și că e o țară realmente pregătită să câștige războiul acolo unde se va câștiga. În speță, pe câmpul de bătaie, iar nu la masa verde, unde Stalin și-a dobândit în 1945 Europa răsăriteană în fața unui președinte american de stânga, laș, incompetent sau trădător.

Ce-au mai înțeles la 9 și 10 sepembrie oficialii apuseni, între care Jake Sullivan (pe Zoom), consilierul de securitate națională al președintelui SUA, Joe Biden, subsecretara de stat Victoria Nuland, fostul președinte al Poloniei, Alexander Kwasniewski, fostul șef suprem al trupelor aliate în Europa, generalul Wesley Clark și istoricul american Timothy Snyder?

Au priceput că pacea nu se va putea impune decât prin forța armelor. Cum altfel, dacă nu se poate avea încredere în vreo înțelegere cu Rusia actuală și cu un Putin genocidar, care și-a încălcat nonșalant toate angajamentele și tratatele?

Motiv pentru care sunt total incomprehensibili și cancelarul german, care continuă să refuze să livreze Ucrainei panzerele Leopard II, și președintele Biden, care nu le furnizează tancuri americane de tip Abrams. Ori israelienii, care și ei i-ar putea ajuta pe ucraineni cu tancuri excepționale.

Sigur, israelienii își apără mica lor fericire de a-i putea bombarda sub ochii rușilor, în Siria, pe iranieni și milițiile lor teroriste din gruparea Hezbollah. Iar Occidentul continuă să se teamă de alunecarea într-un al treilea război mondial. Iar responsabilii ruși ca fostul președinte Medvedev, care-și împarte cu președintele Putin rolurile de film de duzină de ”go(o)d-cop și bad-cop”, face tot ce-i stă în puteri să alimenteze astfel de temeri în bună măsură iraționale, lansând noi și noi amenințări demente și câtuși de puțin serioase la adresa Vestului.

Or, lucrurile sunt clare. Nici Ucraina și nici Occidentul nu-și pot permite o Rusie care să câștige în actuala confruntare cu administrația din Kiev și forțele ei armate. Chiar și un singur petec de teritoriu ucrainean rămas în posesia Moscovei laolaltă cu o promisiune de neapartenență la NATO a Ucrainei ar fi o victorie nu doar a Rusiei lui Putin, ci a agresiunii, a imperialismului, a recursului la forță și la aruncarea în aer a normelor de drept internațional.

Or, pentru a se înțelege toate acestea, nu era nevoie să treacă aproape șapte luni de război, iar un oligarh ucrainean să investească mulți bani în organizarea lui ”Yalta European Strategy (YES)”. E adevărat că, la început de război, nu se știa ce pot militarii ucraineni. Doar câțiva observatori mai lucizi, care au luat în calcul experiența acumulată de soldații Ucrainei în anii de confruntări militare din Donbas și au văzut lucrurile clar. Dar prea puțini și fără voce care să se audă bine au fost. Cu atât mai straniu e faptul că și responsabilii ucraineni au crezut că ar fi util, atunci, să negocieze cu Rusia chiar și din genunchi. Cel puțin ministrul apărării Reznikov ar fi trebuit să fie mai edificat.

Dar între timp, au avut loc crime oribile și indicibile în masă. În siajul lor, voința Ucrainei s-a întărit, înarmarea ei a progresat și contraofensiva din Harkiv și Herson a rupt șira spinării armatei ruse. Zelenski știe bine acum că există „trei condiții fundamentale pentru restabilirea păcii – arme, muniție și finanțe”, a spus el textual. Are dreptate. Susținerea militară și financiară occidentală pentru Ucraina e necesar să continue neabătut. Căci e libertatea întregului vest pe care o apără ucrainenii.

Or, vorba șefei diplomației germane, Annalena Baerbock: ”Noi putem câștiga acest război”. Evident că putem. Dacă luptăm. Și dacă nu-i admitem Rusiei tentativa de a semăna discordie în Europa și în Vest, întru oprirea acestui ajutor și lăsarea de izbeliște a Ucrainei.

Pe scurt, a avut loc o altă ”Yaltă”. Ce-i drept, la Kiev. Dar aceasta promite să pună bazele viitorului Ucrainei și Europei cu totul altfel decât s-a întâmplat în Crimeea, gazda fiind Stalin, iar marele fraierit fiind președintele SUA.

Păcat doar că diplomația română iar a strălucit prin absență. Pare că Iohannis și Aurescu sunt fericiți să lase ca interesele României să fie stabilite și reprezentate de terți.

Vechea Yaltă nu se mai întoarce, de vreme ce liderii apuseni au înțeles care e miza cea mare. Rămâne de văzut dacă au și inteligența transpunerii măsurilor de care e nevoie, pentru ca Rusia, ca Germania posthitleristă, să nu mai fie o amenințare perpetuă.