„Politică și geopolitică” de Oleg Serebrian

Înainte să devină politician, actualul vicepremier în guvernul Republicii Moldova, responsabil de dosarul transnistrean, s-a dedicat studiului, a publicat mai multe cărți de geopolitică. A fost șef de partid și parlamentar, ulterior ambasador al Republicii Moldova la Paris și la Berlin, este un mare cunoscător al politicii europene.

De câțiva ani, Oleg Serebrian și-a asumat cu succes și identitatea de scriitor – vocație impregnată de apetitul său pentru istorie și psihologie. Ca autor de literatură a publicat saga familiei Skawronski – un clan româno-austriac, de origine nord-bucovineană. E vorba de romanele „Cântecul mării” (2011, apărut și în traducere germană în 2022), „Woldemar” (2018) și „Pe contrasens” (2021, cu o ediție poloneză în 2023). Opere de ficțiune scrise în paralel cu activitatea sa de om politic și ambasador.

Volumul „Politică și geopolitică”, în noua ediție, pe care-l voi prezenta în continuare, a fost lansat la Librăria din Chișinău, pe 18 aprilie 2024.

Idei îndrăznețe, soluții problematice

„Volumul de față, fără a avea pretenția unui manual, constituie, de fapt, un material didactic, o suită de „mici predici” despre politică, societate sau unitate europeană, pe care o democrație în devenire precum e Republica Moldova ar trebui mai devreme sau mai târziu să le însușească”, scrie în prefața cărții dr. Claude Nigoul, ex-director al Institutului European din Nisa, acolo unde Oleg Serebrian a obținut titlul de magistru în relații internaționale în 1993.

De bună seamă, e un volum erudit, oferind un larg estuar tematic, foarte util celor care vor să studieze ideea europeană, concepte politice și geopolitice sau să chestioneze... geocultura în diversele ei aspecte. Păcat că textele incluse în primul compartiment, acolo unde autorul proiectează o anumită viziune privind reașezarea frontierelor și pacificarea conflictelor, nu sunt datate, pentru că o serie de considerații ale dlui Serebrian, azi, în 2024, emană un optimism nejustificat, ca atunci când își pune speranța că Rusia nu are altă cale decât să se alăture Lumii libere, să intre pe un făgaș al dezvoltării care să o apropie de Occident. Războaiele lui Putin și mai ales actuala invazie în Ucraina contrazic aceste conjecturi. Soluția optimistă, preconizată de Oleg Serebrian, din păcate, nu pare a fi și cea mai posibilă.

Pentru depășirea unor tensiuni și animozități istorice, Oleg Serebrian propune crearea unor spații de colaborare transfrontalieră, de pildă „euroregiunea Bugeac”, care alături de românii din sudul Republicii Moldova să înglobeze minoritățile etnice: găgăuzii, bulgarii, de asemenea, pe cetățenii ucraineni aparținând acestor etnii și pe românii din regiunea Odesa. Există precedente: „Crearea unor asemenea euroregiuni în zone atât de controversate, cum ar fi Silezia sau Alsacia, a dat posibilitate ca anumite tensiuni să scadă iar populațiile minoritare locale să se simtă mai confortabil.” (p. 36)

Azi, materializarea unei asemenea idei ar fi posibilă doar după înfrângerea Rusiei, dar și atunci se va pune problema armonizării națiunii ucrainene, renăscute din focul războiului de independență, cu spiritul european, pașnic și integrator.

Libertate versus democrație

Oleg Serebrian face distincții importante între libertate și democrație (cu limitările acesteia din urmă). Evocând anumite cazuri de țări în care militarii în termen sau bolnavii psihici nu pot vota și nici candida în alegeri, el se întreabă: „Și dacă sunt lipsiți de acest drept bolnavii psihici, de ce să nu fie lipsiți de acest drept și analfabeții, de exemplu? Sunt oare analfabeții mai puțin sensibili la manipulare decât bolnavii psihici sau credeți oare că au în mod necesar o cultură politică mai ridicată decât cei din urmă?” (p. 53)

E un subiect discutabil, pentru că nu mai avem propriu-zis neștiutori de carte, există categoria „analfabeților funcționali”, care știu să scrie și să citească, dar asta nu-i ajută prea mult. Soluția este, în mod evident, ridicarea nivelului de cultură a maselor, inclusiv de cultură politică, doar că e un proces mai lung decât ciclurile electorale iar în Republica Moldova tocmai acest răgaz a lipsit în ultimii 30 de ani, alimentând exasperarea autorului ca și a multor alți intelectuali basarabeni.

Unele pronosticuri ale lui Oleg Serebrian, formulate cu ani în urmă, încep să se confirme. El vorbește despre nevoia ca Europa, ca receptacol de valori, să-și depășească timiditatea, viziunea parohială strict economică, și să-și asume o logică geopolitică, singura care i-ar permite să aibă o pondere în lumea secolului 21. Iar logica geopolitică, spune Serebrian, „înseamnă întâi de toate finalitate, scop, ambiție, responsabilitate și programare.” Și trebuie spus că, odată cu invazia lui Putin în Ucraina, Europa a intrat într-o logică geopolitică, și-a depășit ezitările, a respins „zonele gri”, a asumat admiterea în UE a Ucrainei, Republicii Moldova și Georgiei.

Republica Moldova și identitatea națională

Este un capitol de mare interes al cărții, pentru că îi vizează pe românii de o parte și de alta a Prutului. Scrutând complexele spiritului național, Serebrian lansează sintagma „popor vulnerabil”, recte: „un popor care caută să compenseze frustrările din prezent și lipsa de speranță pentru viitor cu niște iluzii despre un trecut grandios. Cu cât situația unei națiuni e mai critică, cu atât căutarea salvării în trecut e mai vădită. Totuși, după mine, ar fi preferabilă asumarea tinereții națiunii noastre decât a acestor înfrumusețări jenante ale istoriei. Suntem un popor relativ tânăr pentru Europa. Cuvântul nostru poate încă nu a fost spus. El poate urmează abia să fie rostit.” (p. 114)

Republica Moldova a ieșit din regimul sovietic cu identitatea puternic zdruncinată, marcată de un moldovenism ostil României. Dar, observă Oleg Serebrian, este extraordinar faptul că, în ciuda politicilor de deznaționalizare, cel puțin un sfert din basarabeni (și numărul lor e în creștere) se consideră români și pledează pentru un stat unificat cu România. Dacă curentul unionist nu a obținut câștig de cauză este nu doar pentru că politicienii de la Chișinău, care-și atribuie acest obiectiv, se bat pe orgolii și întâietăți, „ci și din cauză că proiectele național-identitare, „de modă veche”, produse de romantismul german, nu mai sunt acceptate în Vest după Al Doilea Război Mondial.” (p. 119), spune autorul.

Realitatea va confirma sau va infirma aceste afirmații. A face geopolitică înseamnă a sta pe nisipuri mișcătoare. Trăim cu necunoscutul în față iar viitorul în această parte a Europei se decide în tranșeele frontului ucrainean.

Ficționalizarea istoriei

Ca cititor pasionat, mărturisesc, de „jocurile cu trecutul” (cum ar spune Lucian Boia), aș mai remarca îngrijorările lui Oleg Serebrian în raport cu lipsa de rigoare a documentării în cazul unor autori de romane istorice, citându-l aici pe Sadoveanu, dar și anumite filme inspirate de cel de-Al Doilea Război Mondial, care conțin imprecizii supărătoare. „Unii scriitori nu conștientizează impactul pe care îl poate avea o ficțiune prea certată cu realitatea asupra formării conștiinței cititorului prin inocularea unei imagini eronate despre trecut (p. 202).

De acord cu Oleg Serebrian – autorul unei cărți de vastă cuprindere tematică și de subtilă analiză intelectuală, pe care o recomand cu căldură. În același timp, nu pot să nu mă gândesc, oarecum melancolic, la puterea ficțiunii de a modela realitatea, de a impune linii de forță, acolo unde oamenii politici au dat greș. Poate că scriitorii ar trebui să aibă mai mult curaj?