Dîncu pentru Rusia sau PSD contra Dîncu

Atunci când a vorbit despre „imposibilitatea colaborării cu Președintele României, comandantul suprem al Armatei” fostul ministru a lăsat să se înțeleagă că ar putea fi o situație de criză la vârful sistemului care asigură siguranța națională. S-ar putea înțelege că la nivelul Consiliului Suprem de Apărare a Țării există divergențe serioase în privința celui mai arzător subiect care se discută acolo: agresiunea rusă în Ucraina.

Rusia se poate lesne folosi de ideile fostului ministru al Apărării care indică o contradicție la vârful statului în ce privește politica externă a țării. Această sugestie vine, de altfel, după declarația care a declanșat nemulțumirea președintelui Klaus Iohannis: „războiul din Ucraina va mai continua și singura şansă a păcii poate să fie negocierea cu Rusia”. Dîncu a nuanțat explicând că „NATO, Statele Unite ar urma să negocieze pentru Ucraina garanţii de securitate şi o pace cu Rusia” devreme ce „singură Ucraina nu va putea să negocieze cu Rusia, deoarece clasa politică din Ucraina în momentul acesta nu poate să îşi permită, să-şi asume (…) pierderea de teritorii, o pierdere injustă până la urmă de teritorii. Ar fi o înfrângere prea mare pentru politică”.

Klaus Iohannis a subliniat imediat după acest expozeu că „trebuie să acceptăm ideea cu toții că doar Ucraina va decide când, cum, și ce negociază”, că aceasta este poziția Uniunii Europene și că „unii demnitari de la noi trebuie să citească mai frecvent revista presei ca să afle aceste poziții”. Președintele i-a sugerat prin mesajul său încă de atunci că ar trebui să renunțe la portofoliul Apărării, iar Dîncu probabil că a înțeles că e deja demis. Așa se poate explica răspunsul său scris săptămâna trecută dintr-o librărie vestită unde „nu se aude vocea idioților” și nici nu e bruiat de „răcnetele proștilor” sau de „șoaptele mieroase ale ticăloșilor”. Vasile Dîncu, profesor de sociologie la universitățile București și Babeș-Bolyai, autor de cărți despre comunicare și despre evoluția societății autohtone în tranziție, a ținut să facă o comparație agresivă între el și ceilalți politicieni, fiindcă în librăria lui preferată „mediocrii și impostorii nu se vor intâlni niciodata cu victimele lor inocente pentru că nu se pot atinge de arma cea mai tare de pe lume: ideea”.

Vasile Dîncu a eșuat însă în mandatul său exact pe linia teoretică, acolo unde ar fi trebuit să fie stăpân pe sine, divagând pur și simplu, de la liniile clare ale politicii externe. A eșuat jucându-se cu idei care nu încăpeau în mandatul pe care îl avea. Există, însă, și  posibilitatea ca fandarea sa să fi fost intenționată, iar el să creadă că pacea e mai importantă pentru Ucraina decât teritoriul ei.

Oricum, astăzi, după anunțul demisiei, Vasile Dîncu a revenit și răspunzând la întrebarea de când datează ruptura dintre el și Klaus Iohannis, fostul ministru a răspuns destul de tranșant: „de când aud pe surse, de şase luni, că trebuie să demisionez şi toate celelalte".

Dîncu revine, deci, și subliniază din nou prăpastia care ar fi existat între Președinție și Ministerul Apărării în perioada mandatului său. Nu e clar dacă e un mesaj fals pe care insistă să-l transmită fără să vrea spre folosul Moscovei sau dacă intenția lui e doar să sugereze că nu propriul său partid l-a dat jos. În prima variantă, pentru Rusia e un subiect bun atunci când într-un stat NATO există neînțelegeri la vârf pe teme de securitate legate de Ucraina. În același timp, în PSD sunt demult discuții despre fotoliul Apărării, nu doar din cauza competențelor limitate pe care le avea Dîncu în acest domeniu, ci mai cu seamă fiindcă fostul ministru provine din așa-numitul Grup de la Cluj, care nu câștigă niciodată alegerile în județ, dar primește mereu funcții, în detrimentul altor zone unde social-democrații au succese electorale evidente.