Îngheţul NATO-Rusia este un nou nivel al escaladării

Pe tonul glumeţ care deja îl caracterizează, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat că, "dacă apar afaceri urgente", NATO ar trebui să contacteze ambasada Moscovei de la Bruxelles, care însă se ocupă exclusiv de relaţiile bilaterale dintre Rusia şi Belgia.

Dacă între Rusia şi NATO ar exista relaţii normale, se presupune că ar exista o sumedenie de "afaceri urgente" despre care ar trebui discutat: Afganistan, tensiuni în regiunea Indo-Pacifică, terorism, migraţie la nivel mondial etc.

Chiar dacă nimeni nu a abrogat oficial acordul de înfiinţare a Consiliului NATO-Rusia, datând din 1997, de la începutul conflictului Rusia - Ucraina, în 2014, relaţiile dintre Moscova şi Alianţă sunt practic îngheţate.

Pentru preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, această ruptură este un pas logic. Nu doar fiindcă îi este, la fel ca întotdeauna, frică să nu pară "slab". Printr-un referendum considerat de mulţi fraudat, Putin s-a asigurat anul trecut că poate rămâne la Kremlin până în 2036, ceea ce practic îl face preşedinte pe viaţă.

Un nou îngheţ profund

De atunci, el a trecut la un nou stadiu al noului război rece, pe care-l poartă împotriva vestului, al cărui simbol suprem este NATO. El vede în subminarea, dacă nu chiar în distrugerea unităţii comunităţii transatlantice, nu doar garanţia securităţii regimului pe care l-a edificat în Rusia, ci chiar moştenirea sa lăsată generaţiilor viitoare.

Închiderea misiunii la NATO oferă Kremlinului pretextul, chiar dacă numai formal, de a escalada treptat tensiunile cu vecinii Rusiei. Mai întâi cu Ucraina, dar apoi şi cu Polonia şi Ţările Baltice. Pentru Putin, tensiunile de acest fel sunt un instrument puternic pentru a scinda vestul şi a provoca neînţelegeri în interiorul Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord.

Cum ar putea arăta această escaladare? Ar putea fi sub forma unei acţiuni militare, de genul blocării Strâmtorii Kerci din Marea Neagră sau poate chiar a unor porturi ucrainene. Cât priveşte flancul estic al NATO, Moscova ajută la apariţia unei crize a migraţiei la graniţa Lituaniei şi Poloniei cu Belarus, cu sprijinul dictatorului de la Minsk, Alexander Lukaşenko. Testarea capacităţii NATO de a-şi păzi frontiera este o componentă-cheie a tacticii Kremlinului.

Asul din mâneca lui Putin

Kremlinul este convins că astfel de politici vor fi de ajutor pentru a crea şi adânci o falie între "bunii" francezi, germani, italieni şi belgieni şi "răii" polonezi, cehi, lituanieni, letoni şi români.

Cu câteva săptămâni în urmă, ambasadorul Rusiei în Belgia, Alexander Tokovinin, a dat un prim exemplu privind aceste tactici.

Într-un interviu acordat unor ziarişti belgieni, diplomatul a elogiat Belgia fiindcă, spre deosebire de alte state europene pe care nu le-a numit, "nu provoacă probleme" în relaţiile cu Rusia. "Sunteţi o ţară rezonabilă", a spus el, pe tonul condescendent al unui administrator colonial. Şi imediat a trecut la un alt subiect important - cât de folositoare şi de profitabilă este pentru orice ţară europeană calitatea de client al gigantului energetic rus Gazprom.

Este iarăşi ceva simptomatic. Prezenta criză a gazului, pe care Moscova o foloseşte în interes propriu, încoronează un an extraordinar de norocos pentru Putin. Se suprapune summitului de la Geneva cu Joe Biden, care efectiv a pus capăt izolării Rusiei la nivel internaţional, victoriei social-democraţilor la alegerile generale din Germania (consideraţi concilianţi faţă de Moscova) şi vizitei subsecretarului de stat american Victoria Nuland la Moscova, pentru discuţii vizând dezarmarea şi potenţialul rol al Rusiei în rezolvarea problemelor din Afganistan.

Regimul din Rusia are un timp favorabil pentru a face reclamă conductei strategice de gaz Nord Stream 2. Principala sa armă este gata pregătită. De îndată ce a rupt legăturile cu NATO, Kremlinul o va folosi şi mai activ împreună cu alte capacităţi aflate la dispoziţie.