Panica este un sfetnic rău

După criză este înainte de criză – îi avertizau gurile rele pe cei gata să dea crezare optimiştilor de circumstanţă, convinşi că temuta criză din 2008/2009 a fost depăşită şi că ce a fost mai rău ar fi trecut.

Ceea ce pentru unii trece drept semnal al inevitabilului crash financiar este pentru alţii doar o readaptare a pieţelor financiare la realităţile date. Sau, o trezire la realitate.

Fiindcă ce părea a fi fost un boom economic s-a dovedit în cele din urmă a fi o nouă super îndatorare ale cărei dimensiuni sunt astronomice, practic, inimaginabile. În doar ultimele două decenii, muntele datoriilor publice mondiale a crescut de patru ori. Dar, cu toate pierderile la bursă, nu se poate vorbi încă de o nouă criză globală. Cel puţin deocamdată.

Recenta scădere de rating de ţară a Statelor Unite nu a fost o reală surpriză. Ele încă rămîn cea mai puternică economie a lumii chiar dacă, pentru moment, aceasta bate pasul pe loc, în timp ce datoriile continuă să crească. Totul, într-un ritm ce stîrneşte îngrijorarea gigantului chinez, cel mai mare creditor al Americii.

Verdictul emis de prea temuta agenţie de rating Standard&Poor’ se cere interpretat ca un semnal de alarmă. America trebuie din nou să producă şi nu doar să consume. Poate mai de temut decît un crash financiar sunt disensiunile ce macină clasa politică americană, ceea ce face ca achiziţionarea de obligaţiuni de stat să fie un gest riscant. Nu însă şi cel mai riscant.

La orizont se profilează primejdia ca ţările emergente să intre în colimatorul crizei. China, de pildă, în pofida spectaculosului ei dinamism economic, nu poate ţine inflaţia în frîu. Ceea ce face foarte probabilă spargerea bulei financiare. Efectele exploziei nu vor cruţa nici Germania, a cărei economie duduie încă din plin.

Ce se aude dinspre Europa?

Nimic încurajator. Dimpotrivă, vocabularul este împestriţat de toate variantele semantice ale termenului de salvare: umbrelă de salvare, pachet de salvare, colac de salvare.

Acum se manifestă din plin efectele negative ale primirii în zona euro a unor ţări precum Grecia şi Portugalia, cu economii inapte să facă faţă standardelor impuse de Bruxelles. Posibilul faliment al ţărilor din flancul sudic al Uniunii nu ar afecta catastrofal economia mondială, ci doar soliditatea monedei euro.

La urma urmei, falimentul unui stat nu înseamnă sfîrşitul lumii, ci poate deveni ocazia unui nou început.

Şi care este soarta cetăţeanului de rînd? Poate el intra în sarabanda vînzărilor şi cumpărărilor de obligaţiuni, acţiuni, fonduri? E prea tîrziu. Tot ce mai poate face este să se înarmeze cu răbdare şi stoicism.Turbulenţele vor mai dura cîteva zile sau săptămîni, furtuna va trece.

Cum va arăta lumea după aceea – aceasta este marea întrebare.

Autor: Henrik Böhme /Rodica Binder
Redactor: Ovidiu Suciu