Perspectivele unui Parchet European

Comisia pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor a apreciat că propunerea Comisiei de la Bruxelles privind înfiinţarea unui Parchet European nu este conformă cu principiul subsidiarităţii. Dacă un sfert din parlamentele naţionale adoptă un aviz motivat privind încălcarea principiului subsidiarităţii, Comisia de la Bruxelles va fi nevoită să modifice textul sau să renunţe cu totul la propunerea sa. Ştim deocamdată că mai mult de un sfert din statele membre au iniţiat un proces de dezbatere parlamentară asupra acestui subiect: Franţa, Germania, Spania, Malta, Polonia, Suedia, Olanda, Cipru, Slovenia şi România.

Dezbaterile au fost diferite de la o ţară la alta, dar în general s-a observat reticenţa unor state faţă de apariţia unui organism centralizat care ar coopera foarte greu cu autorităţile naţionale. Potrivit propunerii de la Bruxelles, Parchetul European, ar fi condus de un procuror numit de Comisie cu aprobarea Parlamentului european pentru un mandat de 8 ani fără posibilitatea reînnoirii lui. Procurorul şef ar fi asistat de adjuncţi numiţi de asemenea de Comisie şi de procurori delegaţi în statele membre pe care îi numeşte şi îi revocă el însuşi.

Francezii şi germanii, în schimb, deşi s-au pronunţat în principiu în favoarea proiectului, au propus o formă colegială, care ar permite conducerea Parchetului prin rotaţie. Această formă mai suplă ar favoriza, în optica franco-germană, o mai bună integrare a noii instituţii în sistemele naţionale permiţându-i să fie mai uşor acceptată de practicienii statelor membre.

Aşadar se pare că propunerea Comisiei, cel puţin în forma sa iniţială, se află în cumpănă. În linii mari înfiinţarea unui astfel de organism este posibilă pe baza articolului 86 al Tratatului de la Lisabona. Scopul său ar fi să combată infracţiunile privitoare la fondurile nerambursabile ale Uniunii Europene, dar există şi posibilitatea de a extinde competenţele unui asemenea parchet şi asupra criminalităţii organizate transfrontaliere.

În luna iulie a acestui an preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso a lansat propunerea înfiinţării Parchetului European, argumentând că “propunerea va consolida în mod decisiv protecţia banilor contribuabililor şi combaterea eficace a fraudelor asupra fondurilor UE.” Cu aceeaşi ocazie, vicepreşedintele Comisiei, Viviane Reding, făcea apel la statele membre “să sprijine acest proiect important astfel încât Parchetul European să înceapă să funcţioneze din 1 ianaurie 2015.”

Argumentul principal pe care îl aduce Comisia de la Bruxelles este că vinovaţii sau suspecţii de infracţiuni cu fonduri europene se folosesc de subterfugiile puse la dispoziţie de jurisdicţiile naţionale pentru a scăpa nepedepsiţi. Există într-adevăr o mare diversitate de situaţii care dau de gândit. Dacă, de pildă, Lituania i-a condamnat pe 88% din cei cercetaţi pentru fraude, Finlanda, 91,7% , Belgia 64,3%, Franţa 75%, Germania 57%, în România numai 23,4% au fost condamnaţi. Există şi procente mai scăzute în Grecia. Media europeană este de 42,3% condamnări. Statistica este cu siguranţă înşelătoare, dar spune, totuşi, câte ceva. În opinia Comisiei, infiinţarea unui Parchet European ar conduce la ameliorarea acestei situaţii, cu toate că dosarele instrumentate de procurorii care ar fi numiţi la Bruxelles ar fi judecate tot de instanţele naţionale.