Pericolul terorismului islamist provoacă schimbări majore

În Danemarca de pildă s-a produs o alunecare spre dreapta fără precedent. Iar în Orientul Mijlociu terorismul islamist ameninţă să incendieze noi zone ale regiunii, atrăgând Israelul în conflictul sirian.

Prefiguram, într-un eseu intitulat „Mentalitatea deşertică”, scris în urma atentatelor de la nine/eleven, o îndelungată confruntare globală cu extremismul, soldată în cele din urmă cu reformarea şi modificarea din temelii a lumii islamice. Or, deocamdată, reacţiile la extremismul islamist, la atentatele, barbariile şi agresiunile militare ale grupărilor teroriste au aerul că ar putea schimba mai întâi, din temelii, chiar lumea liberă.

Această schimbare se întrevede în varii zone ale globului. La frontiera sudică a Bătrânului Continent, în speţă în Orientul Mijlociu, ofensiva teroristă de pe frontul controlat de gruparea al Nusra, afiliată reţelei al Quaida, ameninţă direct scindata populaţie druză. Împărţită de o parte şi de alta a frontierei siro-israeliene, această minoritate naţională şi religioasă, manifestând, prin tradiţie, o puternică loialitate faţă de guvernele centrale ale ţărilor în care trăieşte, se găseşte sub focul teroriştilor islamişti şi s-ar putea confrunta cu o tragedie fără seamăn.

Încercarea druzilor israelieni de a-i ajuta pe fraţii lor de pe teritoriul sirian, care i-au rămas loiali guvernului de la Damasc, ar putea implica rapid statul evreu în războiul civil sirian. Ceea ce ar putea isca un incendiu regional ori global, greu de zăgăzuit.

Modificări de anvergură au loc şi în nordul Europei. Unde cetăţenii scandinavi conferă succese electorale din ce în ce mai notabile populiştilor dreptei radicale ori populiste. Speriaţi de terorismul islamist şi, în genere, de consecinţele unei imigraţii care li se pare scăpată de sub control, alegătorii danezi s-au exprimat net mai clar decât prevăzuseră sondajele, dând câştig de cauză conservatorilor şi mai cu seamă dreptei anti-imigraţioniste din Partidul Poporului.

Guvernul social-democratei Helle Thorning-Schmidt s-a trezit debarcat. Şefa executivului şi-a admis rapid înfrângerea, întrucât Thorning-Schmidt şi-a pierdut pe drum aliaţii de stânga din „Blocul Roşu”, anemiaţi de vot. Paradoxal, partidul ei social-democrat a reuşit să redevină cea mai puternică grupare din ţară. Dar acest succes relativ e problematic. Căci, inspiraţi poate de accesele naţionaliste marca Ponta şi mânaţi de alunecarea spre dreapta a electoratului, social-democraţii danezi şi-au asumat şi ei, într-o campanie dominată de tema azilului politic şi de ajutoarele sociale alocate imigranţilor, lozinci discutabile, frizând radicalismul de dreapta.

Pe viitor, Danemarca se va vedea aşadar condusă de o coaliţie de centru-dreapta în frunte cu liberal-conservatorul Lars Loekke Rasmussen, liderul formaţiunii Venstre, care, din nou paradoxal, a pierdut şi ea 13 mandate, dar e totuşi propulsată la putere graţie coaliţiei din care vor face parte populiştii.

Mizând pe revendicări de limitare strictă a imigraţiei, cei din urmă au reuşit să-şi dubleze spectaculos zestrea de voturi. Au strâns peste 20 de procente, au parvenit pe poziţia a doua pe lista celor mai puternice forţe politică din ţară şi au transformat faţa Danemarcei. În fruntea guvernului se va afla pentru prima dată un premier dintr-un partid mai slab decât cel social-democrat, din opoziţie şi, totodată, mai redus, ca dimensiuni, decât Partidul Poporului condus de Kristian Thulesen Dahl, gruparea populistă a partenerului de alianţă.

Partea cea mai curioasă a acestei ample modificări, pentru mulţi uimitoare, ţine de faptul că s-a petrecut nu într-un moment de criză, ci într-o fază de creştere economică daneză, cuplată cu o rată din ce în ce mai redusă a şomajului.

În consecinţă, explicaţia ei firească rezidă, în mare măsură, în reacţiile virulente pe care le-au iscat în Danemarca înspăimântătoarele atentate teroriste islamiste şi antisemite comise la începutul acestui an la Copenhaga şi Paris.

La stânga spectrului politic occidental mulţi vor fi tentaţi să interpreteze mesajul recentelor scrutine scandinave ca unul strict xenofob. Ceea ce riscă să fie un reducţionism deopotrivă dezastruos şi eronat. Dezastruos, căci mulţi ar plonja în ceaţă şi ar putea considera că danezii ar fi înnebunit chipurile subit. Că ar fi cu toţii ispitiţi ori împinşi să creadă, în răspăr cu adevărul, că imigraţia ar constitui în genere o ameninţare, când, de fapt, e un vădit prilej de îmbogăţire şi o mare şansă pentru societăţile deschise. Şi eronat, căci periculoasă nu e decât libera mişcare a extremiştilor. În fapt, recentele alegeri daneze, suedeze şi finalndeze documentează o clară dorinţă a scandinavilor de ameliorare decisivă a situaţiei integrării unei părţi a imigranţilor din nordul Europei. În speţă a celor ce refuză să-şi asume libertatea, democraţia, statul de drept, şi, în genere, valorile occidentale.

Concomitent, în Orientul Mijlociu, neintervenţionismul practicat ani la rând în Siria de puterile apusene şi de Naţiunile Unite se răzbună acum printr-o destabilizare regională care ar putea lesne sfârşi într-un cataclism.