Opinie: Destabilizarea democrației - partea a doua

Acest articol este partea a doua a comentariului semnat de Petre M. Iancu și publicat miercuri 09.06.2021. Puteți citi prima parte a acestui articol aici.

Rasism și violență în numele progresului și suferințele democrației

Yale o invitase pe Aruna Khilanan, un medic psihiatru de origine indiană, din New York, să le predea studenților universității. Ea le-a ”explicat” învățăceilor ei că a le vorbi ”albilor despre rasă” e ca și cum i-ai cere unui ”violator dement care se crede sfânt sau erou să-și accepte răspunderea”. Le-a mai spus că ea își dorește să-și ”descarce revolverul în capetele unor albi”, după care ”și-ar spăla mâinile de sânge fără cine știe ce sentiment de vină și ar pleca săltând de la locul crimei”. Căci ”a vedea albi îi face sângele să clocotească”.

Delirul ei rasist îmi amintește de episoadele de nebunie violentă ale lui Charles Manson, care, ca hipiot, nu accepta în gruparea sa decât albi, se credea Isus Cristos și încerca, asasinând nevinovați ca Sharon Tate, nevasta pe atunci gravidă a regizorului Roman Polanski, să declanșeze un conflict interrasial în Statele Unite.

Până și Yale s-a distanțat de Aruna Khilanan. Dar oare de ce o invitase? Cine ar putea bloca direcția fatală în care a luat-o antirasismul ideologic și rasist al stângii, dacă nu reconsolidarea democrației? Dar și în această privință domnește în ample părți ale stângii occidentale o confuzie fără leac. A trădat-o recent, peste ocean, însuși președintele SUA, când a ținut să ”teoretizeze” atrăgător, dar aberant, concepția sa despre democrație.

Haosul din capete de lideri

Într-un discurs rostit în ziua comemorării eroilor Americii, căzuți între altele și pe câmpurile de luptă ale Europei cotropite de naziști, Biden a definit democrația nu așa cum ne-au învățat civilizația iudeo-creștină, grecii și revoluția engleză și americană ori lupta antitotalitară a Bătrânului Continent. Biden nu o consideră o formă de guvernământ garantând libertatea, securitatea, valorile și proprietatea cetățenilor, care își aleg prin vot majoritar conducătorii apți să le apere, de vreme ce, potrivit lui Biden, democrația ar fi ”mai mult decât atât”. Ar fi, implicit, altceva. Ar fi, pasămite, ”un mod de a vedea lumea”.

Problema cu această ”definiție” e că, la câtă dramă și suferință animă victimologica societate contemporană, mulți ar putea afirma despre sine că ”simț enorm și văz monstruos”. Cine să-i împiedice să vadă lumea strâmb și s-o mutileze, crezând c-o îndreaptă? Cum să înțeleagă ”prostimea” că a tot ”extinde” democrația în numele incluziunii și a unor prezumtive identități tot mai restrânse și mai fanteziste și tot mai aprig și imaginar decretate ”victime” iscă în mod necesar restrângeri ale drepturilor celorlalți și, ca atare, reacții fanatice, destabilizări și coliziuni posibil violente cu majoritățile discriminate ”pozitiv”?

Ipocrizia pontifilor corectitudinii politice și revoluția

Știm, concomitent, că nu victimele reale ale minorităților și persecuțiilor sunt grija extremiștilor stângii. Ci instrumentalizarea jertfelor și suferințelor umane pe altarul unei noi religii, nihiliste. Căci dacă ar fi altfel, BLM și alți profesioniști ai minciunii instituționalizate gata sau ieșite în stradă cu gloata ar protesta fără încetare pentru mulți nevinovați și n-ar încerca să impună dogmele ideologiei corectitudinii politice și ale culturii anulării cu forța.

Dacă ar fi altfel, le-ar cere femeilor care au susținut mișcarea ”me too” să militeze cu egală abnegație pentru oprirea persecuției femeilor musulmane iraniene sau a celor uigure, ai căror bărbați sunt recluși în lagăre de reeducare și se văd silite să doarmă cu trimiși chinezi nu doar în casă, ci și în pat. I-ar îndemna pe progresiști să revendice frânarea genocidului acestui grup etnic și religios. I-ar chema să fie zilnic în fața reprezentanțelor regimului comunist de la Beijing, spre a-și manifesta solidaritatea cu studenții din Hong Kong, oprimați la sânge doar fiindcă au încercat să-și apere democrația între timp ucisă de regimul totalitar.

Dacă și-ar lua progresismul în serios ar mai ieși în stradă și pentru că n-ar suporta ideea cooperării marilor concerne americane și europene cu sclavagismul chinez. Ori eventualitatea, susținută de tot mai multe probe circumstanțiale, a asasinării, de către China comunistă, a milioane de oameni, prin intermediul unui virus modificat prin inginerie genetică și scăpat de sub control dintr-un laborator militar al unui mare oraș chinezesc. Scăpat nu se știe bine dacă din neglijență, incompetență ori poate din cauze mai sinistre.

Dacă victimele i-ar sta pe inimă, stânga radicală ar osândi fără echivoc crescândul și tot mai explozivul antisemitism, manifestat în SUA și aiurea. Ar pune degetul pe rana terorizării Israelului, a evreilor apuseni, a democrației taiwaneze. Ar protesta cu vehemență neegalată pentru copiii palestinieni transformați în scuturi umane, pentru spitalele, școlile, moscheile și blocurile turn cu jurnaliști prefăcute de teroriștii islamiști în baze militare și arsenale de rachete. Și ar cere taților de culoare din SUA să nu-și mai abandoneze statistic prea frecvent copiii.

Dar extremiștii stângii au cu totul alte preocupări. După ce a orchestrat un șir interminabil de proteste, inclusiv violente, însoțite nu doar de jafuri, ci și de ample cereri de finanțare a organizației ei neomarxiste, șefa BLM Patrisse Cullors și-a adăugat un palat de 1,4 milioane de dolari, celorlalte trei vile, achiziționate tot din banii susținătorilor ei. Când s-a aflat, într-un târziu, de pasiunile ei imobiliare, prosperul megastar al stângii ”antirasiste” a demisionat.

Anterior șefa BLM n-a ”precupețit niciun efort” nihilist spre a lupta din răsputeri ca să-și pună pe masă, în ultima ei casă, o trufanda. Care e chiar America. Al cărei suflet, dixit Biden, ”este democrația”. Cine să știe să-i mănânce sufletul cu mai mare poftă și abilitate decât ea? Și decât colegii ei revoluționari pe care, dacă ar triumfa, revoluția negreșit îi va mânca?