Opinie: Revanșa dreptei? Libertatea, sau comunismul.

Comunismul apusean contemporan nu se mai numește ca pe timpuri, cel sovietic. Sau cum își mai zice, azi, partidul unic al Chinei capitalist-sclavagiste. Lupul și-a schimbat părul și, deși e neomarxism curat, își atribuie denumiri elevate, ca ”teorie rasială critică”, ori științifice, evocând ecologism radical sau așa-zisa ”justiție” socială, care numai justiție nu e. 

În esență, însă, năravul și-a rămas sieși identic. E anticaptialist, antiamerican, antisemit și, deși își clamează frecvent aderența la democrație, e vorba, dacă noțiunea e atent examinată, de ceva ce ar semăna cu ”democrația populară” a Chinei comuniste, cea care-și supraveghează la sânge populația și-și amenință vecinii neînrobiți în numele ”armoniei”.  

Pandemia și măsurile adoptate întru combaterea ei au încurajat masiv instinctele și tendințele liberticide manifestate de această stângă neomarxistă, tot mai radicală. 

Supriza americană

Dar pendulul nu s-a defectat. Oscilează, oriunde mai au loc alegeri libere, documentând, între altele, că setea de libertate a occidentalilor încă n-a murit. Și că realitatea bate ideologia. Victorii regionale covârșitoare asupra ideologilor progresiști și a brațelor lor politice au repurtat, în vest, mai nou, candidați conservatori din sudul SUA și din capitala Spaniei. Nu puțini observatori le-au cotat drept ”neașteptate”, ”suprinzătoare” sau ”uimitoare”. 

N-au fost așa decât pentru politologii și sociologii care s-au obișnuit să se informeze doar din presa mainstream, una captivă și ea, în parte, aceleiași tendințe de galopantă îndoctrinare neomarxistă, aflată la bază unei proces de rapidă evacuare din cetate a oricăror narațiuni compatibile cu liberalismul economic clasic și cu valorile conservatoare.

Aderența la aceste valori și idei în ciuda diversificării lor etnice rapide i-a determinat pe texani să-i elimine acum câteva zile, într-un scrutin special derulat în zona Dallas-Fort Worth, pe democrați, din cursa pentru Camera Reprezentanților. În scrutinul de balotaj vor figura doi republicani, între care Susan Wright, văduva, susținută de fostul președinte Donald Trump, a unui congresman mort, recent, de Covid, care a lăsat locul vacant.  

În ajunul alegerilor, inamicii ei au încercat să-i blocheze victoria cu apeluri telefonice robotizate, calomniind-o ca ”ucigașă a soțului ei”. În zadar. Or, cu metropolele și cu suburbiile sale prospere, marcate de schimbări de macaz politic favorizând net stânga, Texas figurase în alegerile prezidențiale din 2020, mult timp, ca stat care ar putea deveni ”balama” și trece cu arme și bagaje de partea democraților. 

Ce anume a generat repatrierea multor texani ex-liberali, sau conservatori, în tabăra dreptei? Ideologizarea și radicalizarea agendei politice la Washington, precum și abandonarea electoratului lăsat în multe regiuni pradă grijilor lui curente, au jucat de bunăseamă un rol decisiv în acest proces de grabnică erodare a popularității stângii. 

Rău i-a speriat pe alegători în special ceea ce republicanii numesc ”agenda socialistă a democraților”, cu tot cu deschiderea frontierelor și lipsa controlului lor eficient, cu distrugerea a mii de locuri de muncă în industria energetică pe bază de dogme ecologice, precum și sporirea taxelor și impozitelor pentru întreținerea unui program de împrumuturi împovărând masiv, pe ani și decenii, bugetele publice și generațiile viitoare. 

La grijile de natură economică s-au adăugat, desigur, alarma generată de sporirea fără precedent a criminalității, după anemierea prin subfinanțare a forțelor de ordine în siajul unui război cultural dus cu necruțare nu doar prin ofensarea sistematică a poliției, ci și în școli, unde se propune îndoctrinarea sexuală și rasială a copiilor încă din clasele primare.

Din frica de agende extremiste s-au produs ecrasantele izbânzi electorale republicane în zone care, în condiții normale, ar fi putut lesne rămâne sau trece la democrații texani.

Revanșa dreptei spaniole

Cuplată cu sastisirea inevitabilă iscată de draconic restrictivele demersuri antipandemie, aceeași frică a constituit și temeiul nu mai puțin zdrobitoarei victorii a conservatorilor spanioli la Madrid. Unde Partidul Popular, de centru dreapta, nu și-a dublat doar numărul de mandate, ci a obținut chiar mai multe, în speță 65 față de 30 la alegerile trecute, oferindu-i un triumf epocal șefei locale, Isabel Díaz Ayuso, a formațiunii conservatoare. 

Succesul extraordinar obținut de Ayuso pe baza lozincii ”libertate sau comunism” și scorul dezamăgitor al socialiștilor și progresiștilor în fruntea unei stângi care a contraatacat, punând un fals semn de egalitate între conservatori și dreapta populistă, ca să poată cere spaniolilor să se decidă ”între democrație și fascism”, au și produs efecte considerabile. 

L-au determinat pe liderul stângii progresiste Podemos, Pablo Iglesias, să arunce prosopul și să-și dea demisia în seara scrutinului, pe liberali să rateze baremul de 5 la sută din sufragii și să-și piardă astfel reprezentarea în parlamentul regional, iar pe socialiștii premierului Sanchez să-și vadă partidul guvernamental redus aproape la insignifianță. 

Gruparea guvernamentală a lui Pedro Sanchez va ocupa în viitor, cu numai circa 16,8 la sută din voturi, locul trei în forul legislativ madrilen, în urma stângii ecologiste. Ceea ce echivalează relamente, așa cum au estimat conservatorii, cu un vot de blam regional la adresa premierului și a socialiștilor lui.

În răstimp, spre a accede la funcția ei executivă, Ayuso, se poate lipsi chiar și de sprijinul dreptei populiste, ce și-a sporit de asemenea zestrea de voturi, obținând un mandat în plus. Căci reprezentanta ”Partido Popular” a ratat de puțin majoritatea absolută dar a depășit net numărul voturilor obținute, împreună, de toate cele trei partide ale stângii spaniole, astfel încât, în turul de balotaj, n-ar mai avea nevoie, pentru numirea în funcție, decât de o majoritate simplă.

Conservatorii au transformat curajos și cu succes scrutinul într-un plebiscit covid și pentru libertate, în care alegătorii au refuzat categoric alarmismul antipandemie, cu corolarul său, masivele lockdownuri și închideri de magazine, hoteluri și restaurante, impuse de guvernul socialist al lui Sanchez într-o țară trăind în bună parte din turism. 

Alte dogme, așteptări, cutume și predicții prăbușite

Realitatatea se răzbună pe ideologie și în alte zone ale vestului. De pildă în Franța, unde zeci de generali și mulți ofițeri superiori și militari activi sau în retragere au criticat dur, într-o scrisoare deschisă, riscul ”dezintegrării Franței” și al unui ”război civil”.

Amenințând abia voalat cu un puci menit să contracareze distrugerea țării prin politicile împăciuitoriste promovate de autorități față ”islamism” și ”hoardele din suburbii”, apelul militarilor, condamnat virulent de stânga, a suscitat nu doar, previzibil, regretabila susținere a extremei drepte, ci și înțelegere la oameni politici conservatori. Pentru care scrisoarea generalilor e un ”strigăt de ajutor”. 

Eurodeputata conservatoare Rachida Dati, ex-ministru al justiției sub Sarkozy, a estimat că scrisoarea generalilor ”reflectă realitatea”. Ziarul austriac Die Presse o citează, afirmând că, ”despre o țară chinuită de un război de gherilă urbană, pusă în pericol de o constantă și intensă amenințare teroristă și tot mai  confruntată cu inegalități extreme și vădite, nu se poate spune că i-ar merge bine”. Alarma finală, sporind mult efectul scrisorii, pare s-o fi dat la Paris înjunghierea căreia i-a căzut victimă, recent, o polițistă. 

De refuzul intrării în acțiune a politicienilor de centru întru aplanarea unor crize evidente, scăpând, prin inacțiune, de sub orice control, profită, pretutindeni, ideologii și extremiștii, de dreapta și de stânga. Care se înfrățesc și se potențează mutual. 

La antipod pare a se situa Marea Britanie condusă de conservatori. Unde, în ciuda predicițiilor negre, post-Brexit, ale majorității covârșitoare a observatorilor și în pofida celor trei lockdownuri, care au redus PIB-ul anul trecut cu 10 procente, creșterea economică actuală nu e doar dinamică. E fabuloasă și colosală. 

E fără precedent. Economiștii, scrie ziarul german Handelsblatt, nu fără invidie, le prezic britanicilor ”o creștere de 7% anul acesta, ceea ce ar fi un record postbelic. Bank of England își va corecta joi prognoza actuală proprie, care e și-a FMI, de 5%. În acest ritm, Regatul Unit va depăși nu doar zona euro, ci și Statele Unite”. 

Unde stânga nu obosește să compenseze politica înmulțirii exponențiale a datoriilor prin tăierea oricărui incipient elan postcovid, afirmând, în contra realității alegerii unor președinți și vicepreședinți de culoare, că America ar fi o țară ”structural rasistă” și ”rea”. 

E probabil, deci, ca, prin revanșa realității, republicanii de peste ocean să continue să-l contrarieze pe Joe Biden și pe doctrinarii partidului său și să-și adjudece victorii electorale substanțiale. Iar de ameliorarea sensibilă a situației economice de dincolo de Canalul Mânecii, să profite pecuniar, consistent, nu doar sutele de mii de români din Regat, ci și, politic și electoral, conservatorii premierului Boris Johnson. 

În ce privește stânga occidentală democrată, desființată parcă, vai, de cea extremistă, nu pare deloc rezonabilă prezumția că va învăța realmente, rapid, din eșecurile ei actuale și va reveni la pragmatism, despărțindu-se la timp și credibil de flirtul cu ideologiile radicale ale mișcărilor neomarxiste.