1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Opinie: De ce l-au trădat liberalii pe Iohannis?

25 septembrie 2024

Social-democrații s-au grăbit să anunțe că liberalii aruncă în aer coaliția, după ce liderul PNL a spus că nu există „o susținere a demersurilor politice” în interiorul coaliției.

https://p.dw.com/p/4l38D
Klaus Iohannis la summitul NATO de la Vilnius în 2023
Klaus Iohannis la summitul NATO de la Vilnius în 2023 Imagine: Ludovic Marin/AFP

Biroul Permanent Național al PSD a decis în unanimitate să nu susţină proiectul de lege care i-ar da voie președintelui Klaus Iohannis să candideze ca independent pe lista PNL la alegerile parlamentare din 1 decembrie. Premierul Marcel Ciolacu și-a asigurat în acest fel argumentul democratic de neclintit, după care a explicat că o astfel de lege nu e oricum „o prioritate nici pentru guvern, nici pentru PSD” și că mai sunt și alte categorii socio-profesionale care nu pot candida dacă nu-și dau demisia, de pildă, magistrații sau prefecții. Ciolacu pare să nu știe diferența dintre funcțiile elective și cele numite și să nu-și amintească de părintele fondator al partidului său, Ion Iliescu, pentru care au fost date legi speciale, în așa fel încât să poată candida ca președinte și pentru Parlament. Ipocrizia PSD e întrecută doar de orgoliul permanenței președintelui. 

După declarațiile de ieri se poate înțelege că PNL și Klaus Iohannis au căzut în cursa PSD. Surse liberale susțin că pe 3 aprilie ar fi existat o discuţie despre proiectul care să dea posibilitatea şefului statului să candideze ca independent pe liste de partid la alegerile parlamentare, într-o întâlnire tripartită dintre Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă și Klaus Iohannis. Atunci, primul ministru ar fi promis că PSD va fi de acord cu o astfel de lege. Liberalii au depus, însă, la Senat abia săptămâna trecută proiectul Legii Iohannis. Nu e clar de ce liberalii n-au venit imediat cu proiectul, de ce au așteptat până în ultimul moment. Nepăsare sau trădare? L-au pus la colț pe Klaus Iohannis încă de atunci, fără să-l anunțe, lăsându-l să creadă că are o plasă de siguranță și împingându-l în același timp în gol? Totul pentru a se răzbuna pe autoritarismul și pârghiile nu întotdeauna ortodoxe folosite de președinte pentru a ține sub papuc partidul.

Aceiași politicieni care n-au avut grijă de Legea Iohannis fac acum agitație în PNL mizând pe marginalizarea președintelui, pe care n-au avut niciodată curajul să-l confrunte. De altfel, deși liderii liberali sunt stânjeniți de ideea președintelui de a candida cu orice preț pentru un fotoliu de senator, totuși se tem să-i spună verde în față să abandoneze ideea. Așa că în laboratoarele liberale se caută încă o soluție care să-l salveze pe președinte, fără să îngroape total partidul. 

Cel mai simplu ar fi ca domnul Iohannis să candideze total independent, nu pe listele partidului, ci singur. Inconfortul e că are nevoie de semnăturile susținătorilor. Dacă își menține dorința de a candida în București, va avea nevoie de o listă cu aproape 10.000 de semnături, dar dacă se duce la Sibiu, i-ar fi suficiente mai puțin de 2.000: candidaţii independenţi trebuie să fie susţinuţi de minimum 0,5% din numărul total al alegătorilor înscrişi în Registrul electoral cu adresa de domiciliu sau reşedinţă în circumscripţia respectivă, fără ca numărul acestora să fie mai mic de 500 de alegători. Întreg procesul e contra cronometru, fiindcă data limită de depunere a candidaturilor pentru alegerile parlamentare este 2 octombrie (Legea 208/2015).

Liderul PNL Nicolae Ciucă se străduiește să-l facă senator pe Klaus Iohannis, chiar dacă subiectul irită opinia publică și îl salvează pe Marcel Ciolacu de toate deconturile pe care ar trebui să le facă, după o guvernare care a nemulțumit multă lume. Cazul Iohannis a scos de pe agendă prăpastia în care se scufunda Ciolacu după dezastrul recalculării pensiilor, care era tema dezbaterilor până acum o săptămână. 

Primul ministru nu recunoaște că ar fi promis în aprilie să susțină o Lege Iohannis. În replică, Nicolae Ciucă spune că nu mai participă la ședințele de coaliție și că nu mai vorbește cu Marcel Ciolacu decât despre chestiuni tehnice. Decizia lui Ciucă de a răci relațiile cu PSD i-a determinat pe mai mulți fruntași social-democrați să anunțe că PNL rupe coaliția. Alfred Simonis, fostul șef al Camerei Deputaților, proaspăt câștigător al Consiliului Județean Timiș, a declarat că liberalii și Ciucă „vor să dea foc țării” doar fiindcă „PSD nu vrea să îi dea un loc de muncă lui Iohannis”. Exagerările de acest fel sunt pentru mobilizarea electoratului nehotărât în favoarea PSD. Între timp, însă, social-democrații și liberalii împart împreună ultimii bani și ultimele sinecuri, înainte de alegeri, fără să le pese prea mult de viitorul lui Klaus Iohannis. 

Sabina Fati
Sabina Fati Sabina Fati scrie pentru DW din 2020.