1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW
PoliticăGlobal

China, Trump și următoarea "lebădă neagră"

Arthur Sullivan
7 ianuarie 2024

Ultimii ani ne-au învățat că economia globală se află sub imperiul imprevizibilului. Prin urmare speranța într-o oarecare stabilitate economică anul acesta s-ar putea dovedi nerealistă.

https://p.dw.com/p/4anLa
Economia mondială
Economia globală la răscruceImagine: Kheng Ho Toh/PantherMedia/imago images

Ultimii ani s-au dovedit a fi agitați pentru economia globală. La 31 decembrie 2019, Organizația Mondială a Sănătății era notificată în legătură cu apariția unor cazuri misterioase de pneumonie în China. Până în luna martie, pandemia de COVID-19 avea să blocheze lumea și să dea o lovitură dură creșterii economice globale în următorii doi ani. 

Când lumea să pregătea să lase în urma ei această criză are loc o nouă catastrofă, odată cu invazia Rusiei în Ucraina, în februarie 2022. Prețul petrolului a crescut vertiginos, alimentând inflația. Lanțurile de aprovizionare, deja bulversate de pandemie, au fost perturbate și mai mult. Europa a încetat în mod dramatic comerțul cu cel mai mare partener energetic al său.

Anglia, Wrexham
În 2020, anul pandemiei, lumea intra în "lockdown" Imagine: Andrew Mccoy/SOPA Images via ZUMA Wire/picture alliance

Pe acest fundal au avut loc și alte trepidații semnificative - prăbușirea criptomonedelor, revoluția muncii de acasă și prezența tot mai vizibilă a inteligenței artificiale în viața profesională de zi cu zi. A fost o perioadă dificilă, ca să nu spunem altfel. 

Acum, în 2024, se îndreaptă economia globală spre un răgaz și o stabilitate de care este mare nevoie? Nu știm. 

Imaginea de ansamblu

Evenimentele dramatice din ultimii ani au lăsat o grea moștenire economică. 

Deși inflația a încetinit semnificativ în economiile avansate ale lumii, ratele dobânzilor rămân ridicate. Nu există nicio certitudine cu privire la momentul în care acestea ar putea scădea, băncile centrale fiind reticente în a acționa rapid, pe fondul îndoielilor că inflația nu a fost cu adevărat domolită.

Unii experți consideră că efectele înăspririi politicii monetare vor începe să se facă simțite în 2024, după ce în 2023 nu au avut impactul scontat. 

"Economia globală nu a slăbit atât de mult pe cât ne așteptam, date fiind toate șocurile prin care a trecut. Credem că o parte din această situație este doar o chestiune de timp", spune Adam Slater, economist la Oxford Economics, în dialog cu DW. Slater se așteaptă ca anul acesta creșterea globală să fie considerabil "mai slabă" și nu exclude recesiuni tehnice.

Creșterea PIB-ului global nu va fi foarte diferită în 2024 față de 2023, spun unii experți, care anticipează chiar o încetinire. Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) se așteaptă la o creștere globală de 2,7% în acest an, în scădere de la 2,9% în 2023. La rândul lor Fondul Monetar Internațional se așteaptă la o creștere de 2,9%, în timp ce Banca Centrală Europeană a prognozat o rată de 3%.

BCE, Germania
Sediul Băncii Centrale Europene, Frankfurt, GermaniaImagine: Florian Gaul/greatif/picture alliance

Să nu uităm însă că există și o mulțime de variații regionale. De pildă, FMI se așteaptă la o creștere mult mai puternică în SUA decât în China sau în Europa. 

Cu ochii pe dragon

Răcirea economiei Chinei trebuie urmărită îndeaproape în 2024, dacă ne gândim la importanța enormă a celei de-a doua economii ca mărime din lume pentru întregul glob. "China este importantă pentru creșterea globală și este importantă la nivel regional în Asia dat fiind dinamismul acestei economii", spune Slater de la Oxford Economics. 

Sushant Singh, de la Center for Policy Research din India, spune că o întrebare esențială pentru 2024 este dacă economia Chinei "se revigorează sau se scufundă".

La începutul acestui an, Banca Mondială a avertizat că anemia economică a Chinei va cântări puternic asupra întregii Asii de Est, în mod tradițional unul dintre marile motoare economice ale lumii.

William Reinsch, de la Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale (CSIS) din Washington, este ceva mai optimist în legătură cu China: "Una dintre caracteristicile interesante ale economiilor controlate de stat este capacitatea lor de a amâna consecințele propriilor greșeli. Liderii politici le vor spune băncilor să împrumute un sector sau altul. Le vor spune companiilor că nu trebuie să dea faliment, ori, dimpotrivă, că e obligatoriu să dea faliment, ca să se transmită un semnal. Guvernul este cel care ia deciziile".

 «MSC Gülsün»
China - cea mai mare navă portcontainer din lume, «MSC Gülsün»Imagine: MSC/dpa/picture alliance

Reinsch spune, în interviul oferit DW, că previziunile privind o implozie a economiei chineze sunt departe de adevăr, chiar dacă recunoaște că există îngrijorări economice serioase în acea țară.

"Chinezii au avut câteva sectoare de export puternice, începând cu bateriile pentru vehicule electrice, o serie întreagă de categorii de electronice de consum, minerale și altele. O bună parte din economia lor este foarte competitivă la nivel global, iar acest lucru nu se va schimba".

Cât de mult cumpără China în Europa?

Cu toate acestea, îngrijorări stârnește situația din Taiwan. Deși întâlnirea recentă dintre Xi Jinping și Joe Biden a sugerat un oarecare dezgheț în relațiile dintre SUA și China, posibilitatea unei invazii chineze în Taiwan amenință perspectivele economiei globale ca puține alte eventualităţi.

Deși o invazie rămâne puțin probabilă (aceasta ar declanșa un șoc de proporții uriașe), Reinsch subliniază că situația din Taiwan îngrijorează cu adevărat.

"Xi se gândește la ce lasă în urma lui, iar unul dintre lucrurile pe care vrea să le facă este să pună ultima piesă în puzzle", a spus el.

Ucraina, alimentele și combustibilul

În timp ce un conflict în Taiwan rămâne posibil într-un viitor mai îndepărtat, războiul din Ucraina are și va continua să aibă probabil o influență semnificativă asupra economiei globale în 2024.

Pentru Sushant Singh, situația din Ucraina reprezintă cea mai importantă variabilă. "Războiul dintre Rusia și Ucraina afectează în mod direct trei lucruri: alimentele, îngrășămintele și combustibilul, cu impact substanțial asupra unui mare număr de oameni, în special în sudul global".

Mai bine de 150 de drone s-au abătut asupra Kievului în prima zi a anului
Războiul din Ucraina continuă. În prima zi a noului an, Rusia a declanşat un amplu bombardament asupra ţării vecineImagine: Efrem Lukatsky/AP/dpa/picture alliance

Războiul a avut urmări profunde asupra piețelor globale de energie și de alimente în ultimii doi ani, cei mai afectaţi fiind cei mai săraci oameni din lume. 

Singh spune că există o problemă mai generală legată de modul în care previziunile și analizele economice tind să se concentreze asupra țărilor mai bogate, fără a se apleca suficient de mult asupra lumii în curs de dezvoltare și a problemelor economice grave cu care acestea se confruntă, mai cu seamă că, în multe privințe, ele s-au agravat de la pandemie încoace.

Analistul oferă exemplul Indiei, unde, spune el, ratele ridicate de creștere maschează realitatea vieții pentru marea majoritate a populației țării. Guvernul indian a anunțat recent că va oferi cereale gratuite pentru mai mult de 800 de milioane de persoane din această țară. 

"Dacă viitorul ar fi fost atât de luminos, nu ne-am fi uitat la două treimi din țară cărora domnul Modi le-a promis rații alimentare gratuite pentru următorii cinci ani", a subliniat el.

Febra alegerilor

India este una dintre cele câteva țări în care vor avea loc alegeri în acest an. De fapt, 2024 este cel mai mare an electoral din istorie, peste patru miliarde de oameni urmând să meargă la urne în întreaga lume. România, Brazilia, Pakistan, Indonezia, Turcia, Mexic, Bangladesh și, posibil, Marea Britanie, se numără printre țările care vor organiza alegeri importante.

Deși multe dintre ele au o importanță economică globală, alegerile prezidențiale din SUA sunt greu de ignorat, ele fiind de departe cele mai importante. Donald Trump îl devansează în prezent pe președintele Joe Biden în sondaje și ar putea fi ales în noiembrie pentru ceea ce ar putea fi un al doilea mandat istoric.

Iowa Waterloo 2023 | Donald Trump
Donald Trump ar putea reveni la Casa Albă în urma alegerilor din 2024 din Statele Unite ale AmericiiImagine: Kamil Krzaczynski/AFP/Getty Images

Având în vedere modul în care a purtat un război comercial cu China în timpul primului său mandat, perspectiva revenirii lui Trump la putere provoacă neliniște. 

"Ar fi un șoc uriaș. Trump vorbește deja despre taxe vamale generalizate și despre o serie de lucruri pe care le-aș numi cutremurătoare", spune William Reinsch. "Puteți fi încrezători că restul lumii va reacționa. Cu siguranță, va reacționa". În cazul în care va câștiga, Trump va prelua funcția la începutul anului viitor.

Trump dublează taxele vamale pentru oţelul şi aluminiul turcesc

Există apoi o gamă largă de factori și evenimente posibile spre care marii oameni de afaceri și economiștii își îndreaptă privirea în 2024. Tranziția spre economia verde în mai multe sectoare și dezvoltarea rapidă a inteligenței artificiale vor deveni probabil și mai importante în discuțiile de afaceri.

Însă așa cum ne-au dovedit evenimente cum ar fi pandemia sau războiul din Ucraina, de multe ori lucrurile imprevizibile sunt cele care au cel mai mare impact. 

"Ceea ce mă îngrijorează mai mult sunt evenimente de tip "lebădă neagră", imprevizibile, și care provoacă reacții cataclismice", a conchis Reinsch.