1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Peste 200 de euro pe hârtie, pentru eutanasierea unui câine în România

20 aprilie 2011

ONG-urile europene protestează faţă de eutanasierea câinilor vagabonzi în România. În acest timp, la Bucureşti se aşteaptă votarea proiectului de lege privind uciderea maidanezilor.

https://p.dw.com/p/RIzq
Imagine: DW/Nenad Velickovic

La 19 aprilie, ar fi fost planificat la Camerei Deputaţilor votul proiectului de lege privind situaţia câinilor vagabonzi în România. În timp ce atât în Bucureşti, cât şi în vestul Europei au loc nenumărate demonstraţii împotriva brutalităţii faţă de maidanezii din România, legea ar putea permite eutanasierea câinior fără stăpân, care nu sunt adoptaţi timp de 30 de zile.

Iubitorii de animale au ieşit în stradă la Berlin, Bucureşti, sau Paris, în ultimele săptămâni, cerând neadoptarea acestei legi şi respectarea drepturilor animalelor, conform normelor europene. În capitala Germaniei, România a fost numită “Land des Todes” (“ţara morţii”) de către cei peste 150 de protestatari, care s-au adunat în faţa Ambasadei României la Berlin şi a Bundestag-ului.

Uciderea câinilor nu e o soluţie

NGO-urile spun însă că eutanasierea nu reprezintă nicidecum o soluţie viabilă pentru diminuarea numărului de câini vagabonzi. Rezolvarea problemei stă în îngrijirea câinilor şi în controlul reproducerii lor, pe termen lung.

“Vier Pfoten”, o organizaţie internaţională de protecţie a animalelor, cu sediul central la Viena, a asigurat în ultimii zece ani castrarea a peste 70 000 de câini fără stăpân, din România. Printr-un vot pozitiv s-ar legifera de fapt uciderea în masă a acestor animale, a declarat pentru Deutsche Welle Ioana Dungler, director al Departamentului de proiecte internaţionale, din cadrul organizatiei:

“Oamenilor li se spune că e o lege care va rezolva problema câinilor fără stăpân şi că va lăsa la latitudinea primăriilor, să găsească soluţia potrivită. Dar de fapt, se legiferează omorârea în masă a acestor animale, fără a se lua măsurile de prevenire a cruzimii, şi aşa mai departe.”

Flash - Galerie Orchideenfächer in Deutschland Tierarzt mit Hund
Rezolvarea problemei maidanezilor stă în îngrijirea câinilor şi în controlul reproducerii lorImagine: picture-alliance/ dpa

În Bucureşti îşi duc traiul pe străzi în jur de 40 000 de câini comunitari, conform statisticilor oferite de unele NGO-uri. Teama locuitorilor de a nu fi atacaţi e deseoori justificata. Din păcate însă, nu mulţi români înţeleg că animalele sunt fiinţe care au dreptul la o viaţă cel puţin normală.

Omorâţi pe banii contribuabililor

“Teama faţă de câinii fără stăpân e la acelaşi nivel cu teama de câini în general”, spune Ioana Dungler. “Foarte mulţi oameni se tem de câini, indiferent dacă au lesă, botniţă, sau că sunt fără stăpân. În Bucureşti şi în alte oraşe din România, mulţi dintre aceşti câini au nume, persoane care îi protejează. Poate să pară paradoxal, dar primii care nu doresc să vadă câini pe stradă sunt iubitorii de animale. Nu se doreşte ca ei să fie pe stradă şi să se înmulţească la nesfârşit”.

Membrii Parlamentului European şi Vicepreşedintele Grupului pentru Bunăstarea şi Conservarea Animalelor, Elisabeth Jeggle, au făcut de asemenea un apel la salvarea vieţilor câinilor comunitari în România. Soarta lor rămâne însă nimic altceva decât un instrument politic şi o sursă de bani pentru administraţiile locale, a mai precizat reprezentanta “Vier Pfoten”.

“Felul în care oamenii pot fi sensibilizaţi este nu numai aspectul uman, relaţia om- câine, ci şi cel material, economic. Pentru că de ani de zile, se omoară în România animale pe banii contribuabililor. Românii nu au ocazia să vadă cifrele vehiculate de unele primării pentru eutanasiere. De exemplu Braşovul- 200 de euro pentru o eutanasie. Slatina, un oraş care nu are străzi asfaltate şi se confruntă cu multe alte probleme- 218 euro pentru eutanasierea unui câine. Aceste preţuri ascund cu totul altceva decât dorinţa de a rezolva problema. Din păcate, cetăţenii nu au acces la aceste informaţii."

În plenul Camerei Deputaţilor s-a amânat până după Paşti votul proiectului de lege, privind situaţia câinilor comunitari.

Autor: Lavinia Piţu, DW-Berlin