Diplomaţia pentru Afganistan a devenit modestă

Noua realitate l-a ajuns rapid din urmă pe ministrul de Externe german Heiko Maas. Este acelaşi ministru de Externe care a declarat cu doar câteva săptămâni în urmă exclusă posibilitatea ca talibanii să preia puterea în Afganistan. Acum el se străduieşte să ajungă la o înţelegere cu ei în calitate de învingători. "Tratativele cu talibanii sunt inevitabile", spune el. Fiindcă "nu ne putem permite instabilitate în Afganistan." El a făcut această declaraţie marţi la Doha, o etapă a turneului său în regiune.

Este posibilă chiar redeschiderea ambasadei germane din Kabul. Ministrul de Externe se grăbeşte să sublinieze că aceasta nu ar însemna recunoaşterea guvernului taliban, din perspectiva dreptului internaţional. Dar aceste şabloane diplomatice nu pot ascunde neajutorarea. Este vechea dilemă: dacă vrei să ai în continuare influenţă într-o ţară, chiar şi numai pentru a putea oferi ajutor umanitar, trebuie să ai contact cu cei care controlează acea ţară. Indiferent dacă îţi plac sau nu.

Teama de un val de refugiaţi

Să ne întoarcem la justificarea lui Maas pentru discuţiile cu talibanii. "Nu ne putem permite instabilitate în Afganistan." La prima vedere pare un pisc al ipocriziei. Să fie mai bună o stabilitate sub domnia islamiştilor din Epoca de Piatră decât anarhia?

Dar argumentul stabilităţii i-a tot fost repetat lui Maas în timpul turneului pe care l-a efectuat în regiune. "Nu avem voie să permitem un colaps economic. Nu ar fi în interesul nimănui", a avertizat de pildă ministrul pakistanez de Externe, Shah Mehmood Quereshi, a cărui ţară are o graniţă cu Afganistanul de aproape 2500 de kilometri.

Quereshi se gândeşte în context cu precădere la noi valuri de refugiaţi. Ar fi un scenariu de groază nu doar pentru Islamabad, ci şi pentru Teheran, Ankara, Berlin şi alte capitale europene.

Anul 2015 nu are voie să se repete

În campania electorală din Germania, candidatul conservator la funcţia de cancelar, Armin Laschet, a avertizat, cu privire la Afganistan, că o situaţie ca în 2015, când sute de mii de refugiaţi, preponderent din Siria, au sosit în Germania în răstimp de doar câteva luni, "nu are voie să se repete".

Trebuie evitată cu orice preţ provocarea unui nou val de refugiaţi - aceasta este practic convingerea tuturor guvernelor europene. Şi a celui din Franţa, unde la alegerile prezidenţiale de anul viitor candidata extremei drepte Marine Le Pen ar putea strânge puncte cu tema migraţie. Şi a celui din Danemarca, unde social-democraţii aplică o politică severă de azil. Şi a celui austriac, care a anunţat că nu va primi pe teritoriul său nici măcar un singur refugiat afgan. Şi a celor din toate statele din Europa Centrală şi de Est, care sunt membre ale UE şi care resping orice plan de redistribuire la nivel european a refugiaţilor cu statut recunoscut. Astfel, stabilitatea Afganistanului a devenit interesul suprem.

Germania are spaţiu de manevră redus

Dar nu cu orice preţ. Heiko Maas speră să obţină concesii din partea talibanilor în materie de drepturile omului, folosind ca pârghie ajutoarele de dezvoltare. Este însă o pârghie cam slabă. Talibanii s-ar putea da rezonabili numai până când vor pune mâna pe banii occidentali. Că ei s-ar fi schimbat, aşa cum l-a asigurat pe Maas şi omologul său pakistanez Quereshi - aceasta rămâne deocamdată doar o speranţă. Oricum, ţări cum ar fi China sau Rusia nu pun la Kabul  condiţii de ordin moral.

Astfel, spaţiul de manevră al diplomaţiei germane este foarte restrâns. Este un final amar, fiindcă Germania, împreună cu alţii, i-a alungat de la putere pe talibani în urmă cu 20 de ani, vrând să exporte în Afganistan democraţie şi drepturile omului. Acum, ministrul de Externe german caută să ajungă la o înţelegere cu vechii şi noii potentaţi, pentru a salva ce se mai poate salva. Dar altceva nici nu-i mai rămâne de făcut.