”Pamblica” ar putea fi iertată

Nu atât incapacitatea lui de a rosti o frumoasă limbă literară este principalul defect al viitorului ministru al Educației. Cine ar putea nega că limba este locul în care se exprimă cel mai bine calitatea unei gândiri? Dar adevărul este că scandalul nu a făcut decât să oculteze esențialul. Viitorul ministru a primit susținerea a 30 de rectori de la universitățile din țară, care au semnat împreună o scrisoare în care sunt enumerate pe scurt calitățile relevante ale viitorului ministru. Și abia așa, citind scrisoarea (semnată ulterior de alți 15 rectori) am înțeles care este motivația centrală a sprijinului de care se bucură. Căci iată ce se spune în scrisoarea de susținere: ”Cu o personalitate dinamică, de luptător, alături de întreaga comunitate academică, domnul rector Popa a reușit transformarea Universității Ștefan cel Mare din Suceava în ceea ce este astăzi: un număr dublu de studenți, de patru ori mai multe programe de studii, o creștere majoră a fondurilor obținute din activitatea de cercetare și extinderea într-un ritm alert a infrastructurii universitare.”

Dar care sunt problemele sistemului universitar românesc? Unii ar spune că principalul defect este lipsa calității, inflația de facultăți fără acoperire academică, impostura extinsă la scară națională, ca să nu mai vorbim de fabricile de doctorate care au distrus orice reper intelectual veritabil. Faptul că mai toți demnitarii statului sunt posesorii unui titlul de doctor fraudat, asta în cazul în care pur și simplu o ultimă decență i-a împiedicat să devină doctori, nici nu mai contează, grav cu adevărat fiind că viața academică, ea însăși, a părut să piardă sensul performanței, căutând soluțiile facile și lucrative. Pe scurt, universitățile românești sunt contraselective, mizând preponderent pe cantitate. Cu siguranță că vom găsi, pe ici pe colo, destule excepții, dar tocmai pentru că sunt excepții nu vom discuta acum despre ele.

Să analizăm acum în detaliu fraza citată mai sus. Rectorul Popa este elogiat pentru că a reușit să obțină ” un număr dublu de studenți”. La prima vedere este un succes, cu atât mai mult cu cât în România numărul studenților este în descreștere și se află oricum sub media europeană. Dar statistica asta este lipsită de sens câtă vreme calitatea studiilor este cel puțin îndoielnică. Cei care cunosc viața universitară din intimitatea ei se plâng de două decenii fără încetare (în conversații private mai ales, căci subiectul este evident cel puțin delicat) de inflația de pretinși studenți care au ajuns pe băncile facultăților doar pentru că nu știau ce să facă sau pentru că un titlu este prețios în ierarhia ulterioară a veniturilor salariale. Deși numărul studenților români este prea mic față de ”standardul” european, ei sunt de fapt prea mulți prin raportare la investiția lor intelectuală reală.

Despre aceste lucruri se vorbește din păcate prea puțin în viața publică (excepție notabilă fac articolele unui Mihai Maci de la Universiatea din Oradea) și este de înțeles de ce. Cei de la universitățile cu tradiție se sfiesc să critice universitățile mici și în general cu toții se sfiesc întrucât trăiesc de fapt de pe urma acestor politici școlare ”inflaționiste”, care măresc numărul studenților pentru a spori finanțarea. Chiar dacă în fiecare zi ei deplâng în sinea lor starea jalnică în care a ajuns viața academică, dacă și-ar pierde și ultimii studenți pe care îi au, ar trebui să plece la rândul lor acasă. E o situație cu adevărat teribilă, ocolită cu grijă mereu chiar și de către aceia care ar putea să ducă mai departe lumina vieții intelectuale.

Dar dacă acestea sunt problemele privite din perspectiva dezinteresată a performanței academice, oamenii din domeniu, care depind de resursele de finanțare și așa puține, sunt înclinați să vadă lucrurile diferit, așa cum reiese din scrisoarea de sprijin citată mai sus.

A auzit însă cineva de vreun proiect de cercetare de la Suceava ? De unul care să fie luat în serios de cercetătorii din lumea largă? Dar pentru majoritatea cadrelor universitare din țară, Valentin Popa rămâne un succes, desigur în acest plan al criteriilor exterioare (număr de studenți, venituri, infrastructură etc) și chiar mai mult, este o promisiune că lucrurile nu vor lua pentru ei o turnură periculoasă. De exemplu, dacă ar fi fost propus un ministru care ar fi pledat pentru selecția mai strictă a studenților, dacă ar fi cerut analiza școlilor doctorale, așa cum s-a promis prin lege și încă nu s-a făcut, dacă ar fi cerut o ierarhizare a universităților care să fie luată în serios, atunci acesta nu s-ar fi bucurat de o prea mare popularitate.

Rectorul de la Suceava în schimb este garanția că nu se va întâmpla absolut nimic din toate acestea. ”Pamblica” rămâne un păcat de-a dreptul venial.