Pofte belicoase

Iată două din subiectele comentatorilor occidentali. Cei germani se opresc şi asupra revendicărilor suprinzătoare, ba chiar, din unghiul multora, şocante, avansate de preşedintele Germaniei. Joachim Gauck a subliniat că începe o eră nouă, în care germanii nu vor mai putea să se derobeze de datoria de a-şi asuma unor rol extern activ, inclusiv militar, şi de a pune mâna pe arme, de pildă întru apărarea unor civili ameninţaţi.

Într-o atmosferă saturată de multe decenii, precum cea din Republica Federală, de ideea că replica la dezastrul nazist ar fi, chipurile, pacifismul cu orice preţ, cuvintele preşedintelui par să-i fi traumatizat pe unii comentatori, situaţi, mai cu seamă, la stânga spectrului politic.

„Oare ce l-o fi apucat pe Joachim Gauck?" - se întreabă, excedat, ziarul bavarez Nordbayerischer Kurier. Care crede că preşedintele n-ar fi sesizat că germanii tocmai se retrag din Afganistan şi că pe şeful statului german l-ar paşte „pericolul de a vorbi fără şir”, de „a nu realiza ce e recomandabil şi ce nu” şi de „a pătrunde pe un teren minat”...

Unde ar fi ascunsă, eventual, cea mai explozivă „mină” aflăm din Süddeutsche Zeitung. Ziarul de stânga din München o identifică în sintagma cu privire la „debutul unei ere noi”, care ar sugera că „pacifismul ar fi avut înainte (vreme) justificarea lui”, dar că, „deşi preşedintele n-a spus-o explicit, trauma vinovăţiei naziste ar fi de domeniul trecutului”.

Ziarul bavarez îi solicită preşedintelui să „dezamorseze urgent explozibilul” care ar fi conţinut în mina acestui mesaj.

Alţi observatori, mai puţin obsecvioşi faţă de varii tabuuri pasămite justificate de istorie, se arată net mai adecvaţi la realităţile germane şi globale actuale.

Badischen Neuesten Nachrichten de pildă aminteşte că „Republica Federală e un stat nu doar puternic economic, ci şi apreciat ca partener de încredere şi deci influent, care, ca atare, nu poate alege permanent doar drumul minimei rezistenţe. A susţine în lume valorile democraţiei şi drepturilor omului implică şi obligaţia de a le apăra, inclusiv cu militari, când sunt călcate în picioare în ţări ca Afganistan, Sudanul de sud ori Republica Centrafricană”, relevă ziarul din Karlsruhe.

Nici Kölner Stadtanzeiger nu crede câtuşi de puţin că pe Gauck l-ar fi apucat pofte megalomane sau belicoase. Ziarul aminteşte că şi pentru Gauck războiul reprezintă, după cum s-a exprimat tot el mereu, doar „ultima raţiune”. Dar cotidianul renan crede că focarele de criză actuale ar dovedi că toate recursurile la forţa armelor ar fi o expresie a eşecului.

De altă părere e Märkische Oderzeitung, care aminteşte că preşedintele revendică pentru a doua oară ca Germania să-şi asume răspunderi sporite. Ziarul cere o dezbatere publică serioasă pe această temă, ştiut fiind că alternativa la o intervenţie militară, când sunt omorâţi oameni nevinovaţi, este să se asiste pasiv la aceste crime în masă. În fine, Neue Westfälische îl elogiază pe preşedintele Germaniei şi pune degetul pe rană, amintind că şi Germania nazistă a trebuit eliberată manu militari de către aliaţi, că, „după cum s-a exprimat predecesorul lui Gauck, Richard von Weizsäcker, combaterea răului reclamă uneori violenţa”.

Care debordează pe moment în Irak şi Ucraina răsăriteană. SIIL sau ISIS, cum i se mai spune armatei de terorişti islamişti suniţi care a cucerit săptămâna trecută vaste teritorii ”ameninţă nu doar puterea (şiită) de la Bagdad şi integritatea statului irakian", ci, după cum relevă norvegianul Aftenposten, atât Orientul Apropiat, „cât şi America şi Europa”. Prin urmare, potrivit comentatorilor norvegieni, SUA şi Iranul ar „avea un interes comun” să împiedice apariţia unui stat sunit care să constituie deopotrivă o bază sunită militantă şi totodată una teroristă antioccidentală.

Ce-i de făcut? Unele voci se exersează în continuare nu doar în a atribui exclusiv americanilor (şi intervenţiei din 2003) vina pentru actuala situaţie (creată, vădit, în realitate, în primul rând de restanţele siriene, precum şi de prematura retragere a SUA), ci şi în a face afirmaţii iresponsabile. Potrivit lor ar fi chipurile optim să nu se întreprindă nimic. În favoarea unei politici a struţului se exprimă, de pildă, la Londra, ziarul de stânga The Independent, potrivit căruia ar fi rău să se disloce militari şi orice ajutor financiar sau militar pentru guvernul de la Bagdad, care i-ar putea alimenta pe terorişti, intervenţia cu dorne nefiind nici ea recomandabilă.

La Amsterdam, de Volkskrant cere administraţiei Obama să-şi clarifice în fine politica faţă de Irak, în timp ce Frankfurter Allgemeine Zeitung se teme că acutizarea crizei irakiene ar putea să o facă uitată pe cea ruso-ucraineană. Ziarul cere, în mod salutar, ca, „de dragul securităţii sale, Occidentul să se ocupe de ambele conflicte, chiar dacă ameninţarea unui stat terorist islamist la porţile Europei e un pericol nemijlocit mai lesne de sesizat decât cel al Rusiei, care încearcă să-şi extindă influenţa prin violenţă în spaţiul postsovietic”.