Parcul Görlitz din Berlin - unde marijuana e la ea acasă

Grupuri de oameni, cei mai mulți migranți din vestul și nordul Africii, unii dintre ei veniți ilegal în Germania, se adună în jurul băncilor din Parcul Görlitz. Aruncă priviri cu subînțeles trecătorilor, toate părând să spună: „Vrei niște iarbă? Hai, vorbește cu mine!“.

Parcul are o suprafață de 14 hectare și se află în cartierul Kreuzberg. Până la începutul anilor 1990, aici era depou de trenuri și depozit de cărbune. Apoi a fost transformat într-o oază urbană. În zilele însorite, localnicii vin aici la picnic. Se mai află aici o cafenea, terenuri de sport și chiar o mica grădina zoologică pentru copii.

Cei care au conceput parcul nu se gândeau niciodată că băncile vor deveni magazine pentru droguri, dar exact asta s-a întâmplat. Interesant este că localnicii nu par să fie deranjați de acest fenomen: stilul tipic ”laissez-faire” al berlinezilor.

Până și familiile de imigranți turci conservatori, cu femei purtând văl pe cap și rochii lungi până în pământ se relaxează la numai câțiva metri de băncile unde-și desfășoară dealerii afacerile.

Aceștia din urmă sunt originari din țări în care vânzarea și consumul de marijuana sunt ceva obișnuit, deși oficial ilegal. Dar cannabis-ul care se vinde în parcul din Berlin este cultivat în Europa și nu importat, ceea ce îi nemulțumește pe unii. ”Marijuana de aici nu e la fel cum e cea pe care o avem în Africa”, spune Marwin, un muzician plurilingv din Guineea-Bissau. ”Iarba din Africa e mult mai tare”.

În căutare de prieteni

Vânzătorii de marijuana din Parcul Görlitz au tendința de a se grupa pe etnii. În ziua în care noi am făcut o vizită acolo, în mijlocul parcului se aflau grupuri din Gambia și Guineea-Bissau. Marocanii stăteau în nord-vestul parcului. Marwin a povestit pentru DW că vânzarea de marijuana nu e singurul scop al dealerilor: ”Venim aici pentru a fi împreună cu oameni de aceeași cultură, pentru a vorbi limba noastră și pentru a face schimb de experiență”.

Mulți dealeri spun ca nu au alternativă. Fără permis de ședere, imigranții ilegali nu au dreptul să muncească. Potențialii angajatori se tem să le ofere locuri de muncă pe sub masă, povestește Ayoub, unul dintre marocani. ”Toți sperăm să găsim femei cu pașapoarte europene care vor să se mărite cu noi”. Ceilalți mișcă aprobator din cap. ”Este singurul mod în care putem dobândi un statut legal”.

La marginea societății

Ayoub și prietenii lui nu au avut prea mult noroc în ceea ce privește planurile lor matrimoniale. Cel mai în vârstă dintre ei e deja în Europa de 23 de ani, altul de 13, iar Ayoub de 8 și niciunul dintre ei nu și-a găsit o soție europeană, sau permis de ședere.

În urmă cu mulți ani, au ajuns în Europa în containere, tiruri sau vapoare. Nu s-au mai întors în Maroc de atunci, pentru că, așa cum spune Ayoub, ”s-ar putea să nu ne mai întoarcem niciodată aici, granițele sunt mai securizate acum”. ”Iar în Maroc nu avem de lucru”, adaugă unul dintre prietenii lui.

Și Marwin spune că ar avea puține șanse să-și găsească un job în Guineea-Bissau, iar în plus, ”fiecare african de aici are poate 10 membri de familie acasă, care depind de banii trimiși”.

Fuga de poliție

Vânzătorilor din parcul Görlitz nici nu le rămân mulți bani să trimită acasă la sfârșitul lunii. ”Câștigăm cam 20 – 30 de euro pe zi, nu mai mult”, susține Foday, unul dintre imigranții din Gambia. Și Ayoub spune cam același lucru. Pentru că marijuana se vinde cu 10 euro gramul, ar fi destul de ușor să ajungi la un profit de 30 de euro. Dar cu atâția dealeri, concurența e mare.

Comercializarea cannabis-ului e ilegală în Germania, iar acest lucru probabil că nu se va schimba în curând. Pentru a minimaliza riscul de a fi prinși de poliție și arestați, dealerii din Parcul Görlitz își ascund marfa în gropi în pământ și lucrează în echipe. În timp ce unul discută cu clienții, alții aduc marfa sau se uită după patrulele de poliție, care trec zilnic pe acolo.

În haine civile

Jens Berger, purtător de cuvânt al poliției din Berlin, a declarat că în Parcul Görlitz au fost arestate 1.568 de persoane între lunile ianuarie și iulie ale acestui an. Dintre ei, 1.159 au fost arestați pentru comercializare de droguri.

”Nu există nicio lege care să tolereze vânzarea de droguri în parc”, a declarat Berger. ”Parcul e traversat zilnic de nenumărați agenți de poliție. Dar trec neobservați, pentru că sunt îmbrăcați în haine civile”.

În Parcul Görlitz se vinde cel mai des marijuana, unul dintre drogurile recreaționale preferate de europeni, dar nu numai.

”Vând de toate”, ne spune o agentă, arătând diverse pungi de plastic pe bancheta din spate a mașinii de poliție, parcată la una dintre intrările în parc. ”Aceste mici sfere sunt heroină. Cele sub formă de con sunt crystal meth. Iar pastilele albastre sub formă de inimă sunt ecstasy”. ”Încă nu știm ce e aici”, spune polițista, arătând spre o pungă cu un praf galben.

După o oră de căutări, poliția a găsit aproximativ 12 pungi de plastic pline cu narcotice. După percheziție, cei mai mulți vânzători nici nu au părăsit parcul, ci s-au mutat pur și simplu câțiva metri mai în spate, așteptând ca poliția să plece.

Câștiguri modeste

Foday, Marwin and Ayoub ne-au povestit că dealerii sunt ridicați de poliție foarte rar. ”Dacă ne găsesc cu marfa asupra noastră, ne-o confiscă, împreună cu toți banii pe care-i aveam, apoi ne spun să plecăm”, povestește Foday. Ofițerii adună dovezi, care includ droguri și bani lichizi, și scriu un raport de infracțiune. Iar o copie a acestui raport este înmânată celui arestat.

Tot ceea ce se întâmplă în continuare depinde de procuror, care decide dacă îl trimite sau nu în judecată. În caz de recidivă, șansele de a fi trimis în judecată cresc. Dar chiar dacă judecătoria găsește un imigrant ilegal vinovat de contrabandă cu droguri și îi ordonă să părăsească țara, nu înseamnă că acesta va și pleca. Unul dintre marocani a povestit că a stat trei luni la închisoare pentru o infracțiune cu droguri, după care i s-a ordonat să părăsească țara. Dar nu a făcut-o.

Ayoub și prietenii lui sunt în Berlin de ani de zile, trăind la marginea societății, fără documente. Iar șansele ca statutul lor să se schimbe sunt minime.

Toate numele folosite în acest articol sunt fictive, pentru a proteja identitatea celor care au acceptat să ne ofere interviuri.