1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW
PoliticăStatele Unite ale Americii

Subestimarea voinței de putere a lui Trump este periculoasă

Michaela Küfner
16 noiembrie 2022

Donald Trump dovedește că nu va îngădui nimănui să îi curme drumul spre o nouă președinție - cu atât mai puțin alegătorilor. Este un pericol - nu doar pentru democrația americană, scrie Michaela Küfner.

https://p.dw.com/p/4JaVu
Donald Trump
Alegerile prezidențiale din 2024 sunt în vizorul lui Donald Trump, căruia îi este dor de Casa AlbăImagine: Andrew Harnik/AP/picture alliance

Chiar înainte de a rosti în Florida cuvintele pe care toată lumea le aștepta, Donald Trump a făcut apel la donații pentru candidatura sa din 2024. Aceasta după ce, „pentru a face America măreață din nou", el a anunțat că va candida din nou la președinție în 2024. Afirmația a fost urmată de minute întregi de aplauze din partea discipolilor politici adunați în jurul său la clubul de golf al lui Trump din Mar-a-Lago, Florida. "Fake news media" nu sunt binevenite.

Cel mai mare expert american în ”trumpism”, jurnalista Maggie Habermann de la New York Times, l-a descris nu o dată în mod grăitor pe Trump drept un bărbat care, atunci când este împresurat de îndoieli, alege întotdeauna atacul frontal. Nici momentul actual nu face excepţie. Pentru Trump este absolut logic să candideze acum, mai mult ca niciodată, după ce alegătorii americani i-au respins în mare parte candidații la alegerile „midterm“ din SUA.

Dorința de normalitate a republicanilor

Michaela Küfner
Corespondenta DW Michaela KüfnerImagine: DW

Mai ales în așa-zisele swing states precum Michigan, Arizona și Nevada, care votează în fel și chip, nici măcar trumpiștii nu au vrut să ofere votul lor cuiva care încă mai insistă cu minciuna alegerilor prezidențiale furate în 2020. 

Republicani de frunte vorbesc despre o "victorie a normalității" în alegerile pentru Congres. Numai că Trump face și el parte, de multă vreme, din normalitatea republicană. Însuși Ron DeSantis, probabil cel mai mare rival al său pentru candidatura republicană, care este numit în mod deschis "Trump cu creier", a fost făcut mare de Donald Trump. Nimic nu detestă mai mult Trump decât să vadă că cineva îndrăznește să iasă din umbra sa. Revoltat, el l-a numit pe DeSantis "ipocrit" de când acesta a început să se prezinte ca un posibil rival.

Mike Pence, fostul vicepreședinte al lui Trump, se încălzește și el pentru accederea în Biroul Oval. "Așa să-mi ajute Dumnezeu" este titlul cărții sale, care apare în librării săptămâna aceasta, însoțită de mai multe interviuri. Cartea "dezvăluie" amenințarea lui Trump din 6 ianuarie 2021, ziua în care Capitoliul a fost luat cu asalt. 

Ron DeSantis
"Trump cu creier" - guvernatorul Floridei, Ron DeSantisImagine: Marco Bello/REUTERS

O mulțime de rivali în propriul partid, rezultate slabe înregistrate de candidații săi la alegerile de la mijlocul mandatului și numeroasele investigații în curs de desfășurare împotriva sa, inclusiv pentru tentativa de amestec electoral în Georgia și pentru presupusele documente strict secrete deturnate, găsite la complexul său de golf Mar-a-Lago, te-ar putea face pe bună dreptate să crezi că, potrivit legilor valabile în politică, Trump nu se află momentan sub o zodie favorabilă. 

Trump, agentul divizării

Să nu uităm însă că acestea sunt chiar legile pe care el însuși le-a rescris de nenumărate ori. Arma sa politică este divizarea. Iar dacă va fi după cum îi poftește inima, procesele împotriva lui vor servi ca muniție electorală, invocându-le ca dovadă a "persecuției" la care este, chipurile, supus. Aproximativ o treime dintre alegătorii republicani împărtășesc această convingere. În pofida tuturor dezamăgirilor asociate cu Trump, chiar și în rândurile republicanilor, ei continuă să rămână uniți în susținerea sa. În cazul în care un număr mare de republicani vor simți că este cazul să salveze partidul de Trump în 2024, acest lucru s-ar putea întoarce împotriva sa. 

La urma urmei, o treime ar putea fi cu ușurință suficientă pentru a câștiga alegerile primare pentru candidatura republicană. Chiar și în caz contrar, Trump tot a câștigat, pentru că a deformat Partidul Republican după chipul său. Partidul nu se recunoaște pe sine.

Trumpismul a devenit un element permanent în politica americană. Chiar și independent de gazda sa politică, el se hrănește din divizarea societății americane. În cele din urmă, stabilitatea Occidentului și a democrației în lume depinde de limitarea acestei diviziuni. În cele din urmă, ticăloșia politică a lui Trump nu poate fi învinsă decât de majoritatea tăcută. Că ea există în toate taberele politice au arătat-o cu prisosință recentele alegeri americane.