Pe urmele constituției fesenisto-securiste ediția 1991

Cel care a redactat proiectul unei legi fundamentale curat-democrate a României descălecate de comunism.

Toate parlamentele care au exercitat puterea legislativă după referendumul pentru revizuirea Constituției din 18-19 octombrie 2003, când legea fundamentală a fost modificată în spiritul Scrisorii pierdute a lui Caragiale - „Ori să se revizuiască primesc, dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască primesc, dar atunci să se schimbe pe-aici, pe colo, și anume în punctele esențiale“ - și-au pasat unul celuilalt, indiferent de culoarea politică, acest cartof fierbinte care și azi se coace în spuza jăratecului politicianist de la București: revizuirea Constituției României. Mai exact, re-revizuirea constituției fesenisto-securiste ediția 1991, al cărei proiect a fost redactat de o comisie condusă de Antonie Iorgovan, supranumit „părintele Constituției“, apărut din spuma mării în primplanul scenei politice postdecembriste, ca și tovarășii Iliescu, Petre Roman, Văcăroiu și întreaga clică înrădăcinată viguros în comunism, care a confiscat prin executare silită, din păcate la propriu, revolta cu precădere a tinerilor din acel decembrie însângerat de acum 31 de ani pe care mulți dintre noi l-am clasat.

Despre „părintele Constituției“ voi scrie dezvoltat mai la vale pentru a deznoda firele care au pecetluit actuala lege fundamentală și instituția care să o păzească, anume Curtea Constituțională a României (CCR), care a fost și continuă să fie stat în stat.

În plină criză politică, mai exact în plină răfuială politicianistă dâmbovițeană pe spinarea românilor, e nevoie a face un recurs la memorie tocmai acolo unde începe de fapt învolburarea apelor, anume pe terenul alunecos al constituției feseniste de extracție comunisto-securistă, pentru a căuta un răspuns la întrebarea tulburătoare a lui Ilie Moromete: „Pe ce te bazezi?“

Tocmai în aceste zile, guvernul Cîțu așteaptă un răspuns de la paznicul Constituției, anume de la CCR, în realitate de la președintele pesedist al instituției Valer Dorneanu, la întrebarea dacă e constituțional modul în care USR PLUS ‒ AUR au declanșat moțiunea de cenzură.

Iată cum teribila întebare a lui Ilie Moromete „Pe ce te bazezi?“ revine în actualitate. Răspunsul pare a fi la îndemâna oricui: „Ce întrebare mai e și asta, mă bazez pe Curtea Constituțională a României.“ Da, dar ce te faci când Curtea Constituțională nu e de fapt a României, ci a PSD-ului vremelnicului Ciolacu, nu demult a fost a lui Dragnea, ceva mai în spate a fost a lui Băsescu, jumătate de guvernare postdecembristă a fost a lui Iliescu, cel care a păstorit roadele „părintelui Constituției“ Antonie Iorgovan? „Eeee, ar întreba retoric Ilie Moromete, stând cu pumnul în falcă în Poiana lui Iocan, acuma pe ce te bazezi?“

Studiu de caz cu răspuns a prióri

A intrat în abecedarul politic faptul că Antonie Iorgovan a fost „părintele Constituției“ postdecembriste. Iliescienii îl socotesc și acum ca fiind un geniu al comisiei constituționale care a redactat proiectul unei legi fundamentale curat-democrate a României descălecate de comunism.

În realitate însă, Constituția României a fost pecetluită după chipul și asemănarea oportunistului politic A. Iorgovan, care a parcurs un traseu halucinant: la alegerile parlamentare din 20 mai 1990 ‒ în sfânta zi de „Duminica Orbului“ ‒ a fost ales senator independent de Caraș-Severin, după ce ocupase fotoliul de expert în cadrul Comisiei juridice, constituționale și pentru drepturile omului din cadrul Consiliului Frontului Salvării Naționale (CFSN).

În legislatura 1990-1992, senatorul „independent“ Iorgovan a făcut parte din grupul parlamentar al Partidului Național Liberal (PNL) ‒ partid istoric păstorit la acea vreme de Radu Câmpeanu, cel care cu câteva luni înaintea alegerilor prezidențiale din toamna lui ’92 avea să-și anunțe tovarășii din conducerea partidului, în cadrul ședinței de validare a propriei candidaturi pentru Palatul Cotroceni, că îl propune pe regele românilor, încă în exil, drept candidat pentru funcția de președinte al republicii.

Explicit, istoria recentă avea să consemneze ideea halucinantă a șefului liberalilor, Radu Câmpeanu, de a-l invita pe Regele Mihai I de Hohenzollern-Sigmaringen să candideze la alegerile prezidențiale, să-l aibă, adică, tovarăș de cursă pe Iliescu Ion.

Închid aici insertul ce cuprinde de bună seamă nedumerirea multora în ceea ce privește cariera politică postdecembristă, să-i spun doar controversată, a fostului șef al Tineretului Liberal înaintea celui de-al Doilea Război Mondial, Radu Câmpeanu.

Unde nu se leagă lucrurile, într-o logică simplă, este ce a căutat „independentul“ Iorgovan să se afilieze grupului senatorial liberal al lui Câmpeanu.

În prima perioadă a mandatului de afiliat liberal, Iorgovan a condus Comisia de redactare a Proiectului de constituție a României. Practic, a pecetluit proiectul fundamentului pe care se va construi întregul sistem legislativ după chipul și asemănarea sa. Se va vedea, mai la vale, pricina.

Nu este întâmplător faptul că „părintele Constituției“ Antonie Iorgovan, în aparență doar un aventurier politic, în realitate având o foaie de parcurs bine țintită, a jucat și la vedere, și în spatele cortinei de catifea roșie feseniste.

Să nu se înțeleagă cumva că subiectul acestui recurs la memorie este Antonie Iorgovan. Nici pe departe. Cu atât mai puțin, cu cât e plecat de mult la cele fără de sfârșit. Când scriu Antonie Iorgovan, scriu de fapt Instituția Iorgovan. Sau Marele Rău postcomunist pe tărâmul puterii legislative, tot astfel cum Iliescu a fost Marele Rău pe tărâmul puterii politice.

Constituția României nu trebuie revizuită, ci construită din temelie o alta, după normele civilizației occidentale. Legea fundamentală după care funcționăm este plămădită de către regizorii din umbră ai FSN-ului, cei care au amanetat a prióri întregul sistem juridic al României postcomuniste: securiștii cu multe stele, pe de o parte cei care au strâns în menghină românii care și așa erau încarcerați în marea închisoare comunistă, dar mai ales cei care au condus Direcția de Informații Externe (DIE) a cuplului dictatorial.