Declaraţia de război a lui Putin

Acum totul se petrece foarte rapid. Trupe ruse ocupă o parte din ţara aflată pe locul doi, ca suprafaţă, din Europa. Cu însemnele Rusiei la rever. Nu ca acum opt ani, sub acoperire, când "omuleţi verzi" au ocupat Crimeea. Nu. Vladimir Putin trimite oficial trupe de ocupaţie într-un stat european independent, care este membru al ONU, anume Ucraina.

Este o nouă încălcare a dreptului internaţional. Ca multe altele anterior. Este o încălcare a Memorandumului CSCE de la Budapesta, încheiat în 1994, în urma căruia Ucraina a renunţat de bunăvoie la arsenalul său nuclear. Ţările semnatare - Rusia, Marea Britanie şi SUA - s-au obligat în schimb să respecte suveranitatea şi graniţele Ucrainei aşa cum erau trasate în acel moment.

Actuala pătrundere a trupelor rusești în Ucraina ar trebui să fie un semnal de trezire pentru cei care cred, şi aceştia sunt numeroşi mai ales în Germania, că Putin nu are intenţii belicoase. Ba da, exact astfel de intenţii are! Militanţi pentru drepturi civice din defuncta RDG înţeleg de altfel lucrurile exact aşa cum sunt: este vorba de o declaraţie de război.

Nu este pur şi simplu o ţară vecină

Vladimir Putin a declarat luni poporului său şi Europei, cu toată seriozitatea, dar stând degajat cu cravata strâmbă şi având ambele mâini pe masă, că "Ucraina nu este pur şi simplu o ţară vecină. Este parte integrantă a istoriei noastre, a culturii noastre, a continuităţii noastre spirituale."

Continuitate spirituală? Pentru cei neavizaţi este vorba de următorul mit fondator: "Rusia Kieveană" la care face referire Rusia naţionalistă de astăzi îşi are începuturile în Marea Lavră, mănăstirea în parte săpată în stâncă de la Kiev.

În discursul său televizat, liderul de la Kremlin a lăsat masca să-i cadă. Din vremurile în care Vladimir Putin îi entuziasma pe deputaţii din Bundestagul german, dând speranţa că s-ar putea alege ceva de o Rusie nouă, modernă, nu a mai rămas nimic. Seara trecută la Kremlin a stat un Vladimir Putin aşa cum a fost el, probabil, întotdeauna: un cekist, copil al organizaţiei sale, KGB.

Fostul agent, staţionat cândva la Dresda, care împlineşte curând 70 de ani, a stat la un birou maro închis, ridicându-şi mâinile pentru a sugera ghilimele. "Urmaşi recunoscători au demolat statuile lui Lenin din Ucraina. Ei numesc asta decomunizare."

În context, trebuie spus că, prin termenul "decomunizare", atât naţionalişti ucraineni, cât şi activişti pentru drepturi civice sau artişti şi-au descris "drumul către Europa" după revoluţia pro-europeană din 2014, de pe Euromaidan. Artiştii l-au folosit mai ales de pe poziţii critice faţă de procesul de înlăturare a simbolurilor comuniste.

La Kiev şi în numeroase alte oraşe ucrainene s-a făcut ceea ce s-a făcut în oraşele RDG-ului după căderea zidului din Berlin: statuile lui Lenin au fost date jos de pe soclu, ca semn al unui nou început. Ulterior, au existat critici legate de aceste acţiuni. Un proces al unei societăţi deschise, trăit într-o ţară postsovietică - Ucraina.

Dar asta nu i-a plăcut cekistului de la Kremlin, care a format din Rusia anilor lui Elţîn o structură economică a oligarhiei KGB-ului, bazată pe petrol şi gaz. Din concepţia simplă despre lume a lui Putin se înţelege că el nu are nimic comun cu ideea europeană a unei dezbateri la care să participe politicieni, oameni de cultură şi societatea invitată la reflecţie.

Crima lui Putin trebuie stopată

Ucraina a pornit odată cu "Revoluţia Portocalie" din 2004 pe un drum marcat de reculuri. În 2013 au început protestele pe Euromaidanul din Kiev ca reacţie la respingerea, de către preşedintele pro-rus de atunci, Ianukovici, a  Acordului de Asociere cu UE. El a fost al doilea preşedinte postsovietic alungat de la putere de ucraineni.

Ei vor mai face asta încă o dată, fiindcă ştiu că este posibil.

Europa are acum o şansă: să stopeze crima lui Putin sau să fie co-vinovată de un război de proporţii care mai poate fi evitat. Dar orice soluţie care îi permite lui Putin ca acum, prin ocuparea regiunilor rebele Luhansk şi Doneţk, să câştige noi teritorii, poartă deja în ea sămânţa războiului propriu-zis împotriva Ucrainei. Şi de aceea nu poate fi o soluţie.

Germaniei democratice ca parte a Uniunii Europene îi revine în context principala răspundere. Fiindcă soldaţi germani, la ordinul lui Hitler, au invadat mai întâi Polonia, apoi Ucraina şi Belarus.