O naştere grea - în sfârşit au demarat negocierile de aderare cu Turcia

Începerea negocierilor de aderare cu Turcia, marchează un moment istoric pentru UE, oferindu-i şansa de a-şi susţine interesele de securitate într-o regiune deosebit de importantă. Cu atât mai mult cu cât Turcia a dobândit un rol major în zona de criză a Orientului mijlociu.

Deşi negocierile de aderare au formulat ca scop aderarea Turciei, rezultatul favorabil nu poate fi garantat, deoarece decizia, dacă Turcia modernizată în plan politic, economic şi social va deveni membru deplin al unei UE preschimbate de asemenea, această decizie va aparţine politicienilor următoarelor decenii. Turcia nu poate fi suprasolicitată la momentul actual. Punerea ţării sub presiune ar fi nu doar contraproductivă, ci ar duce inevitabil la o consolidare a mişcărilor naţionaliste anti-europene. Temerile acestora de o aderare pripită la UE, corespund însă, de cealaltă parte, rezervelor europenilor faţă de un membru deplin din lumea musulmană.

Până atunci însă, Turcia va avea de învins multe obstacole în plan intern. Diferenţele de dezvoltare la nivel regional nu pot fi neutralizate decât pe parcursul câtorva decenii. Un exemplu în acest sens este Germania, care se străduieşte de 15 ani de zile să ajungă la o armonizare a celor două foste republici, federală şi democrată, şi care se confruntă, şi în prezent, cu mari greutăţi.

Turcia va trebui să rezolve însă şi alte probleme, în materie de democraţie, drepturile omului, chestiunea armenească şi conflictul curzilor, demonstrându-şi compatibilitatea cu organizaţia comunitară europeană prin rezolvarea conflictelor sale în baza valorilor europene. Astfel Turcia va trebui, bunăoară, să manifeste mai multă deschidere şi capacitate de a accepta compromisuri în problema Ciprului.

În ansamblu, Turcia va trebui să adopte aşa-numitul „acquis communautaire”, adică să integreze cele 35 de capitole ale dreptului comunitar în propria sa legislaţie. Adoptarea fiecărui capitol în parte va trebui aprobată apoi în unanimitate de toate statele membre ale UE. Astfel, fiecare membru al comunităţii va avea, teoretic, 35 de posibilităţi corespunzând celor 35 de capitole ale acquis-ului, de a respinge, prin veto, aderarea Turciei.

Prin obiecţiile sale recente şi condiţionarea aderării Turciei de acceptarea cererii de aderare a Croaţiei, Austria a oferit deja de acum o avan-premieră a modului cum se va desfăşura jocul de poker al negocierilor de aderare – o strategie care ar putea tenta şi alte state membre ale UE. Riscul eşecului negocierilor de aderare este în final cu atât mai mare, cu cât tratatul de aderare va trebui ratificat, la urmă, de fiecare stat membru al UE în parte. Un ţel greu de atins, cu atât mai mult cu cât situaţia generală în cadrul comunităţii nu este tocmai favorabilă. UE se confruntă în prezent pe de-o parte cu problemele extinderii sale masive asupra statelelor est-europene, o extindere dificilă şi greu de digerat, iar pe de altă parte cu un blocaj al reformelor în rândul vechilor săi membri. Cu toate acestea, Turcia merită o şansă reală.