Panica şi energia nucleară
15 martie 2011Exploziile, avariile şi scăpările succesive de radioactivitate la reactoarele centralei Fukushima 1 au speriat rău omenirea. Deşi guvernul nipon a reliefat luni că în Japonia nu se va produce un cataclism de anvergura celui de la Cernobîl, francezii, în mod evident, nu-i cred. Autoritatea franceză de securitate nucleară a re-estimat gravitatea accidentului nuclear japonez, cotându-l la 6 pe scara de la 0 la 7 a incidentelor.
Cel mai grav accident petrecut vreodată, cel de la Cernobâl, în 1986, a fost evaluat la gradul 7 pe scara evenimentelor nucleare şi radiologice INES, cu şapte gradaţii, valoarea 0 indicând absenţa oricărei anomalii. Prin comparaţie, accidentul extrem de grav care s-a produs în 1979 la Three Miles Island, în Pennsyalvania, a fost cotat la 5.
Nu e clar deocamdată dacă japonezii vor izbuti până la urmă să-şi pună sub control reactoarele serios avariate şi să evite marele cataclism al topirii miezului lor radioactiv. Experţii bâjbâie, nimeni nu ştie nimic cu precizie.
Dar în acest domeniu exagerările, angoasa şi panica sunt sfetnici foarte răi. Or, sub imperiul viiturii de imagini televizate din Japonia, pe mulţi europeni, şi în special pe germani şi austrieci, prin tradiţie mai ostili decât vecinii lor faţă de energia nucleară şi mai sensibili la riscurile ei, i-a cuprins o spaimă violentă de orice reactor atomic.
În reacţie, guvernul berlinez, aflat în faţa unor teste electorale importante, a cedat rapid la presiunea opoziţiei de stânga şi a opiniei publice şi a admis practic revizuirea întregii politici energetice a ţării. Un moratoriu de trei luni asupra recent hotărâtei prelungiri a intervalului de funcţionare a centralelor atomice germane se va solda cu închiderea celor mai vechi dintre ele.
În interesul sporirii securităţii nucleare, măsura în sine ar putea fi calificată drept salutară, cu atât mai mult cu cât o seamă de reactoare germane nu sunt doar caduce, din punct de vedere tehnic, ci şi extrem de vulnerabile la un eventual atac terorist.
Pe de altă parte, Germania nu e o ţară oarecare, ci superputerea economică a Europei. Adoptarea pripită, sub presiunea clipei, a angoasei şi a fricii, a unor decizii de asemenea anvergură, nu e doar un semn de populism şi politicianism îngust, ci indică şi o lipsă de maturitate democratică a societăţii, respectiv a clasei ei politice şi este, economic, un semn de rău augur.
Nu întâmplător Germania a revenit în toamna anului trecut la energia nucleară, a cărei abandonare, presupus definitivă, fusese hotărâtă, şi atunci pripit, de fostul cabinet de stânga al lui Gerhard Schröder, la începutul anilor 2000.
Fiindcă fără energie nucleară Germania devine şi mai dependentă de energia fosilă, ecologic rea, provenind din ţări şi regiuni nedemocratice precum Rusia şi lumea arabă.
În plus, spre a-şi satisface necesarul energetic Germania, a cărei economie e prea mare pentru a se limita la resurse de energie curată, va trebui să importe curent de la centralele nucleare din statele vecine.
Desigur, reevaluarea standardelor de securitate ale centralelor nucleare germane din perspectiva catastrofei nipone e o idee salutară.
Dar e clar că, pe de o parte, securitatea absolută nu există decât cu preţul, utopic, al renunţării la un tip de energie care continuă să asigure bună parte din prosperitatea întregii lumi civilizate. Iar pe de alta, că, în acest caz, va trebui ca şi restul Europei şi al lumii să urmeze exemplului german, ceea ce n-ar fi mai puţin utopic.
Autor: Petre IancuRedactor: Robert Schwartz