1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Populiștii italieni după 100 zile la guvernare

7 septembrie 2018

Guvernul populist de la Roma primește note proaste după primele 100 de zile de la învestire. ”Promisiunile din campania electorală rămân vorbe”, titrează cotidianul de stânga ”La Repubblica”!

https://p.dw.com/p/34Vkw
Luigi Di Maio, Giuseppe Conte și Matteo Salvini
Luigi Di Maio, Giuseppe Conte și Matteo Salvini Imagine: picture-alliance/Photoshot/Sintesi/R. Casilli

În Italia, guvernul populist, format din mișcarea ”Cinci Stele” și radicalii de dreapta, ”Lega”, este supranumit ”coaliția galben-verde”, după culorile simbolice ale celor două formațiuni. Publicația ”La Repubblica” le dă galben-verzilor o notă proastă, la 100 de zile de la începutul guvernării. ”Promisiunile din campania electorală rămân vorbe”, titrează ziarul de stânga. Luigi di Maio, șeful ”Cinque Stelle”, este ministrul Creșterii Economice și al Muncii. Matteo Salvini, liderul ”Lega”, are funcția de ministru de Interne.

În afara Italiei, Salvini s-a făcut remarcat mai ales prin schimbarea sa bruscă de atitudine în politica de migrație. A închis porturile pentru organizațiile private de salvare, care ajutau migranții de pe Marea Mediterană. A interzis intrarea într-un port italian chiar și unui vapor al pazei italiene de coastă, ”Diciotti”. Când ambarcațiunea respectivă a primit totuși permisiunea de a acosta în Sicilia, migranții nu au avut voie să părăsească vaporul. Matteo Salvini a cedat abia după ce statele UE, Albania și Biserica Catolică au insistat ca migranții să fie ajutați.

Presiuni pe UE la capitolul migrație

Scopul său este ”să nu mai permită niciunui migrant” să intre în Italia, așa cum a declarat duminica trecută, într-un interviu DW. Bruxelles-ul este nemulțumit de cursul guvernului populist din Italia. Comisia Europeană a transmis că presiunile nu fac parte din politica UE. Pe Matteo Salvini nu-l prea interesează. Își creează o imagine de mână forte, legând alianțe cu populiștii și antimigraționiștii din Ungaria și Austria.

În interviul DW, Salvini a găsit cuvinte de laudă și pentru guvernul german, care pledează în continuare pentru redistribuirea migranților din Italia către alte state UE. La mijlocul lunii iulie, Salvini a încheiat un ”pact” la Innsbruck cu ministrul german de Interne, Horst Seehofer (CSU), pentru expulzarea migranților ilegali de la granițele externe UE. Însă un tratat cu Italia pentru reprimirea migranților care ar trebui returnați de la granița cu Bavaria nu a fost încheiat nici până în ziua de astăzi.

O mare de binefaceri sociale

Luigi di Maio încearcă să puncteze în Italia cu agenda sa. A anunțat anularea reformelor realizate de guvernul precedent social-democrat.

Urmează să fie redus numărul contractelor de muncă limitate. Toate celelalte promisiuni, cum ar fi venituri de bază pentru italienii săraci, reforma financiară care să includă o taxă unică sau reforma pensiilor fac parte din planul bugetar pentru anul viitor. Lucruri pe care coaliția galben-verde vrea să le pună pe hârtie până la sfârșitul lui septembrie. Detaliile acestui plan bugetar sunt încă necunoscute.

Agenția de știri ”Bloomberg” a calculat că aceste promisiuni ar costa 100 de miliarde de euro. Salvini a declarat că Italia este independentă de piețele financiare, ceea ce nu este conform cu realitatea. Pentru finanțarea datoriilor sale imense de stat, de 130 la sută din PIB, Italia depinde de finanțatori privați și de bănci. Liderul formațiunii ”Cinci Stele”, Luigi di Maio, a declarat că nu vor putea fi respectate criteriile Uniunii Europene cu privire la deficitul bugetar.

Piețele financiare au reacționat la această declarație cu creșterea costurilor pentru finanțarea statului italian. Între timp, Roma a renunțat la o parte din aceste planuri ambițioase. Salvini a declarat într-un alt interviu că nu trebuie făcut totul deodată.

Unde e șeful guvernului?

Ziarul ”La Repubblica” vorbește despre ”o invazie de anunțuri” în primele 100 de zile, care ar trebui concretizate. La acestea se adaugă și prăbușirea podului de la Genova. Această catastrofă și eșecul autorităților de control în gestionarea infrastructurii au dus la dezbateri referitoare la eventuala renaționalizare a autostrăzilor private și la costurile aferente.

Premierul italian, Giuseppe Conte, apartinic și auto-denumit ”avocatul tuturor italienilor”, rămâne în fundal, în spatele celor doi șefi de partid. Colaborarea ar fi una pozitivă, spune acesta într-un interviu pentru ”Huffington Post” cu ocazia celor 100 de zile de guvernare. ”Nu facem parte din vechiul sistem”, asigură Conte.

Giuseppe Conte a ieșit în evidență la Bruxelles mai ales prin solicitările sale cu privire la stoparea migrației către Italia. În cadrul unui summit din luna iunie, politicianul s-a pronunțat pentru construirea unor centre pentru migranți în țările de la Marea Mediterană și în nordul Africii. Dar până acum nu s-a întâmplat nimic concret.

"Habar nu au"

Nota pe care o atribuie politologul Maurizio Ferrara, de la Universitatea din Milano, coaliției galben-verde la 100 de zile de la guvernare este orice altceva decât măgulitoare: ”De fapt, habar nu au cum se guvernează; s-au apucat de muncă total nepregătiți. Până acum nu au făcut decât să-și continue campania electorală”, a declarat Ferrara pentru DW.

În schimb, guvernarea de la Roma se vede insăși motorul schimbării și al revoluției. Vom afla mai multe la finele lui septembrie, când va fi prezentat bugetul 2019.

Bernd Riegert Brüssel
Bernd Riegert Bernd Riegert este corespondent DW la Bruxelles și a fost corespondent în SUA.