Biden, ultimul susţinător al parteneriatului transatlantic

În timp ce Joe Biden, cel de-al 46-lea preşedinte al SUA, rosteşte primul mesaj privind starea naţiunii, în centrul Europei sute de mii de oameni se refugiază din calea războiului. Nimeni nu poate şti câţi oameni mor exact în timp el îşi susţine discursul. Ucişi într-un război provocat de un preşedinte al Rusiei, care şi-a pierdut minţile din cauza unei grandomanii întoarse spre trecut.

Ca şi declaraţiile sale din ultimele zile, cuvintele preşedintelui aproape octogenar par culese din arhivele războiului rece. El invocă forţa care se naşte din unitatea cu partenerii de alianţă, îl ameninţă pe agresorul de la Moscova şi apără valorile democratice fundamentale. Vorbeşte despre coeziune şi sacrificii şi explică politica sa de sancţiuni, menită să lovească economia Rusiei.

Rezultate mizerabile în sondaje

Biden culege din când în când aplauze frenetice, inclusiv din tabăra republicanilor. Cine nu ar vrea să celebreze  curajul ucrainenilor şi forţa superputerii SUA într-un moment atât de tragic al istoriei? Retorica de război, de apărare a fiecărui centimetru pătrat din teritoriul NATO, este prizată sub cupola Capitoliului. Dar această egocentrică celebrare a puterii militare proprii este doar un clişeu de moment.

Fiindcă Joe Biden de fapt are altceva de gând prin acest discurs important: el vrea să strângă capital politic. Nu-l mai despart decât opt luni de importantele alegeri parţiale de la jumătatea legislaturii, în urma cărora şi-ar putea pierde tot spaţiul politic de manevră, fiindcă popularitatea sa a scăzut dramatic la doar 41 la sută. De aceea vrea să vorbească despre realizări. Despre lupta sa împotriva coronavirusului, despre creşterea economiei şi de evoluţiile pozitive pe piaţa muncii. Vrea să se celebreze ca întâiul preşedinte care a numit o judecătoare de culoare la Curtea Supremă de Justiţie. Doreşte să sublinieze totodată că a îndeplinit promisiuni importante, cum ar fi lansarea marelui pachet de infrastructură. Sigur că vorbeşte în această seară şi despre asta, culegând aplauze furtunoase, dar exclusiv din propriile rânduri.

Însă ce contează cu adevărat în ochii electoratului, este decizia sa de a plasa lupta pentru ordinea postbelică din îndepărtata Europă deasupra interesului naţional imediat. De a lua în calcul explozia preţurilor la benzină în propria ţară, ca efect al sancţiunilor. De a lua de asemenea în calcul creşterea în continuare a inflaţiei, ajunsă deja în medie la şapte la sută, care îngreunează deja viaţa a milioane de americani.

Principalul adversar al SUA nu mai e Rusia ci China

Biden ia totodată în calcul ca populiştii din Partidul Republican să reuşească în cele din urmă să întoarcă împotriva sa lupta contra crimelor de război ale lui Putin - s-o folosească pe post de muniţie în campania lor America First, bazată pe teamă. Mai întâi la alegerile intermediare, apoi la alegerile prezidenţiale.

Joe Biden este convins, la fel ca mulţi din generaţia sa, că America trebuie să stea, la nevoie, strâns alături de partenerii europeni de alianţă. Dar în SUA mulţi văd lucrurile diferit între timp. Duşmanul care inspiră teamă nu mai e Rusia ci China. Pentru majoritatea americanilor legătura transatlantică cu bătrânul continent nu mai stă în prim-plan. Viitorul se decide în Asia, iar Europa ar face bine să se ocupe în sfârşit singură de problemele sale.

Joe Biden este politician de o jumătate de secol. Probabil că este ultimul mare susţinător al relaţiilor transatlantice la Casa Albă. Nu trebuie neapărat invocată stafia lui Donald Trump, căci indiferent cine va fi succesorul lui Biden, priorităţile politice ale SUA oricum se vor schimba. Şi ar fi bine ca Europa să se pregătească în sfârşit pentru asta.