Oameni pe ruta balcanică
Cu un an în urmă, sute de mii de refugiaţi s-au deplasat spre nordul Europei prin ruta balcanică. Mii de oameni sunt încă pe drum. Mariya Ilcheva i-a întâlnit pe câţiva dintre ei.
Născut pe drum
"Suntem de şase luni în Grecia. Copilul nostru s-a născut în Turcia", ne-au povestit Ahmad şi Vinus. Ei se trag dintr-un sat aflat în apropiere de Latakia. Au pierdut tot ce aveau în urma bombardamentelor ruseşti.
Pe drum de un deceniu
Abdulamir are 49 de ani. De 10 ani irakianul se află pe drumuri. În februarie 2016 a ajuns în Grecia. "În apropierea coastei elene a apărut dintr-o dată o navă militară turcească. A produs nişte valuri uriaşe. Ne-am temut că ne vom îneca"
Spre Germania "la fel ca şi ceilalţi"
"Am ajuns ieri în Bulgaria venind din Turcia. Trebuie să ajung în Germania la fel ca şi ceilalţi", a declarat Farman, un pakistanez în vârstă de 18 ani. "Germania este o ţară foarte frumoasă. Pot lucra acolo ca bucătar. Ştiu să gătesc foarte bine", spune el zâmbind.
"Spre Germania, cu orice preţ"
"Am fost trimis pentru a treia oară înapoi din Serbia în Bulgaria. Dar voi încerca din nou. Mă duc în Germania, orice ar fi", spune Wasim, un pakistanez în vârstă de 28 de ani. "Mulţi alţii au reuşit, voi reuşi şi eu."
Două familii din China
În tabăra de refugiaţi Pastrogor din Bulgaria se află preponderent bărbaţi tineri din Afganistan şi Pakistan. Numai două familii trăiesc acolo. Sunt mongoli din China care vor să ajungă şi ei în Germania. Provin din Xilin Gol, regiunea autonomă chineză Mongolia Inferioară. "Dat fiind că suntem mongoli, suntem oprimaţi tot timpul", spun ei.
Taximetrist în Germania
Călătoria din Pakistan în Germania îl costă 6000 de dolari. Ali (stânga) se află la Pastrogor, în Bulgaria, de două săptămâni. Aşteaptă să fie sunat la telefon de o călăuză. "Trebuie să ajung în Germania. Trebuie să-mi ajut financiar familia rămasă în Pakistan. Pot să conduc un taxi."
Creştin între musulmani
"Sunt creştin şi musulmanii din această tabără pentru refugiaţi mă jignesc tot timpul", spune acest iranian, un medic anestezist în vârstă de 22 de ani. "Îmi pot imagina să rămân în Bulgaria. Dar trebuie să mă despart de aceşti oameni de altă credinţă. Mă enervează"
"Vreau înapoi"
"Please, Mister, please, deport. Pakistan", spune acest bărbat (foto drepta), adresându-se directorului taberei pentru străini de la Pastrogor. Are un copil grav bolnav şi vrea să ajungă la el. "Călătoria spre Europa a fost o greşeală", afirmă el. Nu este singurul care gândeşte aşa. Şi unii afgani vor înapoi acasă.
Bătut de poliţişti
Horam, şi el pakistanez, se află de câteva zile în tabăra pentru refugiaţi din Subotiţa, în Serbia. A încercat să treacă graniţa în Ungaria. "Am fost bătut de poliţiştii ungari. De ce au făcut ei asta? Nu înţeleg"
Spre nordul Europei via Italia
Omar Chidad a plecat din Pakistan de 11 luni. Între timp a ajuns în Serbia, Tânărul de 23 de ani vrea să ajungă în Italia. "Acolo primim rapid azil. Apoi putem pleca unde vrem noi", spune el, plin de speranţă.
Speranţe de reîntoarcere
"Mă aflu de două săptămâni la Kelebija şi sper că voi putea cere rapid azil în Ungaria", spune acest tânăr din Siria, aflat la graniţa serbo-ungară. "Când se termină războiul din Siria vreau să mă întorc acasă. Siria e patria mea. Inima mea bate pentru Siria".
"Merkel ne-a invitat"
"Ce a făcut doamna Merkel?", întreabă acest tânăr afgan. De o săptămână e blocat în zona de tranzit la frontiera serbo-ungară. "Ea ne-a invitat pe toţi. Şi acum? A închis graniţele. De ce?"